LOADING

Type to search

Bookfest 2013: Două sute de edituri au adus un milion de cărţi

Stiri Targuri si expozitii

Bookfest 2013: Două sute de edituri au adus un milion de cărţi

admin iun. 5, 2013
Share

Reducerile aplicate la vânzările de carte de la Bookfest au ajuns până la 70%, însă surprinzător nu puţine edituri au vândut mai multe cărţi decât anul trecut. Reprezentanţii editurilor susţin că piaţa de carte şi preţurile aplicate s-au stabilizat în acest an, după  căderi ale cifrelor de afaceri de 45% în perioada 2008-2012.

Cea de-a VIII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest s-a desfășurat în perioada 29 mai – 2 iunie, la Complexul Expozițional Romexpo din București. El a fost organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, partenerul evenimentului fiind Ministerul Culturii.

Ediția de anul acesta a strâns peste 200 de edituri care au adus mai mult de un milion de cărți și au pregătit aproximativ 300 de evenimente interactive care au reunit cititori, scriitori, artişti şi personalităţi culturale. Deși numărul expozanților a fost cu circa 35% mai mare anul acesta (150 în 2012), cel al evenimentelor organizate a fost același. La fel s-a întâmplat și cu numărul celor care au vizitat târgul, cifra păstrându-se la fel ca anul trecut, în jur de 90.000 de persoane.

Citiți reportajul complet de la Bookfest în ediția tipărită a revistei Print Magazin, nr. 40.

 

Tags:

Leave a Comment