LOADING

Type to search

BrandTailors a surprins în imagine farmecul laptelui proaspăt din Ţara Dornelor

Default Design Stiri

BrandTailors a surprins în imagine farmecul laptelui proaspăt din Ţara Dornelor

admin mart. 2, 2010
Share

Compania de strategie şi design de brand BrandTailors a creat noile ambalaje pentru cele două SKU-uri de lapte proaspăt pasteurizat (ESL) LaDorna.

Datorită dorinţei de a creşte cota de piaţă a brand-ului LaDorna, compania Dorna Lactate decide intarea în categoria de lapte proaspăt pasteurizat (ESL) prin lansarea a două SKU-uri de lapte şi adresează echipei BrandTailors cerinţa de a dezvolta extensia de linie de produs prin crearea design-ul de ambalaj, păstrând amprenta vizuală LaDorna.

Consultanţii BrandTailors au identificat, în urma auditului de brand faptul că fascinaţia brand-ului LaDorna decurge din proiectarea devenirii laptelui într-un spaţiul feeric, în mijlocul unei naturi vii şi colorate: „Design-ul de ambalaj redă un cadru al acestei lumi îndepărtate: momentul turnării laptelui proaspăt într-o cobiliţă. Diversitatea cromatică a naturii asigură diferenţierea între cele două SKU-uri (cu 3,5% şi respectiv 1,5% grăsime) şi mişcarea fluidă a laptelui imprimă dinamism graficii de ambalaj, generând astfel un grad ridicat de vizibilitate la nivelul raftului.”, a declarat Andreea Florea, Brand Consultant BrandTailors.

Dispunerea elementelor grafice a fost configurată în strânsă legătură cu forma şi gradul de transparenţă ale ambalajului structural, consolidând astfel ansamblul vizual al produsului şi totodată potenţând transmiterea mesajului principal – prospeţimea naturală a laptelui LaDorna. „LaDorna Lapte Proaspat reprezintă cel de-al doilea proiect pe care compania Dorna Lactate l-a încredinţat consultanţilor BrandTailors, după sarcina de a crea design-ul de ambalaj pentru Lăptic LaDorna. Faptul că această colaborare a continuat după primul proiect finalizat arată încrederea pe care echipa BrandTailors a câştigat-o datorită expertizei de care a dat dovadă.”, a concluzionat Beatrice Daniş, Managing Partner BrandTailors.

Membrii echipei care au contribuit la dezvoltarea acestui proiect sunt: Andreea Florea, Beatrice Danis – audit de brand, Melania Nemeş – concept creativ şi design de ambalaje, Mihai Parpalea – retuşare imagine şi pregătire de tipar, Andreea Florea si Janos Kurko – management de proiect.

BrandTailors (www.brandtailors.ro) este compania de consultanţă strategică şi design de brand care în peste 5 ani de activitate a dezvoltat parteneriate de durată cu companii reputate pe plan internaţional şi local precum Cadbury, Unilever, Orkla Foods, Albalact, Caroli Foods, Pambac, Ulker, Prodlacta, Ţiriac Holdings, Lagardere, GlaxoSmithKline, Dorna Lactate etc.

(sursa: comunicat de presa BrandTailors)

Leave a Comment