LOADING

Type to search

Calitatea tiparului, între a fost, este şi trebuie să fie

Actualitate Default

Calitatea tiparului, între a fost, este şi trebuie să fie

admin nov. 15, 2009
Share

Analizând piaţa românească a industriei tipografice offset din ultimii 10-12 ani pot fi evidenţiate câteva aspecte legate de calitatea tiparului versus nivelul de aşteptare al clientului. Vorbim din două puncte de vedere: al evoluţiei tehnologiilor de prepress şi al celor de imprimare, dar şi al nivelului calitativ acceptat de clienţi şi al preţului.

 

În urmă cu 10-12 ani, pe fondul existenţei unui parc de maşini de tipar offset în cea mai mare parte second-hand, a unor tehnologii de prepress (hardware şi software) şi a unor cunoştinţe profesionale de nivel scăzut, clienţii puneau un accent mult mai mare pe acurateţea reproducerii tipografice. „Faţă de acum zece ani, există mai multe tipografii capabile să ofere calitate, deci problema calităţii tiparului nu mai este aşa acută. Clienţii direcţi sunt mai bine informaţi despre oferta tipografiilor (dar, din păcate, sunt mai puţin educaţi în domeniul tipografic) şi nu trebuie decât să aleagă tipografia cea mai potrivită. Spre deosebire de acum zece ani, argumentele de selecţie din această perioadă, practic exclusive, sunt preţul şi termenul de livrare”, apreciază Mihai Nasta, director general RH Printing.
Deşi la mijlocul şi sfârşitul anilor `90, nivelul cererii era mult peste cel al ofertei, calitatea cerută de agenţiile de publicitate şi de marii consumatori de tipar impunea un control mult mai riguros al tipăririi. Pregătirea formei se făcea pe baza filmelor de separaţie, montajul de tipar era manual, iar copierea plăcilor era executată pe baza unor echipamente al căror control era departe de a fi foarte precis. Mihai Florescu, BestPrint, susţine că: „Clienţii sunt mult, mult mai exigenţi. Odată cu dezvoltarea tehnologiilor în domeniu, cerinţele de calitate au crescut foarte mult, uneori aceste cerinţe fiind exagerate. Piaţa de tipar nu este instruită să înţeleagă care sunt limitările şi limitele tehnologiei de tipar.”. În anii `90, clienţii foloseau ca bază de referinţă în analiza produsului final tipărit câteva instrumente de control: proof-uri digitale (o ofertă foarte restrânsă), proofuri analoge Cromalin şi Matchprint (pe scară largă) şi proba de tipar Andruck (pe scară foarte restrânsă). De cele mai multe ori, pentru controlul tiparului erau folosite atât probele de culoare digitale, cât şi cele analoge. Din punct de vedere al echipamentelor de tipar offset, multe dintre tipografii foloseau pentru imprimare maşini în două culori, în parte utilizând sisteme de umezire clasice. „Cred că acum clienţii par a fi mai exigenţi din cauza banilor”, afirmă Giuseppe Canale, director general G-Canale.

 

S-a trecut pe scară largă la folosirea probelor de culoare digitale

În acea perioadă, chiar şi substraturile imprimabile, în speţă hârtia şi cartonul, aveau atât o calitate ceva mai scăzută faţă de cele oferite în prezent, cât şi o gamă mai restrânsă. În plus, timpul alocat pregătirii şi tipăririi era mai lung. Acum, în ansamblu, poate fi observată o creştere a parcului de maşini de tipar noi care înglobează tehnologii performante, cu un nivel de automatizare ridicat. Tehnologiile de prepress au evoluat foarte mult, fluxul producţiei tipografice permiţând interfaţarea şi controlul imprimării pe baza informaţiei folosite încă din faza de pregătire a imaginii. „Clienţii noştri sunt în continuare exigenţi sau poate mai exigenţi decât în anii trecuţi şi asta în condiţiile în care plătesc mai puţin pentru acelaşi produs făcut anul trecut, de exemplu”, spune Mihai Volintiru, Amma Print. Complexitatea echipamentelor hardware şi a aplicaţiilor software specializate integrate în fluxurile de prepress şi de imprimare permit un control aproape deplin al culorii din punct de vedere colorimetric şi spectrofotometric. În prezent sunt folosite pe scară largă tehnologii Computer-to-Plate care elimină nevoia montajului manual în pregătirea formei de imprimare, permiţănd în consecinţă diminuarea erorilor umane. Gigi Nicolae, director general Sothis Print, explică plastic nivelul evoluţiei tehnologiei: „Acum zece ani, când firma noastră a fost agreată de print managerul de la National Geografic (U.S.A.) în scanare şi prelucrare de imagine pentru această revistă, din zece clienţi cu care discutam despre calitate (prepress, dtp, separaţie de culoare, filme, probă de culoare şi print) trei înţelegeau limbajul. Acum, cu acei zece clienţi din România vorbim limba arabă.”.

Datorită acestor îmbunătăţiri tehnice, putem observa o creştere a calităţii formei de tipar, inclusiv pe baza creşterii calităţii plăcilor offset. În ultimii ani, tipografiile din ţara noastră au investit în maşini de tipar offset în patru sau mai multe culori, în parte noi, care înglobează tehnologii de ultimă oră. Astfel, controlul imprimării se face acum pe baza informaţiilor transmise din prepress spre consola maşinii de tipar. Multe tipografii autohtone folosesc tehnologia rasterului stocastic (FM screening). Observăm că s-a trecut pe scară largă la folosirea probelor de culoare digitale, peste 90% din tipografii renunţând la probele analoge pe măsură ce au trecut la tehnologiile Computer-to-Plate (dipariţia filmelor de separaţie făcând improprie folosirea echipamentelor de producere a probelor de culoare Cromalin).

 

Probele de culoare sunt o variabilă mult prea interpretabilă

„Faţă de acum zece ani, există mai multe tipografii capabile să ofere calitate, deci problema calităţii tiparului nu mai este aşa acută. Clienţii direcţi sunt mai bine informaţi despre oferta tipografiilor (dar, din păcate, sunt mai puţin educaţi în domeniul tipografic) şi nu trebuie decât să aleagă tipografia cea mai potrivită. Spre deosebire de acum zece ani, argumentele de selecţie din această perioadă, practic exclusive, sunt preţul şi termenul de livrare”, apreciază directorul general RH Printing. Datorită acestor progrese tehnice, clienţii presează tipografiile să scadă timpul dedicat pregătirii pentru tipar şi imprimării.
Totuşi, în ciuda evoluţiei tehnologice se constată o scădere a nivelului calităţii tiparului. În consecinţă, putem afirma că orizontul de aşteptare al clienţilor de acum 10-15 ani era cu mai înalt decât cel de astăzi, chiar şi în contextul în care tehnologiile de prepress şi imprimare au evoluat, iar personalul tehnic din tipografii a căpătat o experienţă mai mare. Tatiana Blănariu, director de producţie Usprint, crede şi ea că: „Având în vedere evoluţia tehnologiilor pentru tipar, sigur că şi beneficiarii materialelor tipărite (generic vorbind) ştiu acest lucru, iar interesul lor pentru calitatea tiparului şi a lucrului bine făcut a crescut. Aşteptările lor sunt mari faţă de ceea ce doresc să primească, dar, din păcate, uneori pun la dispoziţia tipografiei materialele necesare reproducerii prost lucrate sau chiar inutilizabile, ceea ce face să se întârzie momentul de start în producţie. Ori, plecând la drum cu ceva prost, ai şanse mari să obţii la final ceva şi mai prost.”. Însă, unii spun că probele de culoare, în proporţie de 95% digitale, sunt o variabilă mult prea interpretabilă atât pentru tipografi, cât şi pentru clienţi. Aşa crede şi Mihai Nasta, care aduce în discuţie excepţiile de la această regulă: „Da, este interpretabilă, cu excepţia colaborărilor cu oarecare istoric în care tipografia furnizează probele de culoare, iar clientul ştie la ce să se aştepte de la tiparul aferent.”. De aceeaşi părere este şi Mihai Florescu: „Este interpretabilă pentru că expectaţia clienţilor este aceea că hard-prooful este primul exemplar (un gen de Andruck), fără a putea înţelege ce duce la diferenţe între proof şi tipar (mă refer la lumină, pigmenţi, suport, layout etc.).”.

 

Organizaţiile de profil conduc studii pentru a dezlega acest paradox

În schimb, Mihai Volintiru apreciază că: „Proba de culoare digitală nu are şi nu va avea nicio legătură cu tiparul offset convenţional. Cei care promovează acest tip de probă de culoare fie prostesc clientul şi îi iau banii pe proof, fie se asigură având marja de 95% că vând imprimarea offset de proastă calitate pe care o fac.”. Părerea că probele de culoare, dacă sunt făcute aşa cum trebuie, nu sunt şi nu trebuie să fie interpretabile o au mulţi dintre cei cu care am stat de vorbă. „Nu sunt interpretabile cu condiţia ca tipografiile să aibă implementate programe de management al culorii. În aceste condiţii imaginea de pe monitor, proof şi tipar trebuie să fie practic identice”, consideră Adrian Flintea, Mana-
gement Calitate Mediu la Monitorul Oficial.
Fiind mai tranşant, directorul de producţie Usprint ne oferă o viziune în procente: „Probele de culoare digitale nu au voie să fie interpretabile, cel puţin de tipografi. Pentru că este un factor dominant în ceea ce dorim să facem, proof-ul trebuie să ne dea minimum 90% din ceea ce trebuie să obţinem în realitate. Restul de 10% este influenţa suportului pentru tipar şi experienţa maşinistului.”. Laszlo Porsche de la Infopress completează această părere, dar recunoaşte că situaţia nu este foarte clară: „Indiferent de tehnologia folosită la realizarea probelor de culoare există mijloace de a controla obiectiv (prin măsurători) calitatea acestora. Adevărul este că o conformitate măsurată şi aspectul vizual nu corespund întotdeauna, fiind o problemă atât de serioasă încât organizaţiile de profil (de exemplu Fogra) conduc studii pentru a dezlega acest paradox.”.

 

Trebuie să ai în vedere faptul că asupra calităţii nu poţi negocia

În ultima perioadă, în România se constată o presiune a clienţilor asupra tipografiilor de a scădea preţul şi perioada de execuţie a unei lucrări (preproducţie şi producţie). Probabil că factorii care au dus aici sunt mai mulţi: criza economică, micşorarea numărului de lucrări, înmulţirea tipografiilor, concurenţa neloială din piaţa tipografică etc. Totuşi, această presiune poate influenţa scăderea calităţii reproducerii. Directorul general RH Printing este de acord cu această variantă, dar cu nuanţe: „Nu neapărat la nivel de lucrare individuală, dar statistic vorbind, da. Pentru a prinde jobul la preţul cerut şi a-l realiza la termenul solicitat, se ajunge la sărirea unor etape în preproducţie (de exemplu se omite tradiţionalul print martor), la scurtarea perioadei de producţie (de exemplu se taie din timpul de uscare al colilor proaspăt tipărite înainte de a intra la finisare) şi la folosirea unor resurse (materiale şi umane) mai ieftine şi de o calitate mai scăzută.”. În contrapunct, Tatiana Blănariu apreciază că: „Scăderea preţului nu trebuie să influenţeze scăderea calităţii tiparului. Tipografia trebuie să respecte tehnologiile şi timpii de producţie. Odată ce clientul aprobă costul, el trebuie să ştie la ce nivel de calitate se situează lucrarea la final. Spun nivel de calitate pentru că sunt influenţe majore ale suportului pentru imprimare. Odată ştiut acest lucru ne situăm din start într-o anumită plajă de calitate, dar în situaţia concret aleasă de client.”. Reprezentantul Monitorului Oficial este şi mai ferm în această privinţă: „Dacă tipografia îşi respectă clienţii, lucrează în accepţiunea standardului ISO 9001 şi ţine sub control calitatea. Timpii admişi nu pot fi decât cei conform tehnologiei, iar preţul fixat trebuie să ţină seama de relaţia: profit = preţul pieţei – cheltuieli.”. Sunt şi păreri conform cărora preţul nu are legătură cu clientul, ci doar cu ceilalţi parteneri în procesul de tipar. Aşa crede Mihai Volintiru: „Nu clientul scade preţul! Tipografiile scad preţurile şi într-o oarecare măsură au făcut-o şi furnizorii de consumabile. În schimb, calitatea este aceeaşi ca anul trecut şi va rămâne aşa câtă vreme cosumabilele vor fi calitative.”. Pentru a clarifica şi mai bine situaţia şi pentru a trage o concluzie, directorul general Sothis Print punctează pe scurt care sunt elementele principale în această relaţie: „Trei lucruri sunt definitorii astăzi în relaţia furnizor (tipografie) – client (de orice natură): preţ, termen de livrare şi termen de plată. Dacă vrei să rezişti în piaţă trebuie să ai în vedere faptul că asupra calităţii nu poţi negocia.”.

Leave a Comment