Eveniment

Cutia cu poeme pentru 2.500 de destinatari necunoscuți

• Bookmarks: 28616


Un librar a trimis la 2.500 de persoane, din întreaga lume, cărți poștale cu poezii. Destinatarii au fost aleși aleatoriu.

Cutia cu scrisori sau spațiii sociale
Marc Georges este negustor de cărți din Normandia (Franța). El a avut ideea de a transmite unor necunoscuți, ale căror adrese au fost alese la întâmplare, cărți poștale, notează publicația Sud Ouest. Textele imprimate pe cărțile poștale au fost poeme ale unor autori consacrați sau nu. Poeziile au fost adunate, începând cu luna martie, prin intermediul unei cutii poștale amplasate la intrarea librăriei sale, denumită „Reședința Cărții” („La Demeure du Livre”, în franceză), dintr-o micuța localitate La Perrière (cu nici 300 de locuitori), din departamentul Orne. Poeziile selectate au fost trimise preponderent din localități învecinate, apropiate de La Perrière. Iar dacă corespondența electronică nesolicitată (spam-urile) evident deranjează, cine s-ar putea supăra dacă primește o frumoasă carte poștală de aiurea cu o poezie scrisă în spațiul grafic destinat corespondenței?, se întreabă cei de la publicația specializată în arte grafice „Graphiline”.

Textele poemelor provin de la autori consacrați sau cunoscuți, dar și de la poeți total necunoscuți. Selecția a fost realizată tot datorită cutiei poștale de culoare galbenă amplasate în fața sediului librarului, de la adresa: Grande Rue, 61360 La Perrière, Franţa. O parte din poezii au fost alese însă și prin intermediul spațiilor sociale, unde demersul fusese anunțat cu un an înainte, cu ocazia unui festival de poezie denumit „Primăvara poeților”.

Selecția a fost și pentru un volum de poezii
Dintr-un număr de 50 de poezii depuse în cutia poștală sau trimise pe rețelele sociale de diverse persoane, au fost selecționate jumătate pentru tipărirea pe cărțile poștale. Marc Georges a mers și mai departe în demersul său: a tipărit inclusiv un volum de poezii intitulat sugestiv „Cutia cu poeme”, hârtia fiind de tipul „Ingres arma” (un sortiment de hârtie destinat caligrafiei), coperțile fiind cașerate cu hârtie necretată de culoare albă. Volumul de poezii se află deja la vânzare, pe rafturile cu cărți ale librăriei din Orne.
Pentru cărțile poștale cu poezii, destinatarii au fost aleși din anuarul „Pages blanches”, iar pentru distribuție s-au folosit serviciile poștale obișnuite. În Franța, au fost trimise 2.000 de cărți poștale (aproximativ 80%), iar în alte țări (în special, francofone, precum teritoriile de peste mări ale Franței – DOM-TOM, în Belgia, Elveția, Canada, Luxemburg, Monaco și alte 11 țări africane unde se vorbește franceza) au fost expediate 500 de exemplare (reprezentând 20% din total). Trimiterea cărților poștale s-a făcut pe durata unui an calendaristic. Pentru fiecare text poetic selectat s-au trimis 100 de cărți poștale timbrate.

Costuri de 2.500 de euro
Cărțile poștale trimise de librar către destinatarii din întreaga lume au imprimate pe față, fotografia panoramică a localității de expediere, La Perriere. Pe lîngă poezia trimisă pe cartea poștală, librarul francez a mai adăugat o scurtă frază care să-i facă pe destinatarii-cititori și mai curioși: „Dinspre La Perrière, Poezia va zbura”. Pe conturile sale de pe Facebook și Twitter, Marc Georges a explicat toate demrsurile sale și a anunțat calendarul de distribuire a cărților poștale.
Potrivit publicației periodice Sud Ouest, operațiunea „Cărți poștale cu poezii” nu a fost deloc una necostisitoare. Întreaga operațiune a costat nu mai puțin de 2.500 de euro. Finanțarea s-a realizat într-o mică măsură prin comercializarea volumului de poezii prin intermediul Casei Cărții, restul fiind suportat din buzunarul librarului care a susținut și a avut această idee foarte interesantă.
Librarul Marc Georges a anunțat că are intenția să continue această acțiune, de trimitere de poezii prin intermediul cărților poștale, în fiecare an.

Similar Posts:

28 recommended
comments icon0 comments
0 notes
616 views
bookmark icon

Write a comment...