LOADING

Type to search

De 1 Iunie, Tipografia Everest „a dat în mintea copiilor”

Organizatii

De 1 Iunie, Tipografia Everest „a dat în mintea copiilor”

admin iun. 10, 2014
Share

Un adevărat an al sărbătorilor, așa ar putea fi caracterizat 2014 pentru cunoscuta companie bucureșteană. Până la marea întâlnire de celebrare a 20 de ani de activitate, echipa lui Dan Abraham și-a făcut încălzirea cu o petrecere pentru cei mici, de ziua lor: i-a invitat pe copiii angajaților tipografiei și i-a servit cu căpșuni crescute chiar în grădina companiei. Bineînțeles, căpșunile nu au fost singurul ingredient al petrecerii. Aceasta a avut un întreg program, ca un adevărat teambuilding pentru copii, cu surprize, cadouri și animatori.

Pe de o parte, la organizarea evenimentului s-a simțit mâna celei mai noi „achiziții” a echipei de marketing de la Tipografia Everest, Andreea Abraham, implicată în acest proiect, care a declarat: „Mi-am dorit să organizăm o petrecere pentru echipa de juniori a Tipografiei Everest, așa cum îmi place mie să o numesc. Este important să organizăm activități cu cei cu care lucrăm, să ne cunoaștem echipa și dincolo de orele de lucru. Evenimentul nostru de Ziua Copilului a reușit să strângă la un loc, într-o zi de weekend, în grădina Tipografiei Everest, un număr mare de angajați împreună cu copiii lor. Iar noi am pregătit tot felul de surprize pentru ei: special pentru eveniment am făcut caiete personalizate pentru fiecare dintre cei mici, am creat panoul micului tipograf, Superman împreună cu Prințesa Rapunzel s-au distrat alături de copii iar la final fiecare a primit câte un coșuleț Everest plin cu căpșuni din recolta proprie. Feedback-ul a fost foarte bun, evenimentul fiind primul din seria ce va urma în acest an de sărbătoare pentru Tipografia Everest”.

Pe de altă parte, un factor fără de care această petrecere de 1 Iunie n-ar fi fost posibilă la sediul Everest a fost amenajarea fără cusur a unei zone verzi de recreere pe terenul tipografiei, un spațiu destul de generos. Aici, Dan Abraham a aranjat spații verzi, a amenajat un lac cu pești decorativi, a construit un foișor și a cultivat și o grădină cu multe, multe căpșuni. O idee frumoasă, am spune noi, o idee chiar în contrast cu ceea ce fac alți proprietari de companii care au terenuri foarte mari care zac în delăsare, de multe ori la vedere.

Chiar dacă planul inițial prevedea ca fructele să fie culese de copii, ploaia torențială de cu o zi înainte a făcut acest lucru mai greu, dar lucrurile s-au rezolvat într-un mod fericit și până la urmă micuții au plecat acasă fiecare având un coș cu căpșuni, pe lângă celelalte cadouri. Totuși, de unde ideea de a se gospodări astfel chiar pe terenul tipografiei?

„Nu pot spune că există o legătură între activitatea gospodărească și print, însă pot spune că sunt «bolnav» de ordine și disciplină”, ne-a mărturisit șeful Everest. „De îndată ce am achiziționat acest spațiu, mi-am făcut planuri și pentru amenajarea peisagistică, iar după doi ani am reușit să-mi duc planul la bun sfârșit. Acum când s-au finalizat lucrările, chiar sunt mândru de realizare și sper să fie un loc plăcut de recreere și agrement pentru echipa Everest. Deja au început ca pauza de masa să o ia în foișorul din incinta spațiului de agrement. Într-adevăr, pe lângă arbuști și flori, având în vedere că suprafața terenului mi-a permis, am plantat și 600 de stoloni de căpșuni de la care anul acesta avem o recoltă modestă, fiind primul an, iar la anul poate facem și dulceață.”

Am vrut să aflăm de la domnul Abraham dacă acum, odată amenajările terminate, date în folosință și cu prima recoltă de căpșuni pe masă, tipografia se combină cu succes cu peisagistica și agricultura. „Vreau să spun că e o simbioză plăcută. Merg în grădină pentru a mă detașa, «vorbesc» cu peștii din iaz, gust o mură, o zmeură și mai uit de cele din clădire. Chiar pot spune că atunci când mă simt obosit mă relaxez cu o plimbare de 10 minute prin grădină. Legătura este aceea că într-o tipografie este greu să găsești un moment de răgaz, iar colțul pe care l-am amenajat în grădina Everest ne ajută, atât pe mine, cât și pe echipa mea, să ne relaxăm într-o atmosferă de poveste. Aici, la Everest, atmosfera plăcută este mai presus de orice!”, a conchis managerul.

Iar noi putem confirma că a fost vorba, într-adevăr, în primul rând de o atmosferă plăcută, dar și de un gest frumos din partea conducerii Tipografiei Everest, care a demonstrat că știe că pentru o echipă mulțumită și unită în companie nu contează doar simplul fapt că ia salarii, iar satisfacțiile profesionale pot fi de mai multe feluri, inclusiv împreună cu familia. Așadar, prima serbare de la Everest pe anul acesta a fost un succes și o repetiție bună pentru petrecerile destinate părinților.

Previous Article

Leave a Comment