932
Cristian FAUR
În primul rând, 4.0 pentru că suntem în plină revoluţie. Suntem în revoluţia industrială cu numărul 4, doamnelor şi domnilor. Am ajuns în era sistemelor ciber-fizice, a internetului lucrurilor, a cloud computing-ului şi a fabricilor inteligente. Conceptul, nou pentru unii, dar în ţări avansate deja pe cale să devină standard, s-a văzut cum nu se poate mai bine la drupa anul acesta. Peste tot prin expoziţie erau aluzii tip Finishing 4.0 sau de-a dreptul menţionări ale acestei noi paradigme industriale.
Iar industria printului chiar s-a ridicat la înălţimea acestor standarde cu ocazia desfăşurării drupa 2016, o ediţie marcată de semnul plus. Mai multă automatizare, mai multă productivitate, mai multă interoperabilitate, mai multă inteligenţă. Şi mai multe vânzări de soluţii pentru poligrafie, un alt lucru pozitiv. Şi când credeam că le-am văzut pe toate, a venit bomba. Din fericire, doar la figurat, deşi de un incendiu tot am avut parte. Ce s-a întâmplat? Organizatorii şi expozanţii şi-au dat seama de un lucru: în domeniul nostru, ca să inovezi cu adevărat se pare că ai nevoie de patru ani. Aşa s-au trezit vizitatorii care aveau toţi insigne, pe care scria că ne vedem în 2019, că se uită la ele şi la ştirea că, de fapt, ne vedem în 2020 şi nu mai înţelegeau mare lucru din toată situaţia. Deci, încă un 4, iar drupa rămâne olimpiadă, aşa cum o ştiam până acum.
Ar mai fi fost loc de scris un roman întreg pe acest subiect, dacă nu s-ar fi întâmplat, între timp, votul pentru Brexit, ceea ce a urmat după. Adică multe vorbe grele, frustrări ţinute ascunse şi chiar suprinzătoarea viteză a reacţiilor. Pe de o parte, graba cu care conducătorii UE le-au urat drum bun britanicilor şi, pe de altă parte, graba cu care s-au apucat britanicii înşişi să le ureze cale bătută din ţara lor. Adică nimic de bun augur. Un sigur lucru nu s-a grăbit nimeni să facă: să declanşeze procedura propriu-zisă de despărţire de Europa prin activarea acum celebrului articol 50 din tratatul Uniunii, sarcină care le revine conducătorilor Regatului Unit şi de care se pare că acum se feresc toţi.
Şi au şi de ce: jumătate din ceea ce produc britanicii se exportă în UE. Să ne închipuim cum vor merge aceste exporturi în momentul în care mărfurile vor fi taxate suplimentar pentru a ajunge pe piaţa comună, când va fi nevoie de acte în plus pentru tranzit şi, nu în ultimul rând, de petrecut timp prin vămi. Nici măcar şoselele din România n-ar putea să încetinească nişte afaceri atât de rău. Mai mult, deja se ştie că un nou acord de liber schimb cu Uniunea ar putea dura în jur de zece ani, asta pe lângă cei doi necesari separării oficiale ale celor două entităţi. Timp în care britanicii vor suferi enorm de pe urma lipsei de competitivitate pe pieţele europene, în condiţiile în care UE cu siguranţă le va proteja în faţa a ceea ce va fi devenit mai nou concurent. Încă un tren pierdut, în caz că Brexitul se produce: acordul TTIP din care ar fi făcut parte dacă ar mai fi rămas încă în Uniune. Americanii deja i-au anunţat că trebuie să stea la rând după europeni dacă vor şi ei un acord. Greu de crezut, în aceste condiţii, că politicienii britanici vor declanşa în curând vreun Brexit.0.
Similar Posts:
0 comments
Share
Print
