LOADING

Type to search

Din nou, despre PDF

Educatie tipografica

Din nou, despre PDF

admin iul. 8, 2016
Share

Despre formatul de fişier PDF s-a vorbit şi se vorbeşte de ceva vreme încoace, ajungându-se până în situaţia de a fi considerat drept „panaceu” universal valabil mai ales în ceea ce priveşte domeniul tiparului, fie el offset sau digital. Din păcate însă, nu este de ajuns o simplă şi, de cele mai multe ori, necontrolată conversie a documentelor în PDF pentru a le face „tipăribile”. Ca în orice alt domeniu, mai este necesar un strop de cunoaştere şi înţelegere a mecanismelor de bază implicate.

Creat de către Adobe Systems în 1993, formatul PDF (Portable Document Format) a apărut ca o necesitate de reprezentare a documentelor într-o manieră independentă faţă de aplicaţiile software, hardware şi de sistemele de operare (Unix, MacOS, DOS-Windows etc.). Deşi iniţial având un start destul de lent, din punct de vedere al impunerii pe piaţă, odată cu luarea deciziei de a face disponibil în mod gratuit un cititor de fişiere, precum şi a susţinerii puternice din partea Adobe, formatul PDF a reuşit să se impună cu detaşare în faţa altor concurenţi existenţi (DjVu, Envoy, Replica – Farallon etc.), ajungând, la ora actuală, de departe cel mai răspândit dintre acestea. Acestea fiind spuse, putem considera drept inutilă orice discuţie cu privire la necesitatea existenţei tipului de fişier PDF ca atare, mărginindu-ne la a-l trata ca o puternică şi (re)cunoscută prezenţă în fapt. În acest context, merită subliniat faptul că domeniul de utilizare a PDF-ului nu este nici pe departe restrâns la cel reprezentat de tipar, ci este puternic ancorat în toate celelalte ramuri de activitate, incluzând divertismentul şi multimedia. Nu există persoană ce dispune de acces la tehnologiile actuale de comunicaţie (telefon, calculator) şi care să nu se fi aflat vreodată în postura de a utiliza un fişier PDF. După această scurtă, dar necesară introducere, ne putem îndrepta întreaga atenţie către scopul articolului nostru, şi anume cum şi în ce fel este recomandat să generăm fişierele PDF pentru a putea fi folosite cu succes într-un proces de executare a tiparului. Şi în acest caz, soluţia salvatoare este reprezentată de ralierea la standarde. Este o mare greşeală să considerăm un standard (oricare ar fi domeniul de aplicabilitate al acestuia) drept un element de „constrângere”, de limitare a creativităţii şi, în final, de încătuşare a libertăţii. Nici vorbă de aşa ceva. În termeni simplişti, un standard defineşte atât posibilităţile tehnologice actuale, cât şi constrângerile (constructive, însă acceptate pe scară largă) stabilite drept „calea cea mai sigură” în atingerea scopului propus. Mai trebuie spus că un standard poate exista doar dacă beneficiază de susţinere din partea potenţialilor utilizatori sau/şi dacă poate fi impus prin măsuri specifice. Din aceste motive, un standard nu poate fi conceput sau aplicat fără o consultare prealabilă dintre organismul emitent şi toate celelalte părţi implicate (utilizatori, producători etc.). Am ţinut să facem aceste precizări pentru a nu apărea confuzii ulterioare între versiunile de PDF, respectiv specificaţiile Adobe, şi standardele PDF (ISO). În acest punct, considerăm utilă, mai întâi, o scurtă trecere în revistă a istoricului acestor versiuni, cu referire directă la cele ce reprezintă un interes direct pentru domeniul tiparului. În tabelul 1 este reprezentat, pe scurt, curriculum-ul variantelor acestui format de fişier, împreună cu versiunile software de Acrobat (Adobe) Reader aferente. Pentru domeniul tipografic, PDF 1.3 şi PDF 1.4 reprezintă eşalonul de interes prin facilităţile specifice puse la dispoziţie. Se cuvine să facem precizarea că, deşi tentaţia de a genera fişiere conform unor specificaţii mai recente este irezistibilă câteodată, este recomandat a ne limita la cele două versiuni de mai sus şi aceasta din două motive. Primul este acela legat de compatibilitatea cu software-urile de interpretare sau vizualizare din întregul lanţ de procesare PDF al unei tipografii (impoziţie, editare, rasterizare etc.), în timp ce al doilea este reprezentat de nevoia eliminării tuturor posibilelor elemente fără relevanţă pentru scopul propus (elemente interactive, multimedia – video/audio, scripturi JAVA, legături la alte fişiere externe, ataşamente etc.). Mergând şi mai departe cu raţionamentul nostru, pentru a fi siguri că ne vom afla întotdeauna în segmentul „de siguranţă” ar fi de dorit să ne conformăm, ori de câte ori este posibil, versiunii 1.3 de PDF. Aşa cum se poate observa din tabelul 1, varianta 1.4 aduce în plus posibilitatea folosirii compresiei JBIG2 pentru imagini (cu un randament foarte bun chiar şi în cazul selectării tipului de compresie fără pierderi – „lossless”), dar care poate ridica probleme de compatibilitate sau licenţiere cu RIP-urile (Raster Image Processor) de generaţie mai veche. O altă noutate introdusă este aceea de acceptare a includerii în fişierul PDF a transparenţelor. Această facilitate poate genera numeroase probleme legate din nou de modul de tratare al acestora de către RIP-urile avute la dispoziţie. În cazul apariţiei problemelor legate de transparenţe, soluţia salvatoare este apelarea (convertirea) la formatul PDF 1.3, format care foloseşte, precum postscriptul, modelul „opac” – adică un obiect reprezentat pe o pagină va înlătura orice parte a altor obiecte reprezentate anterior în aceeaşi locaţie. De altfel, aceasta nu înseamnă o limitare a folosirii transparenţelor în documentele noastre, ci doar „mutarea” responsabilităţii generării acestora către programele de editare grafică (Corel, InDesign, Illustrator etc.), urmând ca în momentul convertirii în PDF, documentul să fie opacizat („flattened”). Ca regulă generală, întotdeauna este recomandat să urmărim maximizarea compatibilităţii şi simplificarea documentelor PDF pe care le livrăm spre tipărire, având în vedere faptul că, în general, scopul nostru nu este acela de a pune la încercare abilităţile sau vigilenţa tipografiei respective. Generarea corectă a unui fişier PDF presupune întotdeauna luarea unor decizii bune în ceea ce priveşte includerea sau nu a seturilor de caractere folosite (fonturilor), convertirea sau nu a imaginilor la CMYK, includerea profilelor de culoare sau măcar a unor referinţe la acestea, metodele de comprimare a datelor, rezoluţia pozelor, informaţii despre trapping, screening, iar lista nu se opreşte aici. Unde mai punem şi faptul că, cel puţin teoretic, ar trebui să existe în prealabil o discuţie cu tipografia la care dorim să realizăm lucrarea respectivă pentru punerea de acord în privinţa tuturor acestor detalii. Pare, aşadar, destul de complicat la prima vedere şi chiar este. Din fericire pentru noi, există totuşi ceva ce ne uşurează considerabil munca, şi anume standardele, iar dacă acestea sunt şi internaţionale (ISO), cu atât mai bine! Deoarece formatul de fişier PDF a fost gândit şi dezvoltat ca un instrument de lucru cât mai universal, s-au dezvoltat diverse standarde internaţionale corespunzătoare diverselor domenii de aplicaţie. Doar pentru o minimă informare a cititorului, putem face o scurtă enumerare a acestora:

– PDF/X, apărut în 2001 special pentru domeniul artelor grafice. De fapt, geneza acestuia a avut loc ceva mai devreme, în 1999, ca standard ANSI în SUA;

– PDF/A (2005) se referă la managementul documentelor şi arhivarea acestora pe termen lung;

– PDF/E (2008) conţine un set de reguli şi restricţii valabile pentru domeniul ingineriei;

– PDF/VT, adoptat în 2010 tot pentru artele grafice (tipar), însă vizând domeniul strict al datelor variabile, inclusiv cel tranzacţional;

– PDF/UA este încă în stadiul de lucru şi are ca scop definirea unui standard pentru crearea documentelor pentru persoane ce necesită asistenţă (cu dezabilităţi);

– PDF/H BPG (publicat în 2008) nu este un standard propriu-zis, ci mai degrabă un „Ghid de Bună Practică” (BPG – Best Practice Guide) adresat strict domeniului medical.

Înainte de a trece mai departe şi a discuta despre standardul de care suntem direct interesaţi, PDF/X, merită să mai facem o scurtă precizare. Deşi la începuturile PDF-ului, Adobe a păstrat secrete specificaţiile despre acesta, ulterior a început să le facă din ce în ce mai accesibile „consumatorilor”, culminând cu versiunea 1.7 care a fost adoptată de Comitetul Tehnic ISO sub denumirea ISO 32000-1:2008. Acest moment marchează intrarea într-o nouă eră pentru formatul PDF, şi anume aceea de completă transparenţă atât pentru dezvoltatorii de aplicaţii, cât şi pentru utilizatorii propriu-zişi. Deja este în lucru noua variantă ISO 32000-2 având la bază viitoarea versiune PDF 2.0.

Acestea fiind spuse, putem să ne concentrăm acum atenţia în direcţia formatului PDF/X ca standard de facto pentru industria grafică. Din păcate, nici aici lucrurile nu sunt foarte simple, cel puţin nu la prima vedere, deoarece, aşa cum se va vedea ulterior, avem de-a face nu cu unul, ci cu o multitudine de standarde. Înainte însă de a zăbovi asupra fiecăruia în parte, poate fi de interes o înşiruire a elementelor comune tuturor acestora, după cum urmează:

– toate fonturile (seturile de caractere folosite) trebuie incluse. În acest mod se poate asigura reproducerea exactă a tuturor caracterelor folosite în document. Bineînţeles, pentru a se putea reduce dimensiunea finală a fişierelor, rămâne posibilă alegerea folosirii doar a subsetului de caractere utilizat dintr-un font, însă trebuie avut în vedere faptul că în acest mod  există toate şansele ca textul documentelor să nu mai poată fi editat (în eventualitatea depistării greşelilor de tipar). Acelaşi lucru este valabil şi în cazul convertirii textului la curbe (elemente vectoriale).

– Este necesară definirea fie a TrimBox-ului, fie a ArtBox-ului. Nu se acceptă prezenţa simultană a ambelor.

– Se recomandă existenţa BleedBox-ului.

– Trebuie inclusă informaţia relativă la trapping (dacă a fost sau nu efectuat). Conform standardului PDF/X, câmpul de identificare pentru trapping trebuie să existe şi nu poate avea alte valori decât adevărat sau fals.

– Nu se acceptă criptarea fişierelor PDF.

– Nu se admit informaţii despre halftone (rasterul folosit), iar în cazul în care acestea există, sunt ignorate. Din această cauză, nu se pot folosi fişiere PDF pre-separate pe plane de culoare. Şi acest lucru este cât se poate de normal, având în vedere ţinta acestui tip de document, şi anume portabilitatea.

– Nu se pot include elemente de cod postscript (sau EPS).

– Nu se acceptă prezenţa elementelor interactive (filme, butoane, hyperlinkuri, formulare), precum şi a scripturilor JAVA.

Toate aceste elemente menţionate mai sus pot genera fie greşeli sau erori de procesare, fie încărcări total inutile ale fluxului tehnologic de realizare a formei de tipar. Se observă, de asemenea, că nu există niciun fel de restricţii referitoare la rezoluţia imaginilor, fiind posibil, aşadar, să includem într-un fişier PDF poze la o rezoluţie de 72 dpi, iar documentul astfel rezultat să rămână totuşi conform cerinţelor PDF/X. Aşa cum am mai arătat şi cu alt prilej, ca regulă generală şi destul de cuprinzătoare (valabilă în cazul folosirii unei liniaturi de maximum 200 lpi), imaginile trebuie să fie la o rezoluţie de 300 dpi, iar în ceea ce priveşte modalitatea de compresie, sunt de preferat cele „fără pierderi” (ZIP,JPEG2000 pentru color – Group 3/4 CCITT,JBIG2 pentru monocrom) sau, dacă dimensiunea fişierului reprezintă un factor important de care trebuie să ţinem cont, JPEG/JPEG2000 la calitate maximă.

Aşa cum am enunţat anterior, nu există un singur standard ISO tip PDF/X, ci se poate vorbi de mai multe „ramuri”, unele dintre acestea prezentând, la rândul lor, „subseturi” (tabelul 2). Să intrăm acum mai în detaliu, cu scopul de a face o scurtă enumerare a caracteristicilor principale pentru fiecare dintre acestea. Vom începe cu ramura PDF/X-1a (2001). Acest standard are la bază versiunea PDF 1.3  şi, în plus faţă de restricţiile comune enumerate anterior pentru toată gama PDF/X, introduce unele noi, cum ar fi:

– nu se acceptă decât spaţii de culoare grayscale, CMYK sau culori speciale (spot). Este exclusă folosirea RGB;

– nu permite inserarea curbelor de transfer;

– notele pot fi incluse în documentele PDF numai dacă sunt poziţionate în afara BleedBox-ului;

– este necesară definirea condiţiilor de tipărire (output condition) fie prin referirea la un profil de culoare ICC, fie prin specificarea unui standard. Profilele de culoare nu pot fi incluse fizic în structura documentului.

– nu se acceptă folosirea transparenţelor sau a layer-elor. Această restricţie derivă chiar din specificaţiile versiunii PDF 1.3.

Standardul PDF/X-1a din 2003 este practic o revizuire a celui din 2001, principala diferenţă fiind adoptarea ca bază a versiunii 1.4  de format de fişier PDF, introducând însă două restricţii majore: nu se acceptă folosirea compresiei JBIG2 (în principal din cauze legate de licenţiere şi compatibilitate cu aplicaţiile software existente – RIP) sau a transparenţelor.

Următorul standard, în ordine cronologică, este PDF/X-3 (2002), bazat tot pe PDF 1.3, însă care acceptă şi spaţiile de culoare RGB sau Lab. În plus, trebuie incluse efectiv toate profilele de culoare folosite în fişierul PDF generat, nemaiputându-se face doar referire la numele acestora ca la X-1a. În 2003 a fost făcută trecerea la specificaţiile PDF 1.4, neeliminându-se însă restricţiile legate de includerea transparenţelor. Se cuvine să facem aici următoarea precizare referitor la transparenţe: există riscul ca multe dintre procesoarele de raster (RIP) existente la ora actuală să nu poată interpreta corect aceste efecte, deci, pe cât posibil, includerea lor în fişierele PDF ar trebui evitată. Excepţie fac lanţurile de procesare bazate pe Adobe PDF Print Engine. Deci, dacă nu avem această informaţie despre tipografia la care se execută lucrarea, este mult mai sigur să generăm fişierele PDF în conformitate fie cu X-1a, fie cu X-3. Următorul standard, ca apariţie temporală, este PDF/X-2, o extensie a X-3 din 2003, deci conform specificaţiilor PDF 1.4. Noutatea care apare în acest caz este posibilitatea folosirii „X-Objects” – un fel de OPI specific PDF-ului, în care anumite resurse necesare documentului (ca, de exemplu, imagini la rezoluţie înaltă) se pot afla intr-o locaţie externă. Spre deosebire de toate celelalte standarde PDF/X concepute special pentru un transfer al fişierelor ce nu necesită alte informaţii sau comentarii suplimentare privind procesarea acestora (termenul consacrat fiind acela de „blind exchange”), PDF/X-2 are drept ţintă modul „open exchange”. În această situaţie, pentru tipărirea în bune condiţii a lucrării, mai sunt necesare şi alte informaţii sau resurse decât simplul fişier PDF. Dacă este neapărat necesară folosirea layer-elor sau a transparenţelor, se poate folosi standardul PDF/X-4 (2008), pentru care s-a considerat ca punct de plecare PDF 1.6. Acesta mai prezintă şi o variaţie numită PDF/X-4p în care este acceptată referirea la profilul de culoare destinaţie, fără necesitatea includerii efective în document. În fine, tot bazat pe specificaţiile PDF 1.6, cel mai nou standard ISO este cel reprezentat de PDF/X-5 (2008 şi apoi revizuit în 2010). Acesta poate fi privit ca o extindere a PDF/X-4 în sensul îngăduirii folosirii de „X-Objects”. Există trei niveluri de conformitate al acestui standard, şi anume:

– PDF/X-5g care permite lanţuri de procesare PDF echivalente cu vechiul concept OPI;

– PDF/X-5pg ca extindere a celui mai sus menţionat cu posibilitatea referirii la un profil de culoare destinaţie extern PDF-ului;

– PDF/X-5n este succesorul X-4p cu precizarea că, în acest caz, referirea la un profil de culoare destinaţie extern nu mai este limitată doar la spaţiile de culoare grayscale, RGB sau CMYK.

Drept concluzie parţială a celor prezentate mai sus, se poate observa că totuşi uneori standardele, deşi extrem de valoroase în valoare absolută, în loc să ne uşureze munca, ne pun în faţa unei dileme: „-Bine, bine, dar eu ce standard votez – pardon, aleg ?”. Cel puţin teoretic, pentru a putea răspunde la această întrebare, este necesară existenţa unui dialog apriori pe această temă între client şi tipografie. Chiar dacă, să presupunem, toate tipografiile ar funcţiona conform unor standarde cel puţin în privinţa tratării documentelor PDF, datorită diverselor dotări existente, este foarte probabil ca şi cerinţele referitoare la tipul de fişiere PDF/X să fie tot atât de variate. Singurele opţiuni viabile, care să acopere în momentul actual toate cazurile, sunt reprezentate de PDF/X-1a şi PDF/X-3. Standardul X-1a ar fi cel mai indicat, toate elementele fiind convertite în CMYK cu păstrarea culorilor speciale, însă nu putem include în fişierul rezultat decât o simplă referire la profilul de culoare destinaţie. Pe de altă parte, în cazul X-3 putem îngloba efectiv un profil de culoare ICC al destinaţiei, dar ne este permisă şi inserarea de elemente RGB şi, mai mult decât atât, fiecărui obiect i se poate asocia un alt profil de culoare. Soluţia care se impune este folosirea standardului PDF/X-3, dar având grijă să convertim toate elementele prezente în document la CMYK folosind profilul de culoare destinaţie pe care vrem să îl includem şi, bineînţeles, păstrând eventualele culori spot existente. În acest fel păstrăm deplina conformitate cu PDF/X-3 şi ne asigurăm, în acelaşi timp, că nu vom avea mai mult de un singur profil de culoare inclus în document.

În încheierea periplului nostru în lumea PDF-ului, ar mai fi de atins un subiect sensibil, şi anume al software-urilor de vizualizare pentru aceste fişiere. Sublinem faptul că este vorba de cele de vizualizare, nu de editare. Părerea generală este aceea că singurul program pe care ne putem baza în acest scop este Acrobat Reader. Există însă şi o explicaţie în sprijinul acestei afirmaţii? Înainte de toate, trebuie să încercăm un mic exerciţiu de analiză „la rece”. În primul rând, Acrobat Reader este creat de Adobe, la fel ca şi specificaţiile PDF. Apoi, este un software gratuit. Eventualii contracandidaţi ar trebui să se încadreze şi ei în aceeaşi nişă de preţ. Mai mult, pentru ca cineva să fie atras în a-i folosi, aceştia trebuie să ofere ceva în plus. Din punct de vedere al funcţionalităţii, se pot realiza destul de puţine lucruri. Singurele puncte de interes ar putea fi viteza de afişare a documentelor şi portabilitatea aplicaţiei (adică să nu necesite instalare pe computer). Din perspectiva rapidităţii, se poate renunţa la anumite proceduri consumatoare de timp precum verificarea existenţei profilelor de culoare pentru fiecare element grafic inclus şi afişarea acestuia în consecinţă, controlul prezenţei overprinturi-lor în document etc. Aşadar, multe din facilităţile de interes pentru domeniul tipografic pot fi date la o parte pentru a nu sacrifica senzaţia de viteză dată utilizatorului obişnuit. Trebuie înţeles faptul că multe dintre cititoarele PDF existente la ora actuală nu au fost proiectate având drept ţintă domeniul artelor grafice. Acestea fiind spuse şi pentru că un exemplu este mai puternic decât 1000 de cuvinte, putem trece în revistă câteva dintre cele mai populare software-uri alternative de vizualizare PDF folosite şi să le supunem unui mic test comparativ versus Adobe Reader. Pentru testare am creat un fişier PDF cu scopul verificării reprezentării corecte a overprint-ului şi aplicării managementului de culoare. Vom considera drept etalon Acrobat Reader (figura 1), bineînţeles după ce am avut grijă să setăm în meniul de preferinţe al acestuia câmpul „Use overprint preview” (figura 2). De departe, cel mai răspândit cititor alternativ de PDF este Foxit Reader, cu versiunea curentă 5.1. Ca elemente caracteristice ale acestuia putem enumera viteza mare de încărcare şi afişare a fişierelor PDF, o uşurinţă mai mare de inserare a ataşamentelor şi adăugarea de text şi imagini direct în document (însă numai sub formă de adnotare). În plus, Foxit Reader este disponibil şi în varianta portabilă. Rezultatul testului nostru cu acest utilitar este prezentat în figura 3. Se observă că afişarea overprint-ului nu este corectă, în schimb modul de tratare al profilelor de culoare este aproape satisfăcător şi afirmăm acest lucru deoarece pentru afişare nu este folosit profilul de monitor. Din această cauză, diferenţele vizuale faţă de Adobe Reader sunt cu atât mai mari cu cât spaţiul de culoare (gamut) al display-ului avut la dispoziţie este mai diferit de sRGB (fie mai mare, fie mai mic decât acesta). Următorul program ce merită menţionat este PDF-XChange Viewer (varianta gratuită). Cu o viteză ceva mai mică decât Foxit Reader, prezintă aceleaşi avantaje cu excepţia funcţiilor de inserare de ataşamente sau  imagini sub formă de adnotare. În plus, este disponibil un meniu de setare al managementului de culoare din punct de vedere al spaţiilor de lucru utilizate (figura 4). În urma verificărilor cu fişierul menţionat anterior, se observă aceleaşi diferenţe faţă de Adobe Reader ca şi în cazul precedent (figura 5). În fine, un ultim program de vizualizare PDF care mai merită menţionat este SumatraPDF. Pe lângă faptul că nu necesită instalare (putând fi rulat de pe un stick USB) şi având o dimensiune mai mică de 5 Mb, o altă caracteristică aparte şi tentantă a acestui software este aceea că poate afişa, pe lângă documentele PDF, şi pe cele în format XPS, DjVu, CHM şi Comics. De asemenea, poate fi folosit ca interfaţă grafică pentru vizualizarea fişierelor Postscript dacă este folosit în conjuncţie cu GhostScript. Din păcate însă, pe lângă picarea testului de afişare a overprint-ului, şi cel legat de managementul culorii s-a dovedit a fi prea mult pentru SumatraPDF. Profilele de culoare din fişierul PDF sunt pur şi simplu ignorate, fără a mai aduce în discuţie folosirea celui asociat monitorului (figura 6). Concluzia pe care o putem formula ca urmare a micului nostru test este destul de simplă, şi anume: pentru a fi siguri că imaginea unui fişier PDF reprezentat pe ecranul calculatorului este şi cea corectă este recomandată folosirea Adobe Reader, mai ales că în acest caz, spre deosebire de alte programe de calculator, aspectul financiar nici nu poate intra în discuţie. În încheiere, fără a avea nici pe departe pretenţia efectuării unei “disecţii” a formatului PDF/X, sperăm că am putut oferi cititorului începător în ale PDF-ului un mini-ghid util pentru crearea acestui tip de fişiere folosind standardul cel mai apropiat necesităţilor sale. Trebuie doar să acceptăm faptul că trăim într-o lume dinamică şi în continuă schimbare, iar PDF-ul nu face excepţie de la aceasta.

Tags:

Leave a Comment