LOADING

Type to search

EDS România a intrat în elita mondială a tipografiilor certificate Fogra/PSO!

Actualitate Default

EDS România a intrat în elita mondială a tipografiilor certificate Fogra/PSO!

admin mart. 17, 2011
Share

În luna februarie a acestui an, EDS România a reușit performanța de a deveni cea de-a doua tipografie din România certificată de celebra organizație germană Fogra, intrând în elita mondială a companiilor atestate că folosesc un proces de prepress și tipărire în conformitate cu normele ISO 12647. Ce a însemnat implementarea standardelor de proces și de ce au dorit să obțină certificarea Fogra aflați din interviul realizat în premieră de „Print Magazin” la Ghimbav cu László Szabó Benczö – director tehnic EDS, Răzvan Racheru – specialist prepress EDS și, nu în ultimul rând, cu Dorin Pițigoi, partener calificat Fogra/PSO, care a asistat implementarea standardului ISO 12647 Process Standard Offset la tipografia brașoveană.

„De la stanga la dreapta: László Szabó Benczö (director tehnic EDS), Dorin Pițigoi (partener calificat Fogra/PSO) și Răzvan Racheru (specialist prepress EDS)”

Anunțat încă de la jumătatea lunii februarie pe site-ul de promovare a standardului PSO, rezultatul pozitiv al testării efectuate de laboratorul Fogra a devenit o certitudine pentru echipa EDS România odată cu sosirea la Ghimbav a certificatului de atestare. De altfel, deși ne-am fi dorit să anunțăm acest succes ceva mai devreme, „lipsa diplomei” a întârziat oarecum interviul cu echipa tehnică EDS România responsabilă cu implementarea standardului PSO, în consecință și apariția la termen a revistei. Noi considerăm că a meritat, mai ales că un astfel de rezultat remarcabil nu apare în fiecare zi, nici în industria tipografică autohtonă și nici chiar în țările dezvoltate.

Scurt istoric EDS România

Deschisă în 2008, ca proiect greenfield dezvoltat lângă Brașov pe baza unei investiții germane de peste 20 de milioane de euro, tipografia EDS România este una dintre cele 12 unități de producție ale rețelei grupului Euro-Druckservice GmbH în Austria, Germania, Polonia, Republica Cehă, România și Ungaria.

Specializată în tipărirea de broşuri comerciale şi reviste periodice de mare tiraj, EDS România a avut, încă de la startup, o evoluție spectaculoasă. Tipografia este înființată în primăvara anului 2008, iar nemții de la Euro-Druckservice reușesc instalarea primei rotative heatset Lithoman III în chiar luna august a aceluiași an și începerea testelor la sfârșitul lui septembrie. După încă o lună sunt date în folosință toate utilajele de tipar și finisare, incluzând cea de-a doua rotativă Lithoman IV, cât și echipamentele de prepress – octombrie constituind și lansarea oficială a tipografiei.

Deși activitatea începe sub presiunea primului an de criză economică, tipografia înregistrează la sfârșitul anului 2009 o cifră de afaceri de nu mai puțin de 84.206.083 milioane de lei (peste 20 de milioane euro). Astăzi, EDS România este un lider al sectorului producției de broșuri comerciale, marile lanțuri de retail din țară și nu numai alegând Ghimbavul ca loc unde-și produc publicațiile.

Calitate măsurabilă, verificabilă și demonstrabilă!

Asta și-au dorit cei de la EDS România încă de la debutul tipografiei. Despre cât de greu sau de ușor a fost să îndeplinească aceste obiective și despre toate elementele care au condus în final la obținerea certificatului acordat de Fogra ne-au povestit cei trei oameni implicați în procesul implementării standardului ISO 12647 Process Standard Offset: László Szabó Benczö și Răzvan Racheru de la EDS împreună cu Dorin Pițigoi, consultant certificat de asociațiile Fogra și Ugra.

Titi Amzăr: Când ați decis să intrați în acest proces de aliniere la standardele PSO?

László Szabó Benczö: Deși sună cumva nefiresc, decizia de a ne alinia la standardele ISO 12647 exista încă din momentul când am deschis tipografia, în luna septembrie 2008. Această nevoie a venit în mod automat atunci când am stabilit tehnologia și utilajele care vor fi instalate aici. Pe de o parte, eu aveam deja experiența unui proces de certificare și știam ce implică și de ce trebuie să facem acest lucru. Pe de altă parte, tendința adoptării standardelor ISO 12647 este un fenomen care se manifestă pe plan mondial, iar acum și pe plan local.

Titi Amzăr: Ce v-a determinat să vă aliniați procesul tehnologic la standardele ISO 12647: moda să ai în birou o diplomă de tipografie certificată Fogra/PSO sau chiar nevoia de a lucra în concordanță cu procedurile normelor și de a vă atinge anumite obiective?

László Szabó Benczö: Nu cred că este la modă să ai o diplomă Fogra/PSO în birou. Trebuie să recunosc că există și o componentă de prestigiu, însă acest lucru este pe planul doi. Pentru noi, importanța certificării nu stă în diploma pe care o vedeți aici, ci în valorile și beneficiile pe care ni le oferă respectarea unui proces în care se lucrează după standarde. La cât de mare era investiția în această tipografie și la nivelul tehnologic al echipamentelor instalate, trebuia să existe un mod prin care să închidem cercul și să controlăm procesul de producție.

Titi Amzăr: Referitor la ceea ce-mi spuneați mai devreme, a existat vreun client local sau internațional care să vă întrebe dacă lucrați după normele ISO 12647?

László Szabó Benczö: Din partea clienților n-am întâlnit nici o solicitare sau vreo condiție de colaborare în acest sens. În general se cer altfel de certficări, cum ar fi FSC sau de alt gen pe partea de hârtie, dar în general nu sunt niște condiții determinante. Dacă ne referim la condiția folosirii de către o tipografie a standardelor de proces ISO 12647, ar fi destul de dificil în acest moment să fie impusă o astfel de clauză din partea clienților și nici nu ar fi tocmai corect din punct de vedere concurențial.

Răzvan Racheru: Ca o mică adăugire la cele spuse de colegul meu, ar mai fi de precizat că, pentru a cere o astfel de certificare din partea unei tipografii, și clienții ar trebui să lucreze după normele standardelor ISO 12647, iar asta este la fel de greu în acest moment – cel puțin asta văd în activitatea de zi cu zi.

de la început un sistem foarte riguros de control al procesului de producție și propriile standarde de calitate. Se mai justifică o astfel de investiție în certificare?

Dorin Pițigoi: Eu am un comentariu aici, înainte de a răspunde László… Consider că există o greșeală în percepția a ceea ce înseamnă tot acest proces de certificare. Pentru EDS, ca și pentru oricare altă companie care trece printr-un astfel de proces, important este ceea ce face înainte de certificare. Este o chestie foarte simplă: trebuie să ajungi să ai o valoare a know-how-ului tehnic în companie care să-ți permită să controlezi procesul de producție. Faptul că poți să-ți iei o astfel de certificare sau poți să faci implementarea, dar să nu aplici pentru examenul de certificare, este cu totul altceva. Certificarea în sine reprezintă prezentarea la examen și promovarea acestuia ca atare – organizația care asigură acest lucru având rolul de a le garanta clienților că chiar ești în stare să faci ceea ce spui că poți face. Normele standardelor ISO 12647 sau PSO pot fi achiziționate de orice companie și pot fi implementate atât direct, de către personalul propriu, sau folosind un consultant acreditat de organizațiile internaționale. Certificarea este făcută de către organizații specializate acreditate – asociațiile de cercetare în tehnologia grafică precum Fogra și Ugra fiind acreditate ca laboratoare. Internațional, există cu certitudine mai multe entități care oferă servicii de implementare a standardelor ISO 12647, însă nu toate sunt acreditate pentru certificare. Și de aici vine și valoarea certificării obținute prin intermediul unei organizații acreditate, cum este în acest caz Fogra.

Scopul în sine nu este să iei această certificare – aceasta este, spus mai în glumă, doar cireașa de pe tort… Esențiale sunt valorile pe care ai reușit să le atingi și care te pot ajuta să obții această certificare. EDS-ul nu a pornit la drum cu ideea de a face certificare, tipografia având foarte bine pus la punct întregul proces de producție și fiind aptă să le ofere clienților un nivel înalt al calității produselor. Obiectivul principal a fost acela de a-și rezolva toate acele probleme din fluxul de producție care nu pot fi controlate și înlăturate decât folosind standardele de proces.

„László Szabó Benczö, director tehnic al EDS România, este fericit că a promovat dificilul test al certificării Fogra/PSO”

László Szabó Benczö: Vă veți întreba, cu siguranță, de ce a durat atât de mult să aplicăm pentru această certificare dacă eram pregătiți încă de la deschiderea tipografiei… În primul rând pentru că aveam nevoie să trecem prin diferite etape. Este destul de dificil ca în producția de zi cu zi să te apuci să testezi diferite consumabile tipografice pentru a le alege pe cele care-ți permit să lucrezi la parametrii specificați de normele ISO 12647. Pe de altă parte, avem nevoie de timp pentru a cunoaște mai bine utilajele de tipar și pentru a ști ceea ce ne permit acestea să obținem. Vă spuneam despre materialele tipografice folosite deoarece, așa cum știți, pentru a reuși să obții rezultate conforme cu standardele trebuie să schimbi uneori și furnizorul de cerneală sau pe cel de plăci offset și alte lucruri. Așadar, problema a fost timpul disponibil pentru a începe testele cu materialele și mașinile de tipar. De aceea a durat doi ani… Undeva prin toamna trecută am fost siguri că avem materialele necesare și că procesul este apt pentru certificare și mai ales că dorim să facem acest lucru.

Dorin Pițigoi: Când vorbim despre standardizare ne referim la un proces continuu, mai ales într-o fabrică. Permanent ai nevoie să-l testezi și să-l readaptezi la condițiile prezentului. Gândiți-vă doar la materialele tipografice folosite. Vorbim de o dinamică a procesului de producție și, dacă ne gândim la cele două elemente majore pe care le implică – intrările de materii prime și date și ieșirile de lucrări finite -, atunci realizăm că avem de-a face cu o anumită sinergie a lucrurilor. Pe de altă parte, tot acest echilibru prin care lucrurile se leagă unul de altul depinde de dinamica proceselor și a materiilor prime, iar asta generează suficiente variabile care să-ți miște de pe poziție această sinergie. De aceea sunt necesare standardele: să corectezi și să adaptezi lucrurile în așa fel încât să te întorci la nivelul etalon pe care ți l-ai stabilit. Iar pentru a reuși acest lucru îți trebuie experiență și know-how. Pentru o tipografie, dificultatea rezidă din a crea și a menține această sinergie…

Titi Amzăr: Cât a durat obținerea certificării?

László Szabó Benczö: Dacă ne referim la testele impuse de laboratorul Fogra, practic am început undeva pe 10 decembrie anul trecut și au durat aproximativ o lună. În rest, vorbim de un proces care, așa cum v-am spus, se întinde pe durata a aproape doi ani.

Titi Amzăr: Care au fost problemele pe care le-ați întâmpinat la implementare?

László Szabó Benczö: Nu le-aș spune probleme. Dificil a fost să realizăm o sincronizare între materialele tipografice folosite, astfel încât consumabilele utilizate în mod curent să îndeplinească cerințele impuse de normele standardului ISO 12647. În plus, echipamentele pe care le utilizezi trebuie să fie reglate la parametri care să-ți permită să reproduci ceea ce îți oferă forma de tipar executată în condițiile de calitate impuse de standard.

Răzvan Racheru: În prepress probleme n-au fost foarte multe. Pentru certificare ai un set foarte de clar de parametri pe care sistemul trebuie să-i atingă. Aici nu prea este loc de interpretări… Singura etapă unde pot apărea anumite probleme este la CTP – și aici mă refer la calitatea plăcilor, a revelatorului sau a gumei. Deși în faza de prepress apar tot timpul multe variabile – inclusiv din punctul de vedere al fișierelor care ne vin de la clienți. Procesul tipografic este ca un organism viu: astăzi este sănătos, dar mâine se poate îmbolnăvi…

Titi Amzăr: Apropo, cum rezolvați problema conformității documentelor pe care le primiți de la clienți cu standardul pe care-l folosiți?

Răzvan Racheru: Avem un set foarte clar de reguli care trebuie respectate și nu facem nici o excepție. Mai mult decât atât, noi lucrăm doar cu fișiere PDF conforme cu standardul și nu prelucrăm nimic. Dacă documentul nu este așa cum cerem va trebui refăcut de cei care pregătesc lucrarea clientului. Pe de altă parte, structura noastră de clienți nu este aceeași cu cea a tipografiilor comerciale, și de aceea vorbim de lucrări repetitive și de o anumită relație pe care o avem cu cei care realizează pregătirea documentelor. Este un avantaj.

Titi Amzăr: Ca director tehnic al EDS România, vă rog să-mi spuneți dacă merită toată investiția și efortul personalului implicat pentru un certificat a cărui valabilitate este de doar doi ani?

László Szabó Benczö: Am dorit în primul rând să ne asigurăm că avem capacitatea de a oferi un nivel constant al calității produselor pe care le producem și, nu în ultimul rând, de a ne diferenția de ceilalți competitori. Este important, de asemenea, să avem un control permanent asupra unei tehnologii care, să nu uităm, valorează mai multe milioane de euro și să optimizăm fiecare etapă și componentă a procesului.

Titi Amzăr: Ce va schimba obținerea acestui certificat la EDS România?

László Szabó Benczö: Cu sau fără certificare noi ne-am străduit permanent să lucrăm în conformitate cu standardele de proces ISO 12647. De aceea, trebuie să accentuez faptul că obținerea certificatului nu înseamnă că de azi înainte lăsăm lucrurile să meargă la voia întâmplării. Noi ne-am asumat acest angajament încă de acum doi ani și îl vom menține și în continuare.

Titi Amzăr: Vă mulțumesc tuturor pentru amabilitate și vă felicit pentru această performanță!

 


Ce este Process Standard Offset (PSO)?

Pentru cei care sunt mai puțin familiarizați cu standardele industriei tipografice, Process Standard Offset (PSO) este descrierea unei proceduri industriale standardizate folosite în procesul creării produselor tipărite în conformitate cu normele specificate în seria standardelor ISO 12647.

Ca normă ISO, procedura PSO este recunoscută internațional, fiind publicată, înaintată și promovată în mediul profesional internațional de către federația industriei tipografice din Germania (bvdm) în colaborare cu Asociația pentru Cercetare în Tehnologia Grafică Fogra.


Prin folosirea normelor PSO, calitatea producției unui produs tipografic complet poate fi garantată pe tot parcursul procesului de fabricație, începând din faza de generare a datelor până la produsul finit.

În practică, PSO descrie dispozitivele de testare adecvate și metodele de control prin care procesul de producție poate fi supervizat, condus și verificat. Sunt incluse specificațiile spectrale și densitometrice ale dispozitivelor de măsurare, precum și elementele corespunzătoare folosite pentru testare (cum ar fi etichetele de test folosite pentru controlul proof-urilor, al formei de tipar sau al imprimării.) Chiar dacă vorbim de un standard industrial, trebuie amintit că valorile nominale și toleranțele specificate de PSO pentru controlul procesului de tipar sunt în concordanță cu evoluția materialelor tipografice moderne, normele descriind ceea ce este perceptibil și fezabil.

Trebuie adăugat că scopul implementării procedurilor standardului PSO (în concordanță cu ISO 12647) este acela de a garanta o eficientizare maximă a tuturor fazelor de lucru existente în procesul de producție și, în același timp, de a le oferi certitudinea că atât rezultatele intermediare, cât și cele finale prezintă o calitate predictibilă a culorii tipărite. La final, este de amintit că seria standardelor ISO 12647 nu are aplicativitate și utilitate doar pentru tipografii, ci și pentru cei implicați în obținerea unui produs tipărit – birouri de design, agenții de publicitate, case editoriale, departamente de print ale marilor întreprinderi sau firme de prepress.

Previous Article

Leave a Comment