Stiri

Germania, învingătoare în finala continentală a Sappi Cup

• Bookmarks: 24517


Trofeul din 2013 al finalei turneului european la fotbal de masă la dublu “Sappi Cup” merge în Germania. Învingătorii de anul acesta sunt Heinz Kießling și Markus Eckert, componenții echipei tipografiei germane Hoffman Druck & Verlags GmbH & Co. KG, cei care și-au asigurat biletele-premiu pentru finala UEFA Champions League de pe stadionul Wembley de pe 25 mai 2013. La evenimentul sportiv din Anglia îi vor acompania membrii echipei de pe locul II, Antonín Kouřimský și Vojtêk Bauer, reprezentanți ai Severotisk s.r.o., din Slovacia.
Credit foto: Sappi Fine Paper Europe.

Meciul va putea fi urmărit din tribune de încă trei echipe de fotbal de masă, medaliații cu bronz în concurs și două echipe trase la sorți. Poziția a treia a clasamentului a fost câștigată de învingătorii rundei de calificări pentru zona Austria/Slovenia, Christoph Rietner și Martin Merz, de la Red Bulletin.

Un număr de 16 echipe s-au prezentat la startul competiției, din toată Europa, calificate la turneele naționale sau regionale organizate pentru clienții Sappi, aleși dintre tipografi și editori. Țara noastră a fost reprezentată în finala de la Bruxelles de Zita Magyari și Eniko Boros, de la EDS România.

Credit foto: Sappi Fine Paper Europe.

Concursul “Sappi Cup” a devenit deja tradiție și este foarte apreciat de participanți. Competiția a fost organizată prima dată în 2010, având ca premii bilete la Cupa Mondială din Africa de Sud (țară în care își are și Sappi sediul central) din același an.

Nimeni nu se aștepta la așa un success al acestei inițiative, dar iată că au trecut patru ani și tot mai mulți tipografi și editori vor să participe. Noi vedem în Sappi Cup o oportunitate cu adevărat unică de competiție amicală, interacțiune socială și dialog cu clienții Sappi din toată Europa”, a declarat Marco Eikelenboom, Director Marketing & Sales, Sappi Fine Paper Europe.

Detalii și imagini mai multe despre competiție pot fi aflate la adresa www.sappicup.com sau pe pagina de Facebook a companiei.

(Sursă: Sappi)

Similar Posts:

24 recommended
comments icon0 comments
0 notes
517 views
bookmark icon

Write a comment...