LOADING

Type to search

Insolvența Odyssey, un bulgăre care se rostogolește nemilos

Analiza

Insolvența Odyssey, un bulgăre care se rostogolește nemilos

admin ian. 31, 2012
Share

Șapte milioane de euro este suma pe care agenția de publicitate o datorează furnizorilor cu care a colaborat, bună parte grupuri media care au derulat campanii comandate de Odyssey pentru Adevărul Holding. Lista creditorilor include însă și firme de producție mici, pentru care sumele neîncasate reprezintă o pierdere greu de gestionat.

Istoria începutului insolvenței agenției de publicitate a început în 2010. La acea dată, New Age Media Advertising Agency, o firmă din Craiova, cerea insolvenţa Odyssey Communication, reclamând în instanţă o datorie de 80.000 de lei. Procesul a luat sfârşit la numai câteva zile de la deschiderea dosarului, suma datorată fiind achitată imediat reclamantului.

Diana Flutur, managerul Odissey (sursa foto: paginademedia.ro)

Ceva mai târziu, spre finele anului 2011, afacerea deţinută de Dinu Patriciu(60%) şi aflată sub conducerea Dianei Flutur, care este și acționar cu un procent de 40%, intră în mod oficial în insolvenţă, urmând să fie administrată judiciar de Acsis Solv IPURL, companie desemnată oficial de instanță.

Motivul insolvenței este datoria imensă pe care agenția a acumulat-o la furnizorii din piață și pe care, potrivit situațiilor financiare prezente, nu are posibilitatea să o mai achite, cel puțin momentan. Odyssey are de plătit sume mai mult decât consistente către furnizori media însumând câteva milioane de euro, sume datorate în principal pentru publicitatea la produsele Adevărul Holding pe care acestea au difuzat-o deja. Câteva surse neoficiale susțin însă că insolvența a fost provocată în mare parte și de sumele datorate de Partidul Național Liberal, în calitate de debitor, ca urmare a campaniei electorale pentru europarlamentare din anul 2009.

La mijlocul anului 2011, Odyssey propusese furnizorilor media să plătească doar jumătate din suma datorată pentru publicitatea difuzată, urmând ca restul să fie compensat prin spațiu de publicitate în produsele grupului Adevărul. Întrucât propunerea a fost vehement refuzată, agenţia s-a angajat să plătească în rate datoria, până la mijlocul lunii noiembrie 2011, lucru care nu s-a întâmplat, pentru ca, mai apoi, agenția să intre oficial în insolvență.

Odyssey are de plătit în prezent datorii de cca 7 milioane de euro, în prezent fiind acceptați oficial 75 de creditori. Dintre acestea cele mai mari datorii, de 4 milioane de euro, sunt către compania ARM Publicitate & Comunicare, care este, de fapt, o alianță “media pool” ce include Spoon Media, Next Advertising, Propaganda și Odyssey. Scopul acestei alianțe contextuale era acela de a negocia condiții mai bune de preț cu furnizorii. Deși Pro TV avea de recuperat, potrivit informațiilor oficiale, între între 1,5 și 2 mil euro, aceasta nu apare pe lista preliminară a creditorilor acceptați.

Grupul Intact are de recuperat peste 400.000 de euro, Splendid Media, agenția care gestiona publicitatea TVR până anul trecut, are creanțe de cca 200.000 de euro, iar SBS (Prima TV) are sume de încasat de peste 125.000 de euro.

În lista creditorilor mai apar Affichage România (aproape 100.000 de euro), Beta Cons (66.000 de euro), Euromedia (peste 150.000 de euro), Spectacular OOH (40.000 de euro), Europa FM și Radio 21 (100.000 de euro), Clir Media (75.000 de euro) și DBV MediaHouse (65.000 de euro).

Tabelul creanțelor acceptate cuprinde însă și o serie de furnizori media mai mici sau firme de producție cu sume de recuperat care pot părea mici raportat la vârfurile datoriei, însă se pot dovedi fatale în economia unei micro entități care depinde iremediabil de fiecare leu neîncasat.

Thor Production Concept, o firmă de producție publicitară care a lucrat cu Odyssey pentru personalizarea a 46 de MICROmobile nu și-a încasat banii pentru acest proiect, după ce negociase termene de plată de la 90 la 200 de zile, pentru ca, apoi, când a venit scadența, agenția de publicitate să-și anunțe insolvența. Suma de recuperat este, potrivit administratorului firmei, de 6500 de euro.

Alte companii de producție publicitară ce așteaptă recuperarea sumelor neîncasate de la Odyssey sunt Radar Group Import Export, cu 14500 de euro și Compu Grafix cu 24800 de euro, în timp ce Amma Print, companie specializată în print digital, creditează în acest moment agenția Odyssey cu cca 195.000 de euro. Lista creditorilor este încă deschisă, întrucât numărul celor care s-au înscris la masa credală este mult mai mare decât cel afișat în prezent. Paguba creată se întinde, la scară mai mică sau mai mare, în tot spectrul publicitar local, creând un precedent greu de digerat de o piață chinuită oricum de recesiune și vechile neputințe proprii.

Tags:

0 Comments

  1. mihail volintiru feb. 1, 2012

    foarte slab articolul si cu o multime de informatii eronate !
    ar fi fost bine sa stati de vorba cu cei pe care-i pomeniti in articol inainte de al publica.

    Mihail VOLINTIRU
    director general AMMA PRINT

    1. John Constantine feb. 6, 2012

      Ce-ai fost si ce-ai ajuns Volintiru!… Ai devenit butic de print digital. :)))
      Lasa ma ca vin alegerile si te scoti.

  2. dan mai 10, 2012

    Ce naspa a ajuns industria de print daca-si platesc astia politele in subsolul articolelor !
    Nu va-ngrijorati ! o sa ajungeti sa printati gratis doar ca sa va rupeti picioarele unii altora !
    Doar prostia si orgoliul v-au determinat sa va puneti singuri pe butuci.

Leave a Comment