LOADING

Type to search

Întâlnirea A.T.T. a confirmat susținerea membrilor pentru președinte

Evenimente

Întâlnirea A.T.T. a confirmat susținerea membrilor pentru președinte

admin iun. 9, 2015
Share

A.T.T. intenționează înființarea unei federații și va organiza în toamnă InPEQ Forum la Sibiu

Întâlnirea A.T.T. de la Săcele a arătat faptul că asociația reușește să finalizeze cu succes proiectele pe care le-a început. În plus, planurile de viitor includ proiecte îndrăznețe, cum ar fi înființarea unei federații patronale în domeniu, organizarea InPEQ Forum la Sibiu în toamnă sau înființarea Facultății de Poligrafie în cadrul Universității Politehnică București.

 

Dan CĂLIN

 

Asociația Tipografilor „Transilvania” (A.T.T.) a organizat întâlnirea anuală tradițională în perioada 15-16 mai 2015 la Săcele, Brașov. Așa cum se întâmplă în fiecare an, și de această dată conferința de presă din prima zi a fost precedată de o vizită la sediul unuia dintre membrii asociației din localitatea respectivă. Acum a fost rândul celor de la Sufitech să fie gazde, arătându-ne tot procesul de producție al soluțiilor de ambalare din carton pentru protecția la transport. Tradiția a fost respectată și în acest an, unii dintre participanți fiind însoțiți și de copii care au fost încântați să descopere lumea transformării cartonului.

Apoi, în cadrul conferinței a fost prezentat proiectul „Calificarea ta – un viitor mai sigur!” ID 137770, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 2.3 – Acces și participare la formare profesională continuă, prin intermediul căruia vor fi calificați aproximativ 2.400 de angajați din domeniile tipografic, media și al producției publicitare și de ambalaje. Membrii echipei de proiect au oferit informații suplimentare tuturor celor interesați de participarea la programele de re/calificare oferite.

În plus, au fost prezentate și realizările de până acum ale proiectului: 3.268 de persoane au fost informate din grupul țintă potențial de 3.000 de angajați, 2.844 de persoane au fost înregistrate până în prezent, 2.439 de persoane au fost deja consiliate din grupul țintă de 2.700 de angajați; 1.611 participanți la programe F.P.C. până în prezent din totalul de minimum 2.332, 229 de persoane au fost certificate din totalul de minimum 2.040, 69 de programe de formare profesională demarate din totalul de 106, 190 de lectori/tutori de practică implicați până în prezent în proiect din totalul estimat de minimum 250 care vor fi implicați în proiect până la final.

Proiectul „Calificarea ta – Un viitor mai sigur!” reprezintă un beneficiu important pentru industria grafică, industria de producție publicitară și cea de ambalaje care, din cauza absenței învățământului poligrafic superior, duc lipsă de forță de muncă certificată. Dintr-un total de 20.500 de angajați în companiile din aceste industrii, aproximativ 10% vor fi calificați prin acest program. Cursurile sunt oferite gratuit si se desfășoară în mai multe regiuni ale țării: Centru, Nord-Vest, Vest, București-Ilfov, Nord-Est, Sud-Vest. Ele se adresează angajaților, în special celor necalificați pe postul pe care îl ocupă, cu nivel scăzut de calificare sau cu calificări redundante. Fiecare absolvent primește o diplomă certificată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, ea fiind recunoscută de Uniunea Europeană.

 

InPEQ Forum va avea loc în toamnă la Sibiu

În cea de-a doua zi a avut loc întâlnirea membrilor A.T.T. care, de această dată, în afară de aprobarea sau nu a cererilor de aderare la asociație primite de la diverse firme din domeniu, au avut și misiunea de a vota noul președinte, mandatul de doi ani al domnului David Istvan expirând.

„Ne-am reîntors în Săcele unde am avut întâlnirea A.T.T. găzduită de firma locală Sufitech. În urmă cu cinci ani, tot aici în Săcele, pe baza unor idei au luat naștere unele  proiecte ale asociației. Constatăm acum că cele mai multe dintre ele se împlinesc. Unul dintre acestea este proiectul de formare profesională care stă foarte bine și trebuie închis în octombrie anul acesta. Probabil că ne vom îndeplini indicatorii, cel puțin așa arată cifrele din prezent. Un alt proiect pe care îl discutăm este fostul Balkan Forum care acum se numește InPEQ Forum și care va avea loc din nou în România în acest an, așa cum s-a întâmplat și în anul 2011. Reprezentanții lor au venit la Săcele pentru a discuta unde și când va avea loc. Am hotărât împreună ca în octombrie, la Sibiu, să se întâlnească tipografii din Balcani.

În afară de acest două evenimente mai avem două. Anul acesta școlar am reușit să înființăm o clasă de masterat în poligrafie la Universitatea Politehnică București. Astfel că în foarte scurt timp vom avea primii absolvenți și speranța că vom putea înființa Facultatea de Poligrafie la care vor fi lectori acești absolvenți. Și trebuie să o spun și pe ultima: mandatul meu de președinte expiră așa că vom avea alegeri pentru noua conducere a A.T.T. Nu am vrut să mai candidez pentru că anul viitor voi fi foarte ocupat cu proiectele pe care le am, nu deoarece nu aș vrea, pentru că m-am regăsit în această funcție și am făcut multe pentru asociație. Mi-am dorit să continui munca începută și să duc proiectele la sfârșit, dar nu voi mai avea timp. Însă am primit multe mesaje din toate direcțiile să continui. Asta înseamnă că oamenii au încredere în mine și, de aceea, voi candida.

Eu am aruncat mănușa în urmă cu o lună, dar nu a vrut nimeni să candideze, bătaia se dă pentru funcția de vicepreședinte. Urmând a fi foarte ocupat anul viitor și fiind împins să candidez, m-am gândit ca dacă voi fi reales președinte să-mi împart sarcinile celor doi vicepreședinți. În altă ordine de idei, avem intenția de a crea o federație în domeniu pentru a uni vocile industriei într-una singură. De aceea, am avut discuții cu celelalte asociații din domeniu, cum este A.P.I.I.P. sau A.P.R.A. Fiind toate asociații patronale, ne putem uni într-o federație pentru a ne face auzită vocea în Comitetul Sectorial unde să fim reprezentați mai bine”, ne-a declarat David Istvan la sfârșitul primei zile a evenimentului și înainte de a avea loc procesul de votare a noului președinte.

În cea de-a doua zi, David Istvan și-a depus din nou candidatura și a fost reales ca președinte al A.T.T., urmând să continue și/sau să finalizeze proiectele demarate în primul său mandat. Rămâne de văzut cum va reuși să își gestioneze timpul și să împartă sarcinile astfel încât lucrurile să meargă bine. Oricum, ne vom revedea în toamnă la Sibiu, la InPEQ Forum, și vom putea afla mai multe.

Tags:

Leave a Comment