LOADING

Type to search

Lecția perseverenței

Interviu

Lecția perseverenței

admin aug. 2, 2013
Share

“Este una dintre cele mai frumoase curse de enduro de pe planetă. În fiecare an vin aici motocicliști din toată lumea, iar echipe celebre își trimit cei mai buni rideri la Red Bull Romaniacs,” spune Alexandru Ionuț Anca. Nu este niciunul dintre competitori și nu se numără nici printre organizatori, dar vorbește cu o pasiune la fel de adictivă despre evenimentul pentru care furnizează de zece ani toate materialele tipărite. Competiția la care participă zilnic managerul printcenter.ro seamană cu provocările motociclismului pe teren accidentat, cu diferența că viteza se măsoară în mp/oră.

ionut_anca_lazar_panov

Print, print, print…

“Procesăm, în medie, 15 comenzi pe zi,” spune Alexandru Anca despre numărul de lucrări pe care cei 18 colaboratori ai săi le duc la bun sfârșit în fiecare zi. Toate au în comun imprimarea. Pe suporturi diferite și cu ajutorul multor echipamente. A început cu un copy-center în centrul Sibiului, în care tipărea cărți de vizită. Și astăzi, cărțile de vizită își aduc un aport important la cei 800.000 de euro pe care îi rulează anual, dar piața pe care livrează a depășit demult granițele orașului. “Producem totul aici, în Sibiu, dar livrăm oriunde în țară. Magazinul online disponibil la adresa www.printcenter.ro este deschis în permanență, iar orice comandă primită este livrată în 24 de ore oriunde în țară,” spune Alexandru Anca. Probabil că 90% dintre IMM-urile românești folosesc cuvântul promptitudine în comunicarea servciilor pe care le oferă, așa că atunci când mai întâlnești încă unul care susține același lucru este greu să intri în joc. Alexandru Anca o spune apăsat, iar felul în care privește risipește cel puțin o parte din îndoielile cu care te încarcă acest loc comun al promovării: “Pe bune, livrăm în 24 de ore oriunde în țară. Altfel nu ajungeam aici”. Valoarea performanței de la un moment dat este dată de diferența față de momentul anterior, așa că numai Alexandru Anca știe ce înseamnă “aici”. Printcenter.ro nu figurează pe o poziție fruntașă în vreun clasament al furnizorilor de servicii de imprimare digitală și nici nu are deschiderea pe care o au business-urile din domeniul online. Este însă, prima companie din Europa de Est unde producătorul japonez de echipamente de imprimare Mimaki a instalat cel mai performant utilaj al gamei sale de produse: flatbed-ul JFX500 – 2131. Povestea acestei achiziții dezvăluie mai multe despre ce fel de antreprenor este managerul printcenter.ro

Surpriza, ingredentul secret al strategiei

“Nu am avut în plan să cumpăr acest echipament. Totul s-a întâmplat pe nepregătite,” începe Alexandru Anca povestea achiziției flatbed-ului lansat de Mimaki în 2012. “Totul a început în decembrie 2012, când am fost împreună cu domnul Lazăr Panov, de la Geko, în Turcia și am văzut la lucru un Mimaki UJF 3042 HG care m-a vrăjit. Nici nu ajunsesem bine acasă și mă gândeam la tot felul de aplicații pe care aș putea să le încerc,” povestește Alexandru Anca. Odată cumpărat, micul flatbed de la Mimaki a fost pus la treabă. “Am imprimat tot felul de mostre de material: piele, sticlă, faianță, pvc, tablă. Rezultatele au fost extraordinare. Apoi am început să fac un tur al clienților cu acestea.”Managerul printcenter.ro nu era la primul contact cu echipamentele Mimaki, fiind deja proprietarul a două printere, unul de 1,6m lățime, iar altul de 2,6 m lățime. “Sunt echipamente care printează non-stop. Datorită lor m-am îndrăgostit de acest brand,” spune Alexandru Anca. Achiziția făcută în Turcia i-a schimbat planurile de investiție. Dacă, inițial, plecase cu gândul să cumpere o imprimantă cu o lățime de 3,2m pe care să o folosească la imprimarea backliturilor, lucrare ce este din ce în ce mai solictată de către o parte a clienților printcenter.ro, echipamentul cumpărat avea dimensiuni mult mai mici, dar aplicații foarte variate. Acestea au fost liantul pentru strategia pe care antreprenorul din Sibiu a început să o contureze și care, astăzi, este deja o politică de dezvoltare. “Vom intra din ce în ce mai mult în sectorul decorațiunilor și al amenajărilor interioare. De asemenea, vom încerca să dezvoltăm o cerere constantă pe aplicații cum sunt imprimarea pe lemn și sticlă a tablourilor.” Demersurile lui Alexandru Anca nu sunt noi și nici nu surprind prin inventivitate. Vânzătorii de echipamente predică de ani buni abordarea acestor piețe și a aplicațiilor neconvenționale, acestea fiind o categorie de lucrări care pot crea valoare adăugată mare, care se regăsește într-o marjă de profit consistentă. Managerul printcenter.ro a găsit, spre deosebire de alții, calea pentru a ajunge la publicul interesat de aceste produse. “Am avut multe discuții cu Ambient (n.r. retailer independent de produse home-deco și DIY din Sibiu) și vom amenaja în cadrul magazinului un stand permanent în care vom prezenta toate aplicațiile pe care le putem oferi. Accentul va cădea pe realizarea de faianță personalizată, aplicație unde am făcut foarte multe teste, iar rezultatele ne dau încredere că va fi un serviciu foarte bine primit. O altă aplicație care a dat rezultate spectaculaose este imprimarea sticlei. Probele pe care le-am făcut la Amsterdam, pe echipamentul pe care abia l-am achiziționat, sunt impresionante”, mărturisește Alexandru Anca. Sedus de perfomanțele și perspectiva pe care mica imprimantă Mimaki le oferea, Alexandru Anca și-a schimbat din mers prioritățile și a pornit în căutarea unui echipament similar, dar care să nu aibă limitările de dimensiune și viteză care îl împiedicau să facă pasul spre aplicații mai mari. Bineînțeles că procesul de căutare s-a făcut tot printre produsele Mimaki. Răspunsul nu s-a lăsat mult așteptat. Mimaki JFX500-2131 era gata lansat, iar managerul sibian nu a stat pe gânduri, chiar dacă investiția depășea pragul de 100.000 de euro. “Am făcut achiziția fără să mă bazez pe credite sau fonduri europene. Este un sistem de finanțare asigurat de partenerii noștri de la Geko, cărora le mulțumesc,” spune Alexandru Anca despre modul în care a achiziționat echipamentul de la compania care a devenit recent importatorul oficial al echipamentelor Mimaki în România. Deși a finalizat o investiție care reprezintă prima instalare a unui astfel de echipament în Europa de Est, Alexandru Anca nu renunță la planurile inițiale: “Vom aplica pentru fonduri europene pentru achiziția echipamentului roll-to-roll de 3,2 m lățime și probabil pentru următorul echipament ce va fi lansat de Mimaki la Fespa Londra– solvent UV, singurul de acest fel din lume. Anul acesta vom depăși pragul de 1 milion de euro pentru cifra de afaceri. Am mai fost acolo, dar asta se întâmpla în urmă cu câțiva ani.”

Echipamentul este deja instalat, iar primul job urmează să fie imprimat în curând. “Eu nu am birou. Toată ziua mi-o petrec în spațiile de producție, chiar dacă marea mea pasiune o reprezintă creația,” spune managerul printcenter.ro, în timp ce privește inginerii de la Mimaki care fac ultimele teste înainte de intrarea în producție a echipamentului. Alexandru Anca privește la aparatul abia pornit, scoate telefonul și se apropie de ecranul LCD al imprimantei pentru a face o poză cu primul mesaj pe care Mimaki JFX 500-2131 îl trimite pieței românești: “Waking up…

Tags:

1 Comments

  1. Mihai aug. 24, 2013

    Ma bucur ca avem asa echipamente performante la Sibiu, dar pacat ca intre client si cei care produc in spate tot felul de lucruri frumoase stau doua fete care habar n-au sa spuna celor din productie ce vrea clientul si te trezesti ca te duci de n ori acolo si rezultatele sunt jalnice. Sau poate asa se face cu clientii mici! Rusine pentru front office!

Leave a Comment