LOADING

Type to search

Mark Andy – soluția care aduce valoare

Flexo Targuri si expozitii

Mark Andy – soluția care aduce valoare

admin dec. 10, 2013
Share

Având peste 12.000 de mașini și sisteme de finisare instalate în întreaga lume și fiind constant premiat pentru tehnologiile cu care vine pe piață, Mark Andy e un nume greu de ignorat. Trecând pe la impunătorul stand Mark Andy – Rotoflex din cadrul Labelexpo, ne-am întâlnit cu soții Boureanu, șefii Graphic Open Systems, parteneri în România cu Mark Andy. Aceștia ne-au făcut cunoștință cu Mary C. Sullivan, inimosul director de marketing al companiei americane, omul care a conceput și planificat în amănunt programul Mark Andy la Bruxelles. Redăm în continuare discuția:

Am înțeles că prezența companiei în forma aceasta a fost conceptul dumneavoastră.

Corect. Așa este.

Care este ideea din spatele acestei prezentări?

Cred că ideea cea mai importantă este că ne concentrăm pe Europa din ce în ce mai mult. Dar și spre restul lumii. Aici suntem la cel mai important show mondial pentru tiparul flexografic (care acum devine digital) de etichete și ambalaje. Principala idee pe baza căreia suntem aici este să promovăm atât mașinile Mark Andy, cât și pe cele Rotoflex. Pentru noi, este un lucru foarte important.

Care sunt cele mai importante soluții cu care sunteți prezenți aici?

Una dintre cele mai importante lansări cu care am venit aici este mașina ProLED, care este prezentată de modelul P3 și care reprezintă soluția noastră pentru tratamentul LED UV. Este un sistem deplin integrat în platforma noastră din seria Performance. O mașină cu care se lucrează într-un mod sustenabil, se pornește și se oprește instant, nu ai timpii morți care apar când pornești sau oprești tratamentul UV. De asemenea, este o mașină foarte, foarte eficientă și prietenă cu mediul înconjurător, nu folosește mercur, deci, foarte green.

Celălalt produs este modelul P5 din seria Performance și este o mașină care deja a câștigat un premiu pentru inovație anul acesta. Avem și alte nominalizări pentru premii pentru tehnologia noastră. Promovăm și acest model aici, în Europa.

Cât privește Rotoflex, am refăcut și îmbunătățit tot pachetul software din sistemele de operare ale mașinilor, a fost un upgrade foarte bun, care se găsește acum în toate sistemele Rotoflex.

Acum, când mai toate lucrurile se transformă din produse în servicii, cum se reflectă acest lucru în strategia dumneavoastră?

La Mark Andy, ne străduim să devenim un furnizor de soluții totale. Acesta este și motivul pentru care am achiziționat Rotoflex acum câțiva ani – pentru că tiparul și finisarea merg mână în mână. Avem, de asemenea, și o ofertă extinsă de service, de la suport la training, există și o Mark Andy University unde poți merge și studia modurile cele mai bune și mai eficiente de a lucra cu echipamentele noastre. Avem și un întreg grup de suport pentru clienți pe care l-am mărit considerabil și în care am investit foarte mult în ultimul an pentru Europa și care este și el de foarte mare ajutor în demersul nostru de a fi un furnizor de soluții totale. Vrem să fim prietenii cei mai buni ai clienților noștri pe toată perioada cât lucrează cu echipamentele noastre.

Toată lumea se luptă acum pentru piețele emergente. Dumneavoastră cum vă diferențiați de concurență pe aceste piețe?

Cred că în piețele emergente avantajul nostru este dat de tehnologia noastră. Seria Performance, o platformă premiată pe partea de print, reprezintă o soluție mai economică decât P3. Ai același tip de tehnologie, cu mai puține surle și trâmbițe, dar ești capabil să furnizezi aceleași soluții și într-o piață emergentă. Ne dăm tot interesul să venim și pe piețele emergente cu soluțiile care se potrivesc cel mai bine.

Putem spune că ați venit aici și pentru a anunța mai mult sau mai puțin oficial că v-ați concentrat atenția de acum încolo mai mult spre zona Europei?

Da. Și în 2011 am fost destul de curajoși în declarații, de asemenea. Pentru că Europa este extrem de importantă și tot mai multe economii emergente vin la târg acum. Aici așteaptă 30.000 de vizitatori, la această ediție. Vin delegații mari și din India, și din China. Așa că aici e un loc foarte bun pentru noi pe plan mondial, oricum.

Ce altceva doriți să le mai transmiteți cititorilor noștri din România?

Mark Andy a cheltuit foarte, foarte mult timp și resurse pentru a construi un sistem de suport pentru clienți. Cred că este foarte important ca acest mesaj să ajungă la toată lumea. În trecut, exportam mașinile și ne bazam pe rețeaua noastră de distribuție. Dar am alocat cantități mari de timp și talent pentru partea de suport clienți. E un lucru pe care vreau să-l transmit tuturor, în special în economia globalizată de astăzi.

Deci, nu doar o simplă vânzare.

Nu. Și un al doilea lucru pe care aș vrea să-l spun este că atunci când dezvoltăm tehnologie sau când lansăm tehnologie pe piață, întotdeauna ne asigurăm că ne-am concentrat fix pe ceea ce este important pentru client. Facem foarte multe studii de profitabilitate pentru client, de productivitate atât la convertire, cât și la print, astfel încât să putem furniza întotdeauna soluția corectă, care rezolvă cerințele clientului. Poate nu suntem primii pe piață, poate că n-avem întotdeauna cel mai puțin scump model, dar avem soluția potrivită, soluția care aduce valoare.

Așadar, acum consolidați sau vă extindeți? Sau ambele?

Cred că pot merge ambele mână în mână. Suntem într-o perioadă în care marginile de profit ale tuturor se micșorează, așa că trebuie să consolidezi oriunde poți ca să poți câștiga ceva. Dar trebuie și extindere, pentru că apar tehnologii noi. Tehnologia digitală a pătruns și ea în lumea etichetelor și ambalajelor. Avem o echipă mare de cercetare – dezvoltare și veți vedea venind de la ei în câteva luni soluția perfectă pentru tipar in-line roll-to-roll hibrid digital.

 

 

Instructorul de print

Uitându-ne la demonstrațiile cu echipamentul din standul Mark Andy, nu am putut să nu observăm că pe operatorul care făcea, de fapt, toată treaba și pe care îl lăuda toată lumea îl chema Florian. Spre bucuria noastră, chiar s-a dovedit român de-al nostru, așa că i-am furat și lui câteva cuvinte despre cum este să lucrezi la Mark Andy.

Cum ai ajuns la Mark Andy?

Am început prin a colabora cu ei din 2006 și în fiecare an am aplicat pentru acest job. În 2012 am reușit.

Care este jobul tău în cadrul companiei?

Sunt Print Technician/Demonstrator în cadrul companiei. Fac, de asemenea, și training la diferiți clienți, suport, mai multe. Sunt angajat în Marea Britanie, dar munca o fac în toată lumea.

Am văzut că ești foarte apreciat aici. E greu să ajungi așa de bine văzut la Mark Andy?

Sincer să fiu, este greu. Dar odată ajuns la nivelul lor, totul este OK.

Cum ai caracteriza stilul de lucru de aici?

Este mult diferit față de România. Poate în viitor vom ajunge și noi să muncim în ritmul lor și la nivelul lor. Este o experiență foarte bună, sunt foarte mulțumit. Și atât timp cât ei sunt mulțumiți de mine, și eu voi fi mulțumit. Oricum, eu întotdeauna vreau ceva mai mult de la mine. Este, de asemenea, important să gândești pozitiv.

Ce-ți place cel mai mult la munca ta?

Totul. Călătoresc în aproape toată lumea și tot timpul întâlnesc oameni noi și idei noi. În plus, discuți la un nivel foarte înalt. Sunt clienți cu o poziție socială foarte înaltă și tu, un simplu tipograf, discuți la nivelul lor.

Cât ai lucrat în domeniu în România?

În România am lucrat 11 ani. Tipograf offset 2 ani, tipograf flexo 9 ani, iar în acești 9 ani am avut șansa să învăț și rotogravură. Practic, cunosc mai tot ce înseamnă tipografie.

Acum nu mai ești un simplu utilizator sau client, lucrezi chiar la furnizor și ai avut ocazia să vezi cum lucrează și alții. Cum ți se par acum tipografii români, comparativ cu alții?

Tipografii români au un nivel foarte bun. Întotdeauna când ajung în țară și mă întâlnesc cu tipografi, unii chiar foști colegi de-ai mei, discutăm lucruri noi. Eu învăț de la ei, ei învață de la mine, facem schimb de idei… Tipografia românească are un nivel foarte bun și apreciat.

La ce evenimente ne mai întâlnim?

Peste 2 ani cu siguranță ne vedem din nou la Labelexpo. Anul viitor voi fi la Labelexpo America. Dar până atunci, pentru instalările din România, eu voi face partea de training, așa că e posibil să ne mai vedem prin țară.

Leave a Comment