LOADING

Type to search

Mesele de tăiere digitală Esko Kongsberg XP24 oferă un nou nivel de productivitate

Analiza

Mesele de tăiere digitală Esko Kongsberg XP24 oferă un nou nivel de productivitate

admin feb. 26, 2010
Share

Modelul Esko Kongsberg XP24 lansat de Esko în 2009 este destinat companiilor din domeniul ambalajelor și producătorilor de POP-uri (point-of-purchase) și de display-uri de produs in-store permanente, care au nevoie de o soluție rapidă și sigură, tăiere pe contur și versatilitate a substraturilor pentru producția pe termen scurt. În România, importatorul seriei XP este Grup Transilvae.

Esko a reușit să își facă un renume pe piața echipamentelor de tăiere digitală, deoarece clienții sunt mulțumiți de mesele de tăiere digitală realizate de companie.
STI Group, un producător important de display-uri cu sediul central în Germania, a fost unul din primii clienți care au instalat Esko Kongsberg XP24.

“Pentru noi, Esko Kongsberg XP24 este dispozitivul ideal pentru a produce display-uri cu multiple componente, machete și materiale promoționale personalizate într-un timp foarte scurt”, a spus Ulrich Klüber, Product and Process Innovation Manager la STI Group. STI utilizează de asemenea uneltele Sign Up și Sign Up Auto pentru a optimiza utilizarea substratului și a minimiza pierderile de material pentru display-uri.

Masa de tăiere digitală Esko Kongsberg XP24 este creată pentru a opera continuu într-un mediu de producție 24/7. Echipamentul este proiectat pentru a face față combinării plăcilor ondulate și a altor materiale rigide precum MDF, forex, plexiglas sau aluminiu.

O companie ce confirmă declarațiile producătorului este Third Dimension din Geneva. Aceasta deține trei echipamente Esko Kongsberg DCM și un Esko Kongsberg XL46 pentru a face față la timpii rapizi de execuție. Anul trecut compania a instalat un Esko Kongsberg XP24 pentru a sprijini departamentul de digital graphics. “În loc să creăm display-uri tradiționale, noi maximizăm experiența clientului prin utilizarea unei game largi de materiale, cum sunt plasticul, cauciucul sau plăcile ondulate în același display”, spune Steve Ellsworth, director de producție și de vânzări pentru firma Third Dimension.

“Aveam nevoie de un instrument de tăiere. Am ales Esko Kongsberg XP, deoarece are viteza necesară și abilitatea de a tăia materiale rigide. Și știm din experiență că Esko Kongsberg sunt echipamente foarte eficiente. Lucrăm cu ele zi și noapte în trei ture de câte 8 ore, cinci zile pe săptămână, adică 120 de ore pe săptămână și echipamentele Esko Kongsberg nu ne-au dezamăgit niciodată”, mai explică Ellsworth.

Tags:

Leave a Comment