LOADING

Type to search

Până la ce nivel frustrările produc perle

Contraeditorial Editorial

Până la ce nivel frustrările produc perle

Romulus Cristea iul. 21, 2015
Share

Câtă minte poți să ai ca să te amuzi, cu ostilitate adăugată, pe seama greșelilor unor copii și să mai stai să le și comentezi cu aere de intelectual? La ce nivel de înțelegere se poate restrânge mintea unui inspector de la Ministerul Educației, care în loc să caute să priceapă care sunt cauzele insucceselor și abandonului școlar stă să adune și să reverse spre paginile publicațiilor câteva așa-numite „perle” ale unor elevi timorați de pașii pe care-i fac brusc pe calea vieții? De fapt, totul se rezumă la o patologie acumulată din frustrări. Ale dascălilor, ale profesorilor rămași repetenți tocmai la capitolul educație.

Romulus Cristea

La modul figurativ, cuvântul „perlă” desemnează o eroare grosolană și ridicolă, o gafă verbală. De mai bine de 50 de ani, există cutuma jurnalistică de a face publice perlele din lucrările scrise de la examenele de capacitate, simulări sau bacalaureat. Niciodată însă, de la examenele de admitere în facultate sau de la examenele universitare. Dar care este traseul, cum se ajunge la colectarea şi publicarea lor? Jurnalistul specializat de la secţiunea de învățământ sună la biroul de presă sau la un secretar de stat din Ministerul Educaţiei pentru ştirile zilnice, care ar trebui preluate spre publicare. Excesul de zel sau obișnuința îi determină aleatoriu, fie pe ziarist, fie pe reprezentantul ministerului să se întrebe, în lipsa altor informaţii serioase, dacă nu se poate umple spaţiul destinat rubricii de învăţământ cu „perlele elevilor”, că doar e şi perioada propice. Bineînțeles, se dă sarcină de serviciu unui inspector şcolar servil, care contactează, la rândul lui, responsabilii din şcoli cu desfăşurarea examenelor. Uneori, ele sunt parţial reale. Dar pentru a deveni mai comerciale, chiar profesorii sau inspectorii şcolari îşi aduc „contribuţia” la forma finală, la care se mai adaugă şi presiunea redacţională de a umple un spaţiu bine determinat, prestabilit şi, deci, nu vor lipsi nici „îmbunătăţirile”, deloc scuzabile, din partea ziariştilor.

În situaţia în care perlele din lucrări sunt reale, ele nu pot fi decât un semn de îngrijorare, nicidecum de distracţie ieftină. Însă, atenţie, la final, ele sunt imputabile cadrelor didactice. Copiii merg la şcoală şi pentru a-şi modela corect comportamentul, uneori deficitar, acumulat, fără voie, din mediul familial. Şcoala are şi rol educaţional. Copilul minor are psihologic-structural tendința imitării comportamentului persoanelor mature din jur, iar la şcoală îşi petrece o mare parte din timp. Fie că „perla” din lucrare denotă necunoaşterea subiectului, fie că aceasta „emite” aprecieri nepotrivite în general faţă de mediul şcolar, în ambele situaţii, dascălii elevilor ar trebui să lase capul în jos, nu să se mândrească şi să disemineze greşelile unor persoane imature.

O întrebare firească este însă legată de resortul care determină oameni maturi din punct de vedere biologic (şi, cel puţin teoretic, intelectual) să se distreze pe seama unor greşeli copilăreşti, generate de necunoaştere, care poate fi normală până la un punct, sau rezultate din bravada exagerată copiată taman de la cei din jur. Despre ce ar putea fi vorba, dacă nu despre frustrări acumulate cu nemiluita şi revărsate semi-inconştient asupra celor care nu pot riposta din neputinţă? Pe scurt, discutăm chiar despre carenţele de educaţie şi imaturitatea parţială ale celor care ar trebui să formeze noile generaţii de tineri şi care se amuză prosteşte pe seama greşelilor altora, în loc să elaboreze studii serioase şi statistici care să indice sursa şi modul de corectare ale inadvertenţelor.

Tags:

Leave a Comment