LOADING

Type to search

Pase fierbinți cu mărul otrăvit al serviciilor secrete

Editorial

Pase fierbinți cu mărul otrăvit al serviciilor secrete

Romulus Cristea feb. 5, 2017
Share

Presa a mușcat din mărul otrăvit al serviciilor. Nu mai este doar o bănuială îndreptățită sau nu. Au demonstrat-o din plin televiziunile comerciale plus televiziunea de stat, în plin scandal „GhițăLeak”. Un scandal care a revărsat atacuri la adresa instituțiilor statului, dar și valuri de șantaj direcționate către anumite personaje mai mult sau mai puțin vulnerabile.

Romulus Cristea

O precizare trebuie însă făcută. Lucrurile trebuie să fie clare. Deși a fost aplaudată o așa-zisă victorie care a avut ca rezultat îndepărtarea generalului Florian Coldea, de la conducerea serviciilor operative din structura Serviciului Român de Informații, realitatea este puțin diferită. Coldea a fost trecut în rezervă, cu o pensie uriașă și nu a fost declarat nicidecum vinovat de vreo faptă tangențială vreunei infracțiuni. Nu a avut loc nicio anchetă oficială și nimeni nu are de oferit răspunsuri mai clare. Oricum se încadra la categoria de vârstă a ofițerilor operativi pentru a putea beneficia de pensie. Pagubă-n ciuperci. Asta nu înseamnă că generalul Coldea nu s-a jucat cu chibriturile, nu a făcut năstrușnicii și nu s-a interpus în țesătura unor mizerii cu iz mafiot. Doar că nu există nicio acuzație, nicio anchetă, nicio pedeapsă. Până una–alta pentru cei echilibrați în gândire, fostul director adjunct SRI este, deocamdată, nevinovat. Discutăm despre legalitate. Nu vă mai bucurați degeaba!

Dar să revenim la Sebastian Ghiță, cel poreclit „Copilu’ ”. Copilul SRI, patron al unei binecunoscute televiziuni bulevardiere, care copiază cu obrăznicie fostul OTV, cu un rating corespunzător, a transformat postul într-o citadelă a atacurilor la adresa luptei anticorupție. A spus-o public, la oră de vârf, chiar patronul postului, omul oficial al serviciilor de informații, cel care își petrecea concendiile cu cei din conducerea SRI: „Direcția Națională Anticorupție este folosită pentru a-i distruge pe români!”. Au fost abuzuri? Poate că da, poate că nu, dar încă nu avem toate dovezile suficiente pentru a blama la grămadă. Iar asta nu înseamnă nicidecum că gloata corupților politici ar trebui să zburde liberă, mai ales când hoțul strigă „prindeți hoții!”. Pentru că cel care reclamă presupuse nedreptăți nu este altceva decât un individ dat în urmărire internațională și implicat în zeci de procese penale. Și ce ne-a mai transmis domnul Ghiță? Că serviciile secrete au încercat să pună mâna și să preia controlul mai multor televiziuni comerciale. Iar el a știut și a făcut diverse „manevre” pentru a deplasa interesul acestora spre alte zone. Pentru cine? Pentru ce? De ce nu a spus-o până acum?

E prima oară când se întâmplă? Cine sunt actorii implicați? Care patroni de presă cerșetori pentru ștergerea datoriilor au făcut compromisuri? Asta uită să ne mai spună. Lasă doar să se înțeleagă că ar fi o practică binecunoscută și perpetuată ani la rând.

Pentru cei care nu au înțeles esența scandalului propagat alandala de posturile de televiziune comerciale, scandal la care a marșat și televiziunea publică, rezumatul e unul simplu. Copilu’ SRI a transmis serviciilor secrete următorul mesaj: „Am vândut ce aveam de la voi, iar banii i-am împrumutat”. Și continuarea: „Acum vă dau și-n gât pentru că urmează să fiu prins și condamnat”. Pentru că Sebastian Ghiță a fost principalul beneficiar al unor importante contracte cu instituțiile statului,  în 2012 și-a vândut o mare parte din companii, iar banii i-a dat cu împrumut unui prieten. A spus-o chiar fostul președinte al statului, Traian Băsescu.

*Citește și: O relație complicată a presei cu istoria. Cazul Népszabadság

Tags:

Leave a Comment