LOADING

Type to search

Print Magazin nr.17 – Octombrie 2010

Default Editorial

Print Magazin nr.17 – Octombrie 2010

admin nov. 6, 2010
Share

După aproape doi ani de criză economică și recesiune, comunitatea industriei tipografice încă mai privește cu nostalgie în zare, așteptând în van o revenire a pieței. Indiferent cât vom privi către acest orizont utopic al așteptărilor, cargoul încărcat cu lucrări nu se apro- pie ci, din contră, se îndepărtează încet, dar sigur.

Dacă vom zăbovi cu luciditate asupra realităților profunde ale industriei, ne vom da seama că, de fapt, aceasta suferă o dublă criză. Pe de o parte, industria este parțial afectată de criza economică și, pe de altă parte, de un fenomen mult mai dramatic, cel al crizei comunicării tipărite. Întâmplător sau nu, mult clamata criză economică se suprapune așadar pe un context istoric pe care-l putem considera travaliul unor transformări care vor schimba structural o industrie veche de câteva sute de ani.

Universul comunicării electronice a devenit o certitudine. O existență evidentă pe care nu o mai putem minimaliza de dragul unor vremuri demult apuse. Fie că acceptăm sau nu, omenirea a început de ceva vreme să-și împartă existența cu tot soiul de dispozitive electronice, ajungând să depindă într-o măsură tot mai mare de viteza cu care circulă biții, megabiții și gigabiții prin rețelele virtuale. Iar apetența omului modern pentru acest nou tip de comunicare, în care, printr-o simplă combinație de apăsări de butoane ai acces la aproape orice informație, devine cu atât mai limpede.

Judecând acest context printr-un filtru strict economic, descoperim că celor două probleme enunțate mai sus li se adaugă o a treia: cheltuielile aferente producerii informației tipărite cresc constant, odată cu majorarea costurilor la materii prime, energie etc. Și pentru că vorbim de afaceri și implicit de eficiență, este cu atât mai greu să-ți convingi clienții că, deși comunicarea tipărită își face efectul mai lent decât televiziunea sau Internetul, devine și din ce în ce mai scumpă.

Tocmai din aceste considerente nu mă pot feri să nu amintesc câteva paradoxuri pe care mi le evidențiază sfaturile marilor furnizori de echipamente și consumabile adresate tipografiilor, acel îndemn la oferirea de „value added printing”. Ce-am putea să-i adăugăm unui afiș sau unui pliant pentru a-l convinge pe client că, după ce că-l producem mai scump, mai trebuie să fie și transportat către „n” destinații, distribuit de cineva etc., implicând și alte costuri? Sau, cum am putea ca, în actualul context, în care profitul realizat de o tipografie sfidează dummping-ul, să ne mai gândim şi la investiții în echipamente de sute de mii sau milioane de euro care, așijderea, promit că vor conferi aceeași „valoare adăugată”? Când și cum va mai reuși un patron de tipografie să-și recupereze investiția în utilajele ultraperformante dacă marja de profit este mai mult decât derizorie? Nu putem contesta faptul că noile generații de mașini de tipar sau cele de finisare înglobează tehnologii care le permit să producă lucrări la viteze uimitoare. Dar și acest lucru naște o altă întrebare: dacă ponderea tiparului scade văzând cu ochii – implicit volumul și mai ales numărul lucrărilor diminuându-se permanent – care-i beneficiul dacă aceste echipamente mai mult stau?

Și ca să închei, îmi permit să trag următoarea concluzie: în actuala conjunctură marcată în principal de explozia comunicării electronice, de creșterea costurilor la materii prime și de scăderea marjei de profit, consider că principala preocupare a tipografiilor ar trebui să fie investiția nu doar în tehnologii de ultimă oră, ori în reclamă de dragul reclamei, ci în propria forță de vânzări. Viitorul va depinde de modul în care oamenii de vânzări ai tipografiilor vor înțelege nevoile, pretențiile și tendințele unei piețe în continuă schimbare.

Leave a Comment