Default

Print & Sign 2014 – un nou imbold pentru industrie?

• Bookmarks: 3297


Cum se vede industria la 25 de ani de afaceri poligrafice private

 

După doi ani, am putut spune din nou cu toții habemus Print & Sign. Așa cum sper că știe toată piața poligrafică autohtonă, timp de patru zile, în perioada 24 – 27 septembrie, în Pavilionul Central al Centrului Expozițional Romexpo, a avut loc Print & Sign 2014, simultan cu Gift Show 2014, într-un târg 3 în 1 al industriei tiparului românesc. Conform declarațiilor echipei de organizare de la Euroexpo, ediția de anul acesta s-a încheiat cu rezultate spectaculoase, care arată că ar fi fost cea mai bună ediție a târgului din ultimii cinci ani, însă nu avem la dispoziție foarte multe cifre din partea organizatorului ca să facem și comparații.

 

Dan CĂLIN

 

Singura cifră furnizată de organizatori este aceea că 4.500 de vizitatori au trecut pragul târgului Print & Sign de anul acesta, iar de pe website-ul evenimentului am putut afla că numărul expozanților s-a ridicat la 132. Vizitatorii au fost specialiști din industria tiparului, dar și advertiseri, directori de marketing din toate industriile, arhitecți, fashion designeri sau designeri și producători de ambalaje și etichete. Din păcate, aceste cifre nu pot fi comparate cu cele de la alte ediții pentru că organizatorii nu le fac publice. Putem doar să îi credem sau nu, iar faptul că anul trecut nu au putut fi strânși destui expozanți spune multe.

Feedback-ul primit din partea expozanților și a vizitatorilor confirmă faptul că reinventarea târgului era necesară, spun cei de la Euroexpo, iar instrumentele de atragere a vizitatorilor au primit răspunsul așteptat. Unul dintre acestea a fost Forumul Print & Pack, care a beneficiat de un prezidiu interesant, o parte dintre cei care au făcut parte din el fiind Satkar Gidda, președintele Pro Carton/ECMA Award 2014, sau Christian Menegon, WW Business Development Manager, Labels and Packaging la HP Indigo.

Totuși, cum a fost Print & Sign 2014? Din discuțiile noastre cu expozanții și vizitatorii a reieșit că a fost un succes, cei mai pesimiști interlocutori spunând că a fost OK. Dar cel mai bine veți afla cum a fost de la cei care au participat într-un fel sau în altul la acest eveniment. Vom vedea și dacă următoarea ediție va avea loc anul viitor, așa cum au anunțat organizatorii. De aceea nu ne-am propus să realizăm un articol care să nu aibă doar tema „cum a fost la Print & Sign 2014”, ci să profităm și de faptul că a avut loc la un sfert de secol de afaceri private în domeniul poligrafic autohton și să aflăm astfel de la o parte dintre expozanți cum văd industria în acest moment aniversar. Dacă ar fi trebuit să dau un premiu pentru răspunsurile primite, l-aș fi dat fără să șovăi lui Levente Szakács de la Pergamon, care face un rezumat demn de scrieri alese de care nu sunt capabili mulți dintre așa-zișii scriitori români contemporani.

 

Levente SZAKÁCS, Managing Partner la Pergamon

A trecut un sfert de secol supunându-se legii universale a evoluției în spirală, cum fac mai toate, de la Calea Lactee până la cromozomi, și sunt convins că acestea nu sunt exemplele extreme. Toate-s noi și vechi sunt toate. Reinventăm roata cibernetico-cuantică cu o mână în timp ce frecăm lemne uscate cu cealaltă ca să fie foc. Vedem scheme de afaceri tipografice cu un aparat hiper-digitalo-nanografic într-un colț, «scump da’ bun», iar în celălalt colț, o presă de carte sau un biguitor mecanic cu pedală mai vechi ca unele orașe americane, pe considerentul că trebuie să ținem pasul cu tehnologia, dar ce-i mecanic și nemțesc «nu minte», iar chinezăria este ieftină.

Investim viguros creditându-ne mult peste puteri pentru că «o afacere trebuie susținută» și «dacă stai pe loc rămâi în urmă», ca pe urmă să facem pe dracu-n patru să «scăpăm de bănci pentru că ajungem să lucrăm numai pentru ei». Ce e val ca valul trece. Leasingul este scump și «nu merită, dom’le», dar pe de altă parte este singurul care «te ajută» atunci când vrei să crești și nu te ține punga. Mâna de lucru este ieftină, dar dă rateuri și te lasă atunci când ți-e lumea mai dragă, mai puțin OMB-ul (Om Bun la Toate), care nu-i ieftin, dar trebuie «motivat» la greu, însă și el își poate aminti de-un văr din Spania care face mulți bani punând gresie.

Tehnologia este stabilă. Când este. Când nu, nu. Și este scumpă mai tot timpul. Asta dacă n-o găsești ca nouă și la preț de nimic. Dar atunci n-ai la ce s-o folosești, la naiba… Unii spun că nu-i de lucru, alții că nu fac față. Și când se plictisesc de un rol, schimbă. Au trecut douăzeci și cinci de ani de extreme cu mici perioade de respiro marcate de paradoxuri economice, tehnologice și sociale. Am inovat, inventat și reinventat, de la rama de copiat cu neon până la tiparul nanografic pe serigrafie (cerneală la minimum, că-i scumpă). Au trecut pulsat. Am râs și am plâns. Am oscilat. Trăim. Evoluăm.

 

Giancarlo Di SALVATORE, director general la Italex Promo Gds

Dacă ne referim la industria poligrafică din România, cu siguranță vorbim despre schimbări majore. Poate nu conform așteptărilor noastre, dar au fost făcuți pași uriași. Începutul meu ca antreprenor în România a fost tocmai deschiderea unei tipografii în Băneasa, fiind printre primele investiții străine din acest domeniu în România. Am muncit mult, concurența era aproape inexistentă atunci, iar consumabile importam direct. A fost o perioadă grea, dar frumoasă când lucram cu angajații și clienții nu tocmai pregătiți, însă entuziaști, și ne-am bucurat de succes.

De atunci și până astăzi, în România, unde piața poligrafică nu este una tocmai mare, au apărut companii puternice, oamenii s-au specializat și au căpătat experiență. Au fost făcute investiții de zeci de milioane de dolari și au fost achiziționate echipamente de ultimă generație. Se produce pentru piața internă, dar s-a dezvoltat și exportul. Și aceasta este doar o etapă pentru că tehnologia avansează, cererea clienților se modifică și devine mai sofisticată, iar drumul merge cu siguranță doar înainte!

 

Ioan BĂLAȘA, director general la Mons Medius

Firma Mons Medius a fost de la început (anul 1997) specializată în imprimarea digitală de format mare, deci prefer să mă refer la segmentul la care ne pricepem. La începutul anilor ‘90 ai secolului trecut, tehnologiile de imprimare digitală de format mare erau în stadiu incipient la nivel mondial. Am asistat la o evoluție spectaculoasă din punct de vedere tehnologic și al dezvoltării aplicațiilor și a pieței. De la imprimări airbrush cu solvent cu «punctul» cam de mărimea unui capac de sticlă de bere la rezoluții de peste 1.000 dpi și zeci de tipuri de cerneluri, de la viteze de imprimare de câțiva metri pe oră la sute și chiar mii de metri pătrați imprimați în acest interval de timp.

Starea actuală a imprimării digitale de format mare de la noi se caracterizează prin existența unui număr mare de furnizori de echipamente și de prestatori de servicii, o piață extrem de competitivă în care doar rareori primează calitatea. În același timp, este o piață încă dinamică, cu apariții de noi aplicații și tehnologii, saturată pe anumite segmente, dar și cu posibile deschideri către piețe noi. Este evidentă împărțirea pieței de print cu câțiva jucători mari care se bat pentru comenzile de volum mare, mai mulți furnizori de print pe diferite nișe (backlit de înaltă calitate, textile etc.) și multe firme mai mici care servesc cu promptitudine cereri de servicii dintre cele mai diverse, combinate și de volum mic. Dezvoltarea pe această piață va continua, tendință încă existentă și pe plan mondial. Iar ca predicție, pe termen lung vor avea de câștigat aplicațiile în care informația este conținută deopotrivă în mesajul imprimat și în materialul suport.

 

Marian AMZĂR, director general la Display Grup

Pe segmentul nostru, piața se află în creștere probabil și deoarece cartonul este mai bine văzut decât plasticul pentru că este reciclabil. Interesul este în creștere, mai ales că vin tot felul de firme străine interesate în domeniu. Din punctul de vedere al tehnologiilor suntem la nivelul celor de afară. Așadar ne așteptăm ca domeniul să crească și mai mult în viitor. Făcând aproape numai display-uri, noi am crescut în ultimii ani cu 10-15% anual.

 

Gábor BERECZKI, Sales Manager / Managing Partner la Print Consult

Foarte pe scurt, industria poligrafică din România este mai pretențioasă, mai concurențială, stă sub sub presiunea prețului și a termenelor de livrare, este caracterizată de tiraje scurte și de lipsa personalului calificat. Din aceste cauze nu este competitivă la export. Mai mult decât atât, pierde teren chiar și în România în fața competitorilor externi.

 

Cristina UNGUREANU, EDCG

Serigrafia și tampografia au cunoscut o creștere continuă, într-un ritm rapid la început, atingând la un moment dat un palier urmat de o creștere lentă în ultimii ani.

 

Andra DĂNĂILĂ, Managing Director la Update Advertising

Un prim punct de vedere: Piața pe care activăm noi este o piață care încearcă să treacă peste adolescență și să devină matură. Unul dintre testele maturității este exact acela în care reușești să înveți din greșeli, din probleme, fără a te mai plânge de ele.

Un al doilea punct de vedere: La răscruce de drumuri, de influențe, cu un potențial foarte mare, dar neexploatat suficient, cu o neîncredere în noi înșine care ne menține în situația unei piețe de consum.

Un al treilea punct de vedere: O luptă de supraviețuire a micilor afaceri de familie în fața corporațiilor sau a companiilor multinaționale.

 

Florin CHIRCĂ, consultant vânzări la Primatehnic

La un sfert de secol de la Revoluție, industria poligrafică se află în fața unor provocări multiple: digitalizarea, creșterea prețului hârtiei, scăderea dramatică a comenzilor și competiția acerbă. Însă România este văzută ca o piață cu potențial, iar retehnologizarea industriilor ar putea furniza impulsul necesar pentru relansare. Puternic afectată de diminuarea bugetelor pentru publicitate, de scăderea tirajelor și a veniturilor din tipăriturile comerciale, industria poligrafică autohtonă se confruntă cu două probleme majore: pe de o parte, presiunea pentru scăderea prețurilor venită din partea clienților, și pe de altă parte, gestionarea eficientă și profitabilă a resurselor tehnologice. În condițiile în care mediul digital începe să ocupe o parte din ce în ce mai mare din piața informației scrise, jucătorii din industria poligrafică sunt obligați să se orienteze către tehnologii și echipamente performante care să le permită creșterea calității produselor, reducerea consumului de resurse și implicit reducerea costurilor.

 

CASETĂ

Cum a fost Print & Sign 2014?

Burç PEHMEZOGLOU, consultant la Canon

Noile serii de echipamente pe care le-am adus la târg au un mare succes. Am printat pe ele și am dat tot felul de teste, iar vizitatorii au fost impresionați. Cererea este mare, iar piața românească este în creștere evidentă. Prezența noastră la Print & Sign2014 afost un succes. Îmbucurător este faptul că toate echipamentele pe care le-am expus în standul Sama Consul au fost vândute la târg. În plus, până în decembrie suntem ocupați până peste cap cu cererile venite de la clienți.

 

Henry LI, International Sales Manager la Flora

Cred că piața din România este una mare în zonă, iar pentru echipamentele UV este în creștere. Așa că viitorul arată foarte bine.

 

Marian SAVU, Product Manager la Printman

Răspunsul din piață pe care l-am primit la târg a fost peste așteptări, echipamentele pe care le-am promovat fiind primite foarte bine, în special cele de wide format inkjet.

 

Dan ABRAHAM, director general al Everest: Tipografia

Față de alți ani, când era și multă monotonie la târg, de această dată au fost mulți vizitatori. Au venit mulți clienți, dar și alții care nu au îndrăznit până acum să ne abordeze pentru că suntem prea mari. Le-am explicat că noi avem tehnologie și pentru clienții mari, și pentru cei mici, aceștia din urmă fiind cei mai importanți pentru noi. Acest târg a fost de bun augur pentru noi.

 

Concluzie

 

Una peste alta, dacă e să dăm crezare celor cu care am vorbit noi – și n-avem niciun motiv să nu-i credem, este bine că acest târg a avut loc din nou. Controverse și cârcotași vor exista întotdeauna pe marginea oricărui subiect, dar atâta timp cât expozanții și vizitatorii au fost mulțumiți, restul contează mai puțin.  Și dacă ne mai amintim o dată cum organizatorii au scos ași din mânecă precum forumul dedicat comunicării la raft, care a generat o audiență peste așteptări (și, sperăm noi, și public nou la târg), este și mai clar că la această ediție s-au întâmplat lucruri bune. Având în vedere câți interlocutori se arătau optimiști în legătură cu rezultatele încă de dinaintea închiderii târgului, nu mai rămâne decât să sperăm că timpul va dovedi că acest moment a fost unul de restart pentru industria noastră.

Similar Posts:

3 recommended
comments icon0 comments
0 notes
297 views
bookmark icon

Write a comment...