Default

Record de audienţă la Interpack

• Bookmarks: 24544


Interesul foarte mare cu care a fost întâmpinat cel mai mare și mai important târg al comerțului din sectorul ambalajelor și al industriilor conexe care a avut loc între 4 și 10 mai la Dusseldorf s-a concretizat în adevărate recorduri de audiență care probează faptul că industria ambalajelor este una dintre cel mai stabile industrii ale momentului: 74% din aproximativ 170 500 de vizitatori au călătorit în Düsseldorf din străinătate, iar trei sferturi dintre aceștia au fost factori de decizie.
Proporția ridicată a experților germani și internaționali dintr-un total de 168 de țări a făcut ca expozanții să fie foarte mulțumiți, mai ales că cei mai mulți au anuțata încheierea de contracte a căror valoare este reprezentată de numere cu șapte cifre. Vizitatorii, la rândul lor, au beneficiat de o multitudine de inovații prezentate în premieră pe plan internațional și de o prezentare unică a pieței. Acest lucru s-a reflectat și în rezultatele sondajului legat de calitatea evenimentului: puțin sub 98% au afirmat în sondajul oficial că sunt mulțumiți sau foarte mulțumiți de vizita lor la interpack 2017. Au fost interesați de toate secțiunile evenimentului. “Interpack este un eveniment absolut necesar pentru companii din această industrie și oferă un moment unic. La fiecare trei ani, nu este vorba doar de o prezentare de performanță unică, ci și de locul în care furnizorii și clienții din întreaga lume se reunesc pentru a face afaceri împreună,” subliniază Friedbert Klefenz, președintele Interpack Comentând această declarație, Hans Werner Reinhard, Managing Director la Messe Düsseldorf, a explicat: „Interpack și-a confirmat din nou statutul de a fi cel mai important eveniment și cea mai mare platformă de inovare pentru această industrie. Datorită noului concept „alianța interpack” interpack a obținut și mai multă expunere pe piețele în creștere din străinătate, atrăgând astfel și mai mulți experți de mare calibru în Düsseldorf .”
TRENDURI: DIGITALIZARE ȘI SUSTENABILITATE
În cele mai multe standuri ale expozanților s-a observat că tendința predominantă este continuarea procesului de digitalizare a proceselor de producție pe calea aplicațiilor Industry 4.0. O astfel de abordare face posibilă producerea eficientă a ambalajului personalizat sau garantarea trasabilității, pentru a numi doar două opțiuni. În plus, designul modular al mașinilor de ambalare și a liniilor de proces și a conceptelor de operare digitale optimizate, joacă un rol esențial în reducerea complexității proceselor de fabricație și atingerea celui mai înalt grad de flexibilitate posibil pentru modificarea dimensiunilor loturilor sau a versiunilor de produse. Unele companii s-au concentrat chiar pe aplicații de realitate virtuală care permit mașinilor sau echipamentelor să aibă o experiență holistică pentru a gestiona complexitatea mai bine chiar și în procesul de fabricație a mașinilor și echipamentelor, precum și în instruire și operare. Tema sustenabilității a ajusnsă fie un sinequa-non pentru Interpack. Companiile au prezentat o îmbunătățire a eficienței resurselor, atât în ceea ce privește materialul utilizat, cât și în ceea ce privește procesele de fabricație. În plus, s-a observat o tendință de folosire pe o scară din ce în ce mai mare a materialele de ambalare alternative.
CONGRESUL SAVE FOOD
La șase ani de la lansarea programului SAVE FOOD, inițiativa a devenit o alianță mare care cuprinde peste 850 de membri internaționali din industrie, asociații, ONG-uri și institute de cercetare, iar unul dintre punctele de bază ale inițiativei este Congresul SAVE FOOD care a avut și anul acest loc în cadrul Interpack. Cea de-a treia ediție, din 4 mai, a fost foarte apreciată de delegați pentru acoperirea tematică extinsă. Congresul a urmărit o abordare multidimensională pentru a aborda în mod cuprinzător problema pierderilor de alimente și a deșeurilor. Printre participanți s-au numărat reprezentanți politici de rang înalt, precum Vytenis Andriukaitis, comisarul UE pentru sănătate și siguranță alimentară și Gargi Kaul, secretar comun și consilier financiar la Ministerul indian pentru industria prelucrătoare a alimentelor, precum și activiști ai organizațiilor non guvernamentale de profil. Pe parcursul Congresului, perspectiva s-a schimbat, concentrându-se fie pe trenduri globale, fie pe specificuri regionale. Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) a prezentat rezultatele unui studiu efectuat în India, care a fost realizat cu scopul de a identifica mecanismele care generează pierderile de produse alimentare de bază și cum pot fi identificate și implementate soluții care să stopeze acest fenomen. În cadrul congresului, partenerii SAVE FOOD, Messe Düsseldorf și FAO au semnat un memorandum de înțelegere pentru a stabili cooperarea pentru următorii patru ani. “Suntem încântați să putem combate pierderile și să reducem risipa alimentară împreună cu partenerul nostru, FAO și în cooperare cu industria și cu alți susținători ai acestui demers. Aceasta înseamnă că suntem angajați într-o cauză bună și comunicăm potențialul pe care industria ambalajelor și industriile conexe le dețin în acest context,” a explicat Werner Matthias Dornscheidt, Președinte și CEO al Messe Düsseldorf. Innovationparc, o zonă dedicată inovațiilor și noilor trenduri din cadrulInterpack 2017, a abordat, de asemenea, tema SAVE FOOD și a prezentat soluții foarte practice pentru minimizarea risipei alimentare.
Varianta completă a articolului poate fi citită în ediţia tipărită a revistei Print Magazin.

Similar Posts:

24 recommended
comments icon0 comments
0 notes
544 views
bookmark icon

Write a comment...