LOADING

Type to search

Sunt Sorin Basno, dar nu învârt pe deget o cheie numită Trusteam

Interviu

Sunt Sorin Basno, dar nu învârt pe deget o cheie numită Trusteam

admin apr. 28, 2008
Share

O conversaţie cu Sorin Basno, director general Trusteam

Sunteţi licenţiat al Universităţii din Washington, programul Assebuss. Nivelul la care aţi ajuns acum este influenţat de acest lucru?

Practic, după ce faci timp de doi ani un antrenament care nu-i deloc uşor, de genul EMBA – Executive Master of Business Administration, în momentul când ai terminat simţi că eşti altul. Ce faci cu această nouă identitate urmează să decidă fiecare, în funcţie de ceea ce are în faţă. Am fost puţini cei care ne-am dus acolo ca liber intreprinzători, pentru noi înşine şi nu pentru a promova într-o funcţie. Da, pot spune că m-a ajutat cu siguranţă. Pentru că o parte importantă a unui astfel de program constă în studii de caz, analiza situaţiilor de criză şi, gândindu-ne câte situaţii de criză are un signmaker în România, te antrenezi să le tratezi, stăvileşti şi, mai ales, să le previ. În final, cel mai important este să vezi esenţialul şi să vizualizezi obiectivul pe care îl urmăreşti. Apoi, îţi vei da seama că cel mai important lucru este să mulţumeşti clientul. Nu numai că ai făcut un finisaj de mare calitate sau că ai ales culoarea potrivită, dar acel om pleacă fericit de la tine.

Plecând de aici, există un know how care este specific signmakerilor pentru România?

Există un know how general pentru business, în care trebuie să ştii ce cauţi, ce urmăreşti şi să te ţii de acel obiectiv. Signmakingul are o definiţie destul de îngustă care nu ne lasă să vedem toată imaginea de ansamblu. Să faci un semn poate însemna să îl faci pe acel client fericit, adică să i-l dai la timp, la preţul pe care se aşteaptă să îl plătească şi cu respectarea specificaţiilor şi parametrilor de calitate. Pentru mine cel mai spectaculos moment din toată această activitate este atunci când avem vizionare cu un prototip, când vin clienţii şi facem un review. Eu mă uit la feţele lor şi ştiu imediat dacă este bine căci văd o surpriză şi o impresie deosebită pe feţele lor.

Este acest set de cunoştinţe dobândit în urma experienţei sau, de la un punct încolo, oamenii îl pot învăţa de la altcineva?

Fabricarea de semne este un bun atât de cerut în economia americană, încât s-au dezvoltat câteva sisteme de franciză pentru semne. Acea franciză este în general achiziţionată de către foşti angajaţi care nu mai vor să suporte rigorile unui program şi stress-ul dintr-o corporaţie mare, vrând sa fie propriul stăpân, având propriul business cu care să poată trăi. Ei vin din nişte poziţii unde şi-au făcut bine treaba şi au câştigat bani buni, iar acum plătesc taxa respectivă de franciză, variind între 50 şi 100 de mii de dolari şi îşi iau practic o semi-pensie – adică nici nu au ieşit la pensie, dar nici nu mai sunt în iureşul acela nebun al unei mari corporaţii. Trebuie menţionat că acest sistem se poate aplica numai pentru conceptul de sign-shop. În ceea ce priveşte România, nu cred că se poate vorbi de un astfel de sistem. Pe coordonatele generale ale oricărui business, vrei să te dezvolţi, să iei amploare sau vrei să rămâi la un nivel care să îţi dea o anumită independenţă, o anumită prestanţă şi nişte venituri care să îţi permită să îţi menţii un anumit nivel de viaţă şi să fii ceva mai liber. Am îndoieli, însă, că cineva care se apucă de această industrie de semne o să fie mai liber decât era înainte, mai ales dacă vrei să contezi pentru clienţii pe care îi ai. În industria de semne de la noi din ţară este foarte greu să impui o anumită ţinută afacerii tale, în ceea ce priveşte poziţia faţă de client. În alte ţări se înţelege foarte clar că există program de lucru, timpi de execuţie şi o planificare a producţiei. La noi în ţară nu înţelege nimeni acest lucru şi de aici derivă şi această poziţie puţin căzută în derizoriu a furnizorului de semne în faţa clientului. În România, indiferent de calitatea companiei, tot timpul trebuie să se stea drepţi în faţa clientului, chiar dacă e 8 seara sau e sâmbătă. Ceea ce în restul Europei sau pe alte continente nu se întâmplă, căci acolo există timpi normali de producţie, o ciclicitate şi o normalitate la care noi nu am ajuns.

Aş împărţi istoria dvs. în trei etape: perioada Fargo, experienţa americană şi Trusteam. E clar că există o legătură între acestea. Puteţi să îmi spuneţi succint istoria fiecărei perioade şi care vă este mai dragă?

Toate aceste perioade îmi sunt la fel de dragi, fiecare are farmecul ei, iar legătura dintre ele sunt eu. Pe de altă parte este o normalitate a evoluţiei unui travaliu, pentru că fiecare îşi alege în viaţă ce vrea să facă. După perioada America am revenit pentru puţin timp la Fargo, de unde apoi am plecat. Trecând peste aceste două perioade, undeva prin 2004, practic m-am rupt puţin de atmosfera asta de făcător de semne – sau de fapt mi-am propus, pentru că nu poţi ieşi efectiv din ea. După 2004, în acest demers foarte spectaculos care se numeşte Trusteam, mi-am propus ca, detaşându-mă un pic de zona producţiei publicitare, să impun afacerii o linie de verticalitate în atitudine şi poziţie. Ne-a ajutat şi Dumnezeu şi ne-a ieşit chestia asta. Ea funcţionează.

Aţi asimilat această atitudine în America?

Lucrurile trebuie făcute cu o anumită detaşare, cu sânge-rece şi stapânire de sine. Lucru învăţat în America, pentru că acolo există mentalitatea că afacerea nu este un lucru pe care să-l ţii strâns în braţe şi să-l iubeşti, ci unul ce trebuie ţinut la o distanţă de minim 50 cm de propria persoană, iar cei mai puternici şi mai deştepţi la 25 m. Noi în România însă, prin temperamentul nostru, vrem să ne contopim, să ne facem una cu afacerea, de unde şi povestea Meşterului Manole. Toţi oamenii din România care fac semne sunt nişte Meşteri Manole. Bine, şi eu mi-aş ţine în dormitor printerul, pentru că îmi place şi îl iubesc, însă dacă aş face asta aş pierde acea perspectivă de ansamblu despre care vorbeam. Trebuie să avem o pasiune, nu zic nu, însă dacă ne aplecăm foarte mult asupra ei şi depăşim limitele, vom avea decepţii, dezechilibre emoţionale şi intelectuale şi, în final, fluctuaţii.

Referitor la Fargo, ce ne puteţi spune?

Fargo este primul meu copil şi ţin la el şi acum – încă mai vorbesc cu Mariana Popescu şi mă interesează ce face Fargo, însă pur informativ. Fargo a însemnat o iniţiativă născută prea devreme, dacă mă întrebi pe mine. Cred că mai avem pe undeva o listă cu toate premierele pe care le-am adus în anii ’90. Am adus tot felul de lucruri noi, începând cu primul printer outdoor în anul 1994, când am refuzat lucrări de print de 125 dolari/mp, pentru că preţul nostru de listă era de 175 de dolari/mp. În 1996 defunctul Bancorex avea toate firmele de pe Bucharest Financial Plaza făcute cu fibre optice. Se pot vedea şi astăzi nişte litere cu titan şi aur montate în 1996. De ce spun un copil născut prea devreme? Pentru că ne-a ajutat Dumnezeu să găsim crema clientelei care îşi putea permite extravaganţe de genul acesta, însă pe vremea aceea masa critică era mult prea puţină. Cele câteva firme care sunt de pe-atunci şi-au clădit succesul prin faptul că au avut clarviziunea şi şansa să găsească clienţi potenţi, care să le dea nişte conturi serioase. Degeaba a fost Fargo cel care a implementat primele programe McDonalds în România, pentru că McDonalds a avut la început un singur magazin, apoi încă unul, iar pe la 10 s-a oprit. Deci nu era vorba de masă. Pe când, dacă e să ne gândim la staţiile de carburanţi, băncile şi farmaciile care sunt acum, este o diferenţă majoră. Pe atunci era un singur lanţ de benzinării, pe care cine l-a luat, om s-a făcut. A fost o bucurie tot ce am făcut cu Fargo şi sunt mândru de ce s-a întâmplat acolo şi ce se întâmplă în continuare, însă vremurile erau cum erau, economia românească era sublimă, dar lipsea cu desăvârşire. Nu erau conturi formidabile.

Acesta a fost motivul pentru care aţi făcut pasul spre etapa următoare?

A fost unul dintre ele. Motivul principal a fost că, mutându-mă la Seattle, am văzut că există incredibil de mult loc şi practic acumulările de aici sau lipsa lor, au făcut loc întrebării dacă nu cumva e mai bine să vedem ce se întâmplă şi acolo. Cunoscând câţiva colegi de breaslă şi împreună cu alţi asociaţi, am fondat în SUA compania KS Visual, un proiect de business foarte interesant, cu care chiar am făcut lucruri frumoase acolo. Dar nu la deschiderea şi amploarea celor care se pot face într-o piaţă cum este acum România. În Statele Unite era o piaţă foarte bine aşezată, foarte bine stratificată, unde am primit şi răspunsuri de tipul „Da, sunteţi foarte buni, însă eu lucrez cu cineva de 15 ani”. Adică existau şi acolo ierarhii peste care nu prea puteai trece, iar tradiţiile se respectau. Atunci întrebarea nu era cât costă, ci când e gata sau dacă poate fi gata până la o anumită dată. Asta era tot ce interesa. După 11 septembrie lucrurile s-au schimbat dramatic. Am aşteptat un an de zile şi mi-am dat seama că lucrurile nu se mai întorc unde erau. Am revenit în România unde am simţit o uşoară revigorare a pieţei.

Atunci s-a născut Trusteam. La început, cât a beneficiat noua firmă de pe urma numelui Sorin Basno?

În primul rând eu nu am prezentat pieţei un nou produs semnat Sorin Basno, ci am prezentat o nouă abordare. Practic, am prezentat o firmă cu conceptul despre care vă spuneam: „Noi nu suntem disperaţi. Noi vrem să facem lucruri de o anumită factură, de o anumită calitate, într-un anumit context”. Prezentând acest demers prin diverse mijloace de comunicare pe care poate că le cunoşteam, a funcţionat. Poate că la început am avut unele relaţii, însă nu au venit clienţii la mine să îmi zică „Tu eşti Basno, te cunosc şi vreau să lucrez cu tine”. Câţiva dintre cei cu care mai lucrasem au venit într-adevăr cu nişte lucrări interesante. Însă vreau să subliniez că niciunul dintre clienţii Fargo nu a devenit client Trusteam, niciodată. Nu am luat niciun client de la Fargo.

Dar în relaţia cu furnizorii?

Da, în relaţia cu furnizorii a contat foarte mult. Cu furnizorii cu care lucrăm acum am avut o relaţie personală şi, astfel, au putut să transfere capitalul de încredere din mine către Trusteam.

În momentul de faţă care nume este mai cunoscut: Sorin Basno sau Trusteam?

Mi-ar plăcea să cred că Trusteam, ar fi rodul muncii mele. Nu pot să spun care este adevărul, există o paritate şi sunt apropiate, dar cred într-o înclinare a balanţei în favoarea Trusteam. Altfel ar însemna să îmi încalc nişte principii. Cea care trebuie promovată este organizaţia ca entitate. Ea este atât de bună cât sunt şi membrii ei, iar eu sunt un membru al acestei organizaţii. Nu sunt Sorin Basno şi nu învârt pe deget o cheie care se cheamă Trusteam. Lucrez în organizaţia asta şi nu sunt singur, ci împreună cu alţi 65 de oameni. De când am pornit Trusteam m-am luptat pentru notorietatea numelui său şi am reuşit să facem un brand din el.

Referindu-ne la legătura Trusteam cu decorurile de teatru şi film, faptul că aveţi sediul în Studiourile Kentauros este o simplă conjunctură sau există o relaţie comercială?

Nu este o conjunctură, cu siguranţă, ci o relaţie foarte bună pe care o avem – comercială, că toate sunt aşa, dar e o relaţie mai specială şi am avut nişte lucrări foarte frumoase împreună. Lucrările care ne reprezintă cel mai bine sunt din ramura aceasta a decorurilor.

Care este aportul la cifra de afaceri care vine din zona a decorului de film, comparativ cu producţia de semne?

Este o întrebare la care aş prefera să nu răspund. Însă pot spune că este o balanţă atât de bine echilibrată, încât ne dă posibilitatea să ne detaşăm de anumite lucrări de producţie publicitară pe care le considerăm neconvenabile. Nu vreau să intrăm în detalii legate de cifra de afaceri, deoarece sunt cu totul alte abordări acolo. În primul rând, acolo totul se derulează cu o viteză nebună. Ca un atac, însă unul bine pregătit dinainte, nu ca în producţia publicitară. Sunt aici nişte oameni care ştiu ce zic şi ce fac, pentru că, de cele mai multe ori, au făcut asta o viaţă întreagă, chiar în locuri precum Hollywood. Aşa că ai ce învăţa de la ei şi ajungi să îţi placă ceea ce faci, chiar dacă nu are nicio legătură cu producţia de semne. Producţia publicitară este mult mai uşoară. La decoruri sunt trei categorii: teatru, film şi televiziune, fiecare cu nişte detalii şi probleme specifice, foarte grele şi foarte grave. Acolo nu merge cu „lasă că merge şi aşa”. Lucrurile se rezolvă foarte tranşant, iar în momentul în care ai greşit nu mai e cale de întoarcere.

De aici bucuria noastră de a lucra în studiourile Kentauros. Practic, noi aici am fost invitaţi. La început ne-am codit pentru că era foarte departe, însă lucrul aici este formidabil de plăcut pentru noi, avem nişte condiţii foarte bune, în ceea ce priveşte spaţiul. În ceea ce priveşte abordarea profesională a oricărui tip de lucrare, poate pentru unii e puţin, însă pentru noi 2.000 mp de hală e ceva. În plus, mai avem posibilitatea de a folosi şi alte spaţii când avem lucrări mai mari.

Să înţeleg că cele mai spectaculoase proiecte vin din zona aceasta, a decorurilor?

Cu siguranţă, însă, nu pot să neg că avem şi altfel de lucrări la fel de valoroase. Una din cele mai recente reprezintă un sumum al întregilor cunoştinţe ale membrilor Trusteam. Dar, într-adevăr, lucrările care ne solicită cu adevărat capacităţile tehnice nu sunt din aria producţiei publicitare, sunt cele în care plecăm de la pictură, sculptură şi ajungem până la modelare 3D, electronice şi multe altele. Nu suntem o universitate de cunoştinţe. Avem nişte colaboratori cu care ne înţelegem foarte bine şi cu care am reuşit să facem lucrări de mare valoare, premiere nu doar în România, ci şi în lume.

Poate fi gândit astăzi în România un business de producţie publicitară astfel încât să poată depăşi graniţele ţării?

Sunt exemple de firme de sign din România care fac export masiv, pe lucrări de diverse feluri, fie că e vorba de export direct cu clienţi din ţări europene sau export indirect în care susţin dezvoltarea unei firme româneşti care îşi face filiale acolo. Aceste variante clasice există şi funcţionează. Mai poţi, însă, alege varianta francizei, pe care eu unul nu o văd interesantă şi nici lucrativă. Iar dacă nu e lucrativă, înţeleg că nu se câştigă bani şi atunci succes de dragul succesului, mulţumim, dar mai bine stăm acasă. Îţi trebuie multă clarviziune să faci un brand pe care să-l exporţi în această industrie. Pentru că una e ce se întâmplă în România şi alta e ceea ce se întâmplă în Europa. Variabilele mai vin şi din faptul că una e să te duci în ţări cu pieţe emergente, unde este posibil să ai succes doar pentru că acolo nu mai face nimeni asta, şi alta e să te duci în ţări mai scumpe, unde să te loveşti de partea de materiale.

Aţi avut proiecte care au eşuat din punct de vedere al calităţii? Cum aţi gestionat momentul de criză?

Pot spune cu mare bucurie că, din 2004, de când a început acest Trusteam, până în acest moment, sunt aproape de 1500 de lucrări şi despre nici măcar una nu pot spune acest lucru. Singurul cvasi-eşec pe care l-am avut a fost o aplicaţie „trans-frontalieră”, în care un client foarte solicitant mi-a cerut o chestie destul de banală, o automatizare a unui obiect care trebuia să funcţioneze o singură dată, dezvăluind ceva, dar nu prin căderea unei cortine. De obicei, în străinatate te duci la firma care face asta, îi dai banul şi ai device-ul. Însă nu am putut face asta pentru că era o lucrare peste noapte, o altă acţiune kamikaze, o situaţie din aceea când trebuie să mai stai şi drepţi. Dar ceva se blocase şi nu s-a dezvăluit electric, ci manual. Aşa am gestionat momentul de criză, manual. Lasând gluma la o parte, mecanismul făcea parte dintr-un ansamblu mult mai complex, care, de altfel, a funcţionat impecabil. Cred că a fost singurul moment de acest fel la care mă pot gândi.

Care credeţi că este compania cu cea mai spectaculoasă creştere din ultimii cinci ani?

Eu, personal, nu sunt foarte atent la ce se întâmplă pe piaţă. Bineînţeles că fiecare îşi laudă marfa, dar eu cred ca noi avem o creştere dacă nu spectaculoasă, cel puţin interesantă. Probabil că nici noi nu am gândit-o aşa şi avem această preocupare foarte acută de a stăpâni această creştere, pentru că este şi asta o problemă. Mai sunt exemple de creşteri care, însă, nu mai pot fi ţinute sub control. Şi din această cauză suntem foarte atenţi ce luam şi ce nu, când luăm şi cu cât.

Tags:

Leave a Comment