LOADING

Type to search

Un Océ Arizona s-a mutat la Unlimited Communications

Business Digital Management

Un Océ Arizona s-a mutat la Unlimited Communications

admin feb. 8, 2016
Share

Investițiile programate pentru 2016: ultimul Latex de la HP și teren pentru construirea halei proprii

Producție publicitară, nu print. Tiparul este doar o parte din procesul de realizare a proiectelor. Așa se definesc cei de la Unlimited Communications. Chiar dacă este așa, au achiziționat un Océ Arizona 460 XT la sfârșitul anului trecut și vor să ia ultimul Latex de la HP în 2016 cu ajutorul celor de la Grup Transilvae. Asta arată că pun mare preț pe calitate, dar și că afacerea merge bine. În condițiile în care sunt atipici în piață, trăind doar din recomandări și neacceptând comenzi la care nu contează calitatea.

Dan CĂLIN

„Am început în urmă cu zece ani ca agenție de producție publicitară care intermedia lucrările și am făcut acest lucru șapte ani. În 2011, am decis să investim în producție și am achiziționat o imprimantă HP pe bază de apă cu o lățime de print de 1,6 m. Am ales să mergem pe calitate și nu pe cantitate. Tot atunci am amenajat și hala în care eram. Și așa a început totul. Producția a fost necesară pentru că aveam multe comenzi, iar prețurile obținute de la colaboratori erau mai mari decât bugetele clienților. Apoi, investițiile s-au ținut lanț. După imprimantă a urmat un cutter-plotter, dar și mărirea numărului de angajați și al agențiilor de publicitate cu care colaboram”, își amintește doamna Nicoleta Ciobanu, director general Unlimited Communications.
Bineînțeles că au avut nevoie de un spațiu mai mare. În plus, a urmat și un Océ Arizona 460 XT. „În mod firesc nu am mai avut loc și ne-am mutat în spațiul în care suntem și acum, spațiu pe care l-am amenajat astfel încât să ne putem desfășura activitatea. Imediat după aceea am achiziționat un router VHF de 3×2 m. Apoi am semnat pentru un contract mai mare ce a durat trei ani și care ne-a ajutat să investim în continuare în tehnologie. De-a lungul timpului au mai fost tot felul de echipamente mai mici. Dar anul trecut am fost cu cei de la Grup Transilvae la Fespa și am fost convinși de caracteristicile echipamentului Océ Arizona 460 XT să-l achiziționăm. Studiam piața printului pe rigid de un an și jumătate, dar nu eram hotărâți pe ce tehnologie să mergem. A sosit în septembrie. L-am instalat, am făcut teste și profile de culoare și, din octombrie 2015, lucrăm cu el.”

IMG_2035Au ales Océ Arizona 460 XT datorită aplicațiilor diverse pe care le poate realiza
Cei de la Grup Transilvae și-au făcut atât de bine treaba încât și-au „obligat” clienții să lucreze cu ei în continuare. „Aveam deja cerere pentru un astfel de utilaj, așa că proiectele au apărut. Unul dintre ele a fost să tipărim câteva mii de creioane în câteva zile, dar și mult forex. Cu cei de la Grup Transilvae lucrăm de la început, prima imprimantă, HP-ul, a fost furnizat tot de ei. Ne-au dus la fabrica HP din Barcelona să vedem cum sunt produse și ce pot face, asta chiar dacă nu cumpărasem nimic de la ei atunci. Și ne-au convins. Colaborarea a fost bună de-a lungul timpului și suntem mulțumiți, așa că am decis să lucrăm în continuare cu ei. Iar anul trecut, la Fespa, am vizitat mai mulți producători pentru că nu eram hotărâți ce tehnologie ne dorim. Ne-am făcut toate socotelile la fiecare producător, dar am ajuns să alegem Océ Arizona 460 XT datorită aplicațiilor diverse pe care le poate realiza la o calitate foarte bună.”
Mașina este încă la început în piață, dar drumul abia de acum începe. „Nu l-am încărcat foarte mult deoarece a prins sfârșitul anului trecut și începutul acestui an. Dar, ca medie, printăm câteva sute de metri lunar cu el. Probabil că din lunile viitoare vom lucra mai mult cu el. Dar trebuie să menționăm faptul că noi nu suntem o tipografie, iar echipamentul a fost introdus în lanțul procesului de producție, fiind doar o verigă. De exemplu, în ultima perioadă am făcut destul de multe standuri expoziționale. Asta înseamnă multe altele în afară de print. Pentru că acum putem imprima direct pe rigid și am scăpat, astfel, de unele operațiuni, avem timpi mai buni de realizare și prețuri mai bune”, explică doamna Nicoleta Ciobanu.
Pe cei de la Unlimited Communications îi recomandă clienții și doar din asta trăiesc. „Cu ajutorul acestui echipament am rămas în continuare focalizați pe a oferi calitate, nu cantitate deoarece, chiar dacă este unul industrial, el printează foarte bine. Acesta este și motivul pentru care am refuzat clienți care voiau un preț mai mic în dauna calității. Chiar dacă poate părea ciudat pentru alții, la noi oferirea unor servicii cât mai bune primează. Acesta este și motivul pentru care verific personal cum este realizată fiecare comandă. Poate că de aceea avem de lucru deși nu ne promovăm în niciun fel. Pe noi ne recomandă clienții. Este pentru prima dată când facem mostre ca să arătăm ceea ce putem face, dar asta datorită caracteristicilor deosebite ale noii mașini de la Océ.”

Creșteri de peste 50% ale cifrei de afaceri
Caracteristicile care îi fac atipici pe piața noastră. „Pentru că nu suntem tipografi, nu mizăm pe a realiza foarte mult tipar, ci pe a-l integra în proiectele complexe pe care le avem de realizat pentru clienții noștri. Ne definim ca o firmă de producție publicitară și chiar mai mult datorită faptului că oferim ceva foarte rar în piață: consiliere. Stăm foarte mult de vorbă cu clienții pentru a le oferi exact ceea ce li se potrivește și la un preț cât mai bun. Așa am ajuns să le propunem, câteodată, produse mai ieftine datorită faptului că se încadrau mai bine în proiectul pe care îl aveau. Avem clienți care ne sună să-i sfătuim cum să facă un anumit produs deși nu-l realizează la noi și nu i-am refuzat niciodată. Am ajuns să avem relații apropiate cu ei.
Însă consilierea nu este singurul avantaj pe care îl avem, ci mai este și proiectarea. Avem multe situații în care primim de la client o poză cu un obiect care i-a plăcut și își dorește ceva similar. Plecăm de la acea poză și construim produsul fără a avea cote sau dimensiuni. În același timp, trebuie să ținem cont și de alte cerințe: montare și demontare periodică, materiale, greutate, dimensiuni potrivite pentru a încăpea pe ușă etc. În plus, putem asigura transportul și de/montarea, având echipe speciale în acest sens, astfel de proiecte nefiind rare. Mai facem și alte lucruri care nu sunt obișnuite în piață. De exemplu, citim textele din machetele primite de la clienți deoarece mai scapă greșeli și îi anunțăm să le modifice. Toate acestea sunt apreciate de clienții noștri”, susține managerul companiei.
Cifrele sunt bune și arată profesionalismul de care dau dovadă. „Noi nu considerăm că avem concurenți în piață. Lucrând doar din recomandări, nu luăm clienții nimănui pentru că ei vin la noi. În plus, colaborăm cu firme similare și ne ajutăm atunci când avem nevoie. Iar recomandările ne asigură volumul de lucru necesar să ne plătim datoriile, dar și să reinvestim. Cifra de afaceri a înregistrat creșteri și de peste 50% în ultimii ani, dar am reinvestit foarte mult pentru că vrem să facem cât mai multe aici și să externalizăm mai puțin pentru a avea un control mai mare. Am plecat de la doi oameni și am ajuns la 12, în prezent, angajați pe care îi trimitem constant la cursuri de pregătire profesională. În plus, n-am înregistrat niciodată întârzieri cu plățile nici către furnizori, nici către angajați și nici către stat. Iar în cont avem tot timpul bani pentru situațiile neprevăzute în care suntem nevoiți să achiziționăm urgent materiale. Așa ne-am gândit noi afacerea: să fim corecți cu toată lumea, așa cum vrem să fie și alții cu noi.”
Și 2016 va fi un an al investițiilor pentru Unlimited Communications. „Pentru acest an avem în plan achiziția a încă unui echipament de tipar. Suntem deja în discuții cu cei de la Grup Transilvae pentru ultimul model de Latex de la HP pentru că avem nevoie de el la unele lucrări și suntem foarte mulțumiți de cel pe care îl avem. Mizăm pe acest tip de mașini pentru că sunt foarte prietenoase și ca soft, și ca mediu de lucru. În plus, este foarte versatil în ceea ce privește mediile pe care poate printa. Și oferă și o calitate foarte bună. Tot în 2016, vrem să achiziționăm un teren la marginea Bucureștiului pentru a ne construi propriul sediu și spațiu de producție. În funcție de cum va merge afacerea și de discuțiile cu băncile, vom lua terenul și, poate, ne vom apuca și de construcție în acest an”, conchide Nicoleta Ciobanu, director general Unlimited Communications.

Tags:

Leave a Comment