LOADING

Type to search

VOPO a adus Mișcarea de Reciclare la Print&Sign

Analiza

VOPO a adus Mișcarea de Reciclare la Print&Sign

admin oct. 14, 2009
Share

Campania ecologistă Mișcarea de Reciclare a fost susținută de compania VOPO la Print & Sign 2009. Standul VOPO a fost realizat integral din polistiren expandat (100% reciclabil). În interiorul acestuia au fost expuse diverse produse din polistiren: litere, sigle, mascote, obiecte 3D supradimensionate, decoraţiuni, decoruri de teatru și film, profile și forme arhitecturale. Compania VOPO este prima companie de producție publicitară care militează pentru reciclare și susține importanţa colectării selective a deșeurilor.

Toate materialele din polistiren folosite în cadrul expoziției vor fi donate pentru a deveni parte a izolaţiei termice a unui azil de bătrâni sau a unei grădiniţe.

Mișcarea de Reciclare este primul proiect naţional de educare a publicului larg în privinţa reciclării (ambalaje, DEEE și alte tipuri de deșeuri reciclabile). Campania își propune să devină platforma naţională de conștientizare și informare asupra nevoii de a recicla. Campania se adresează atât publicului larg, cât și autorităţilor, companiilor și ONG-urilor. Mișcarea de Reciclare a debutat pe 11 iunie, ocazie cu care Televiziunea Română s-a colorat în verde. De pe 31 iulie până pe 1 septembrie Mișcarea de Reciclare s-a aflat pe Litoral unde le-a explicat oamenilor aflaţi în concediu cât de importantă este protejarea plajelor și a Mării Negre. De-a lungul campaniei, Mișcării de reciclare i s-au alăturat o multitudine de nume sonore: Ministerul Mediului, TVR, Rompetrol, ING Bank, URSUS, etc.

Tags:

Leave a Comment