LOADING

Type to search

Xerox a lansat o nouă maşină entry-level (video)

Actualitate Comunicat de presa Stiri

Xerox a lansat o nouă maşină entry-level (video)

Cristian Faur iul. 3, 2019
Share

Un comunicat de presă al companiei ne informează că modelele de producţie din portofoliul Xerox au o prezenţă nouă în cadrul lor: o nouă presă de imprimare de producție: Xerox Baltoro™ HF Inkjet. Aceasta este o presă cu alimentare din coală care folosește tehnologia inkjet High Fusion și le permite clienților să imprime volume mari pentru aplicații din mediul tranzacțional, cărți, manuale și cataloage – toate folosind o singură mașină, la o calitate incredibilă a imaginii și la un nivel superior al productivității. Baltoro HF este prima presă din oferta Xerox care folosește produse exclusiv dezvoltate de Xerox, de la capetele de imprimare și până la cerneală.

„Am construit modelul Baltoro HF folosind cele mai bune tehnologii de la modelele iGen® și Trivor High Fusion. Rezultatul este o platformă extraordinară, care servește piața imprimării comerciale și permite o producție de înaltă calitate cu rezultate și costuri similare tiparului offset, ” a declarat Tracey Koziol, vicepreședinte Global Offerings, Xerox. „Am proiectat și produs Baltoro HF de la cadru la motor, pentru a putea apoi dezvolta în continuare platforma într-un ritm cât mai rapid.”

Inovația este chintesența echipamentului Baltoro HF, acesta fiind prima presă din clasa entry-level care utilizează inteligența automatizată pentru a optimiza și gestiona calitatea imaginii, precum și pentru a se autocorecta în timp real.  Cerneala High Fusion și capetele de imprimare Xerox seria W permit utilizatorilor imprimarea la rezoluție 1200×1200 dpi pe hârtie normală și hârtie tratată pentru inkjet, fără a fi nevoie de tratarea specială cu soluții de cretare (coating) sau straturi suplimentare. Astfel, Xerox Baltoro HF poate reduce costurile de instalare și producție prin dimensiunile compacte ale echipamentului, consumul redus de energie și costul mic al imprimării.

Pentru optimizarea producției, Xerox FreeFlow® Core automatizează sarcinile de pregătire a imprimării consumatoare de timp, iar serverul Xerox FreeFlow Print le permite clienților să adauge noi job-uri de imprimare chiar și în timp ce echipamentul produce alte lucrări, mai informează comunicatul.

Tags:

Leave a Comment