Default

Cât patriotism economic putem mesteca

• Bookmarks: 379


Sintagma „patriotismul economic” nu a fost moșită în criză și a fost utilizată obsesiv de politicienii de pretutindeni, chiar în perioada exploziei de creștere economică din Uniunea Europeană. Poate doar pentru că sună interesant, conceptul este reluat în prezent și de politicieni români, mai ales în discursuri televizate. Un singur lucru este trecut cu vederea, industria românească este una subcontractuală și nu ne putem lăuda, de mai bine de 40 de ani, cu nici un produs competitiv pentru piața externă.

Pentru ca totul să fie clar, niciodată în istorie, românii nu au reușit să realizeze vreun produs care să dețină supremația pe piețele internaționale și care să fie pentru alții indispensabil. Doar pentru o perioadă foarte scurtă, în anii ’70 ai secolului trecut, în România s-au fabricat câteva produse care au cucerit, pe durata câtorva luni, piețele internaționale: instalațiile de foraj la foarte mare adâncime, rulmenții grei și niște freze diamantate. Totul s-a făcut la ordin, centralizat, în epoca dictaturii și lucrurile au revenit, bineînțeles, rapid, la mediocritatea obișnuită. Mediocritate în care ne zbatem și astăzi, când ne lăudăm că în timp ce Europa e în recesiune, noi, buricul pământului, avem creștere economică de 0,2%, adică pentru cine înțelege mai bine, de fapt ne situăm în interiorul marjei de eroare statistică de plus sau minus 3%.

La ce se referă însă politicienii români când aduc vorba de patriotismul economic? Discursul acestora rezumă un apel la consumul de către populație al produselor autohtone și reducerea importurilor. De asemenea, este atinsă și problema întreprinderilor de stat în faliment care nu ar trebui privatizate, ci păstrate pentru posteritate. Ce amănunte sunt însă “uitate”. De exemplu, oficialii habar nu au câte întreprinderi mai sunt la portofoliul statului. Nu le regăsiți nicăieri centralizate, iar în urmă cu câțiva ani, chiar un raport al Băncii Mondiale preciza că numărul exact al întreprinderilor de stat nu este clar, fiind estimat la 800-900. De asemenea, când se aduce vorba de privatizări, patriotismul exacerbat al politicienilor nu face referiri la angajamentele guvernamentale asumate cu instituțiile internaționale și care prevăd un calendar clar al acestor proceduri. Și nimic nu a fost impus cu forța, a fost prețul acceptat de noi pentru a putea respira deasupra apei.

Dar revenind la apelul de a consuma produse autohtone. Întrebarea este ce am putea să consumăm pentru a stimula economia bulversată de criză. Nu de alta, dar pe rafturile marilor magazine, aproape 80% dintre produse sunt din import, inclusiv cele agricole. Ne rămâne să facem o selecție de produse românești, de cele mai multe ori mult mai scumpe și nu de puține ori mai slabe calitativ decât cele din import. Deci patriotismul economic românesc, chiar dacă îl înghițim din produsele autohtone, se reduce la maximum o cincime din ce am putea cumpăra pentru a supraviețui.

Exporturile României, chiar dacă au atins în plină criză maximuri istorice, sunt derulate în principal cu statele Uniunii Europene. Produsele exportate sunt majoritatea fără grad superior de finisare, de cele mai multe ori componente sau subansambluri. Nu producem și nici nu exportăm produse indispensabile pentru alții din simplul motiv că nu avem așa ceva, oricât de convingători ar vrea să fie oficialii statului.

Pe scurt, patriotismul economic ar fi putut fi bun și la noi dacă am putea produce suficient și calitativ. Cu 20% produse românești la rafturile magazinelor, patriotismul economic propus de politicieni rămâne o glumă proastă.

Similar Posts:

3 recommended
comments icon0 comments
0 notes
79 views
bookmark icon

Write a comment...