560Perioada de glorie a formulei călăuzitoare a ultimelor decenii, “Merge şi aşa!”, s-ar putea să se apropie de sfârşit. “Merge şi aşa!” a reprezentat o formulă care a funcţionat la nivel individual, în modul nostru de comportare personal, atât acasă, cât şi la locul de muncă şi, în acelaşi timp, a reprezentat o atitudine politică şi instituţională.
Reparaţii şi deraieri
Există o anumită similitudine între trecerea de la perioada anilor ‘70 la cea a anilor ‘80 şi perioada actuală. Şi atunci, ca şi acum, ne găseam după o perioadă de creştere a consumului şi a investiţiilor. Şi atunci, ca şi acum, ne găseam în situaţia de a strânge cureaua. Atunci din motive politice, din ambiţia de a scăpa de creditele externe; acum din cauza crizei mondiale şi a unei guvernari, cotate de unii la excepţionala notă de 1,3.
Ce înseamnă a strânge cureaua depinde de nivelul de înţelegere al fiecăruia. Atunci a însemnat, în primul rând, anularea costurilor de reparaţii şi de întreţinere, ceea ce a pus pe butuci aproape întreaga industrie. A însemnat, în acelaşi timp, degradarea calităţii, a competitivităţii şi a imaginii de piaţă, având ca urmare imediată scăderea profitului şi producţia pe stoc. Ce se întâmplă astăzi? La nivel naţional, cred că emblematică este funcţionarea căilor ferate. Trenurile deraiază indiferent că merg repede sau încet, cu faţa sau cu spatele. Sunt la un pas de a deraia chiar şi atunci când stau pe loc. Vinovaţii? Sau nu există sau mai răsare câte un acar Păun…
Statul nu dă faliment
Cu degradarea continuă a infrastructurii feroviare ne-am obişnuit atât de mult încât pare un fapt normal, despre care nici nu mai merită să vorbeşti. Nu este un accident. Într-un clasament general cu privire la starea drumurilor, România nu are cum să se mai numere printre ţările europene, ci în lotul codaş al ţărilor africane. Este o performanţă. A statului. Este important însă să ne uităm cu atenţie la aceste lucruri pentru a nu face şi în propria noastră ogradă, în propriile noastre afaceri, greşeli similare. Atenţie! În cazul statului, plăteşte populaţia. Pentru că statul nu dă faliment! Taie doar veniturile populaţiei. În cazul unei firme, falimentul înseamnă sfârşitul. De aceea nu ne putem permite să ne lăsăm contaminaţi de mentalitatea statului. Pe noi nu ne va ierta nimeni.
Un adevărat patron
A existat la începutul tranziţiei o perioadă destul de lungă în care puteai avea succes indiferent de calitate şi de modul în care tratai clientul. Pentru mulţi, aproape că nu exista distincţia dintre bugetul personal şi cel al firmei. Un “adevărat patron” nu-şi pierdea timpul cu prostii legate de management, de marketing sau de imaginea de piaţă. Totul era la bunul lui plac şi la inspiraţia de moment. Pentru mulţi lucrurile s-au schimbat, dar nu s-au consolidat. În perioada de avânt şi prosperitate, mulţi au înţeles să investească în utilaje, în tehnologie, în cultura organizaţională şi, treptat, chiar şi în imaginea de piaţă. Unii au făcut acest lucru pe baza unor analize solide de buget şi a factorilor de risc, alţii – în baza unor inspiraţii de moment. La fel ca şi în zona autoturismelor, a existat o anumită cursă de imagine chiar şi în zona tehnologică, unde unele investiţii au ţinut mai mult de orgolii decât de o analiză solidă de piaţă. Criza i-a sancţionat şi continuă să-i sancţioneze atât pe cei care şi-au lăsat fi rmele din punct de vedere tehnologic şi organizaţional la nivelul anilor ‘90, cât şi pe cei care au făcut investiţii hazardate. Va urma acum, în afară de continuarea acestui proces de penalizare a greşelilor sus-amintite, un al doilea val de difi cultăţi.
Al doilea val
Criza nu a trecut şi nu va trece peste noapte, aşa cum încercau şi încă mai încearcă să acrediteze ideea diferite grupuri de interese sau optimişti de profesie. Inconştienţa, speranţa unei redresări economice rapide sau deviza de care încă nu ne-am dezbărat, “Merge şi aşa!”, i-a făcut şi îi face pe mereu mai mulţi să taie fonduri pentru a reduce bugetul de cheltuieli de la capitolul de reparaţii şi întreţinere. Acum aproape două decenii, Heidelberg revoluţiona piaţa utilajelor tipografi ce cu următoarea deviză, lansată pentru spaţiul Germaniei: “Echipa noastră de intervenţie este la voi şi va rezolva problema, înainte chiar ca voi să ştiţi că aveţi o problemă!”. La noi persistă încă tentaţia de a considera că atâta timp cât nu a crăpat nimic, merge şi aşa… Accentuarea acestei mentalităţi în perioada actuală reprezintă cauza care va sta la baza unui al doilea val de difi cultăţi ce va face ravagii în perioada următoare printre fi rmele noastre. Mă refer aici la greşelile care afectează atât starea utilajelor, cât şi nivelul de motivare al personalului, grija faţă de clienţi şi, în general, faţă de imaginea din piaţă.
De la neputinţă la panică
Politicienii, dar şi unii analişti, din interese personale sau de grup sau dintr-o crasă inconştienţă, ne-au amăgit luni de zile cu ideea că nu vom fi afectaţi de criză sau că aceasta va trece rapid. Astfel, mulţi antreprenori au luat măsuri vizând traversarea unei perioade scurte de difi cultăţi, de doar câteva luni. Asta îi face pe mulţi ca acum, când se aşteptau ca efectele crizei să dispară, ei să fi e mult mai vulnerabili în faţa unei inevitabile prelungiri şi agravări a acesteia. În plus, apare deruta şi, pentru unii, chiar panica. Aceasta cu atât mai mult atunci când afl ă, de pe diferitele canale media, că nici preşedintele, nici guvernul şi nici Banca Naţională nu poate face nimic împotriva acestei crize. Nu numai că starea economică se agravează, confl ictele sociale devin mereu mai acute, riscând să scape de sub control, iar viitorul devine mereu mai incert, dar criza este deja de o asemenea natură încât nimeni nu se poate lupta cu ea.
Riscul unui viitor handicap
Dincolo de agravarea crizelor politice interne, există elementele de stabilitate induse de apartenenţa la Uniunea Europeană şi sprijinul direct şi indirect al organismelor internaţionale. Dar, chiar dacă mereu mai multe ţări au început să iasă din criză, redresarea lor este lentă, iar prezenţa şi competitivitatea fi rmelor noastre pe aceste pieţe este, din păcate, până la unele prea puţine excepţii, extrem de fi ravă. Iar economiile realizate în dauna calităţii, culturii organizaţionale şi a imaginii de piaţă sunt de natură să reprezinte în viitorul apropiat un enorm handicap. Odată cu ieşirea din criză, coşmarul nu va dispărea pentru aceste fi rme, ci se va agrava. Aceasta datorită creşterii concurenţei şi a unei inerente reaşezări a pieţei.
Răsturnări de ierarhii şi mentalităţi
Standardul va fi dictat de fi rmele care au reuşit, în confruntarea cu criza, să se reorganizeze şi să-şi crească productivitatea. Aceasta presupune o corectă raportare la utilaje şi tehnologii dar, în primul rând, la factorul uman. Succesul apare mereu mai greu în contextul dezinteresului, al rutinei sau al incertitudinii. Necesită entuziasm, motivare şi mobilizare individuală. Aceasta înseamnă stimularea şi punerea în valoare a intuiţiei şi creativităţii fi ecăruia. Ieşirea din criză va conduce la o dinamizare a pieţei, cu noi provocări. Nu sunt cuvinte aruncate în vânt. Ieşirea din criza din 1929, precum şi refacerea economiilor după dezastrul celor două războaie mondiale au reprezentat prefaceri profunde cu răsturnări de ierarhii şi de mentalităţi. Cei care se aşteaptă ca la ieşirea din criză să apară o mână salvatoare, întinsă muribunzilor care cu greu au reuşit să supravieţuiască până atunci, se înşeală amarnic. Selecţia naturală va fi draconică. Iar prăbuşirea celor care nu au reuşit să facă saltul de adaptare şi de reorientare spre noul orizont de dezvoltare economică va mai continuă o bună bucată de timp după ieşirea propriu-zisă din criză. Trierea finală Fără un buget şi un cash flow bine chibzuit nu te descurci nici în condiţii normale şi, cu atât mai puţin, în perioade de criză. Marea provocare a acestei crize o reprezintă însă, înainte de toate, capacitatea fi ecăruia de a se reorganiza şi a se “reinventa”. Intuirea corectă a orientării viitoare a pieţei, creşterea capabilităţilor şi competenţelor necesare ale colectivului şi găsirea căilor adecvate de comunicare sunt factorii care vor dicta trierea fi nală a fi rmelor, reaşezarea ierarhiior de mâine, desemnarea marilor câştigători. Pentru că totdeauna există şi învingători. O gândire corect orientată nu analizează doar riscurile falimentului, ci, ţinând cont de acestea, la fel ca de toate constrângerile pieţei, se concentrează asupra oportunităţilor unei viitoare dezvoltări de succes. Dacă te concentrezi doar asupra fundului gropii, chiar dacă vei reuşi să o depăşeşti, ai toate şansele să te împotmoleşti pe celălalt mal. Dacă te concentrezi asupra piscului ce urmează, fără să ignori prăpastia ce te separă de el, atunci ai toate şansele să te bucuri de cucerirea lui.
Problema antreprenorului
Problema unui antreprenor nu este să împingă firma înainte orice ar fi . În istoria secolului trecut sunt nenumărate exemple de oameni de certă valoare care au creat fi rme de mare succes, au dat faliment, au pornit alte afaceri şi au urcat iarăşi în vârful unei ierarhii de nişă. Oameni de certă valoare şi unanim respectaţi. Arta nu este să împingi o afacere înainte până la dezastrul total, ci să o pregăteşti pentru victorie sau să o închizi. Şi, dacă eşti în stare, să deschizi alta. Totdeauna este loc pentru un nou început. Important este însă încotro duce drumul. Nu se cheamă că ai căi ferate atunci când trenurile se târâie cu greu cu 40 km/h între două deraieri, în timp ce ar trebui să circule cu 200 km/h, pentru că, oricum, mai ai până să intri în rândul lumii cu trenuri de mare viteză, de peste 300 km/h.
Vina acarului Păun
Nu privi doar la ziua de astăzi. Încearcă să priveşti la ziua de mâine, fără să ignori prezentul. Altfel, mai devreme sau mai târziu, o să-ţi deraieze toate trenurile şi o să le cauţi prin fundul prăpastiei. Şi vina nu va fi a acarului Păun, ci va fi a ta, indiferent dacă vei fi sau nu în stare să recunoşti acest lucru.
Similar Posts:
0 comments
Share
Print