Eveniment

Epson lansează colecția de toamnă 2009

• Bookmarks: 26767


La începutul lunii noiembrie, Epson lansează în România cele mai noi echipamente de scanare, imprimare şi proiecţie destinate segmentelor consumer şi business. Evenimentul este prevăzut să se desfășoare pe durata a două zile, una rezervată presei, iar cealaltă destinată comunicării către partenerii Epson.

“Suntem deosebit de încântaţi să ne putem completa portofoliul cu peste 20 de produse noi, care reflectă eforturile noastre pe toate segmentele de piaţă unde suntem prezenţi. Pe segmentul proiectoarelor, ne-am concentrat pe introducerea cât mai multor caracteristici tehnice de top într-un preţ extrem de atractiv pentru client; pe segmentul foto şi al imprimantelor de mari dimensiuni am urmărit crearea unor echipamente care stabilesc noi standarde de calitate în domeniul imprimării, iar la nivelul echipamentelor business am urmărit cele mai scăzute costuri operaţionale.” a declarat Ciprian Baranga, National Sales & Marketing Manager, Epson România & Bulgaria.

Pe segmentul imprimării de mari dimensiuni, Epson prezintă seria de imprimante Stylus Pro 7700/ 9700 (24 inci/ 44 inci), echipate cu noul cap de listare Epson MicroPiezo TFP, optimizat pentru cerneala de substrat Epson UltraChrome HDR (5 cartuşe). Destinate cu precădere aplicaţiilor CAD/ GIS, dar capabile în aceeaşi măsură de listarea la o calitate bună a imaginilor, aceste imprimante generează costuri de numai 0,8 Euro cenţi/ mp (conform testelor realizate de utilizatorii români), fiind ideale pentru productivitate mare.

Similar Posts:

26 recommended
comments icon0 comments
0 notes
767 views
bookmark icon

Write a comment...