388Afacerile se fac pentru profit, spune un principiu a cărei veridicitate nu este de nimeni pusă la îndoială. Ce se întâmplă atunci când profitul întârzie să apară, iar presiunea cheltuielior este din ce în ce mai mare? Cum, când şi de către cine este oprită alunecarea pe panta costurilor mari şi a veniturilor în scădere? Cât de pregătite sunt companiile româneşti de producţie publictară să stea faţă în faţă cu o analiză riguroasă a performanţelor financiare pe termen scurt?
Într-un moment în care cuvântul faliment este pe primele pagini ale tuturor ziarelor şi revistelor din întreaga lume, fie ele tabloide sau specializate în finanţe, câteva pagini despre acest subiect ar face lumină asupra chestiunii în cauza cam tot atâta cât cea a unei brichete aprinse într-o cameră pusă în lumina reflectoarelor. Fie că vorbim despre falimentul unei bănci sau al prăvaliei din colţ, singura diferenţă între cele două este cea rezultată din amplitudinea undei de şoc care urmează căderii. Cu cât este mai mare entitatea care dă faliment cu atât mai multe întreprinderi sunt atrase în vârtejul descendent al prăbuşirii acesteia. Deşi efectele falimentelor sunt direct proporţionale cu dimensiunea companiilor cauzele care conduc către eşec sunt de cel mai multe ori aceleaşi. Într-un discurs simplu care făcut înconjurul lumii, un demintar al guvernului Germaniei a comparat criza financiară actuală cu o “petrecere uriaşă în care totul este permis, dar care se termină rău”. Oricât de complicat ar suna teoriile şi indicatorii care ilustrează modul de funcţionare al pieţelor economice de astăzi, sursa eşecurilor financiare se poate rezuma în câteva cuvinte care nu sunt străine nimănui: lăcomie, prostie, iresponsabilitate. Lista poate continua şi i se pot adăuga orice atitudine al cărei punct terminus este lâncezeala şi amorţeala. Dincolo de contextul global şi implicaţiile sociale pe care le are criza actuală, falimentul este un fenomen cu o desfăşurare constantă în timp. Un studiu realizat de Coface România referitor la anul 2007 arată că numărul falimentelor companiilor româneşti a crescut cu 35% faţă de anul 2006. Un număr total de 14.104 firme se aflau la sfârşitul lui 2007 în diverse stadii ale procedurii de insolvenţă: 188 se aflau în reorganizare judiciară, 513 îşi închiseseră procedura de reorganizare sau faliment din lipsă de active, iar diferenţa de 13.104 de firme aflându-se în faliment. Un indicator important furnizat de acest studiu este cel conform căruia mai mult de 85% din cazurile de insolvenţă sunt petrecute în ultimii 3 ani, iar 6415 companii au demarat procedura de faliment în anul 2007. În primul an de după integrarea în Uniunea Europeană numărul companiilor care au dat faliment, sub o formă sau alta, s-a dublat faţă de anii precedenţi. Directorul general al Coface Romania, organismul care a efectuat studiul asupra falmentelor din anul 2007, domnul Cristian Ionescu, rezumă datele furnizate de studiu în următoarea explicaţie: „Economia romanească merge înca bine, nexistând motive serioase de îngrijorare sau semne de criză economică. Creşterea falimentelor în ultimii ani este mai degrabă un efect al curăţării sistemului economic de inadaptaţii la noua realitate impusă de aderarea României la piaţa comună a UE şi a globalizării. De asemenea, cele mai multe dintre companiile aflate în faliment sunt caracterizate de un management precar, slaba capitalizare şi vulnerabilitate crescuta la şocurile financiare de tipul celor existente în prezent”.
Domeniile cu cele mai multe falimente înregistarte în 2007*:
Comerţ
Agricultură
Industria alimentară
Construcţii
Cele mai sigure domenii (cu ponderi sub 1% din totlul falimentelor)*
industria energetica,
industria extractiva,
Similar Posts:
Share
Print