Pentru 2010, FESPA și-a ales ca temă centrală “Inovația”. Conceptul va fi ilustrat printr-o campanie în care surfingul devine o activitate simbol pentru expoziție.Organizatorii mizează pe asocierea inovației cu surfingul, sperând să obțină combinația câștigătoare la următoarea ediție FESPA. Marcus Timson, Sales&Marketing Director al FESPA, afirmă că organizatorii au ales tema “Inovație”, ca o evoluție firească, abordarea prezentă fiind un cumul al atributelor și beneficiilor care au consacrat târgul.
În 2009, la Amsterdam, FESPA a mizat pe “Revoluție”, un concept la fel de îndrăzneț. Timson explică: “Deoarece economia mondială iese treptat din această criză zdrobitoare, cheia pentru o dezvoltare sustenabilă stă în abilitatea noastră de a continua să fim inovatori. Chiar dacă acest lucru înseamnă investirea în tehnologii emergente, găsirea de nișe noi, explorarea aplicațiilor neobișnuite, abordări proaspete la vechile provocări, dezvoltarea de noi modele de business sau strategii de afirmare pe piață, FESPA 2010 va inspira comunitatea de printing să inoveze pentru a supraviețui și a înflori”.
În 2010, FESPA va reprezenta inovația prin surfing în campaniile sale, pentru că e la modă, vibrant și plin de viață. Timson spune: “Surferii ies în evidență căci sunt curajoși, caută provocări, nu se sperie de condițiile neprielnice și abia așteaptă să prindă următorul val”. Designul noului site FESPA 2010 este bazat pe ilustrarea mai multor elemente specifice acestei activități sportive.
Pentru prima dată, FESPA va beneficia de sponsorizarea companiei Durst, pe care organizatorul îl recomandă drept Partener în Inovație. Michael Lackner, marketing manager la Durst afirmă: “Această sponsorizare este foarte sugestivă pentru Durst, pentru că noi încercăm în mod constant să inovăm, să introducem produse noi pe piață an de an și să fim primii pe multe piețe.”