2407
Inventarea hârtiei a fost unul dintre cele mai mari progrese pe care le-a făcut omenirea. Poate chiar cel mai mare, dacă ne gândim la rolul determinant pe care l-a avut în dezvoltarea literaturii, artelor, științelor, la faptul că a făcut posibilă dezvoltarea cărților și hărților, apariția tipăriturilor, a fotografiilor sau a banilor, de exemplu. Chiar dacă în zilele noastre consumul ei tinde să fie redus prin digitalizare, hârtia își găsește noi și neașteptate utilizări. Vom vorbi în cele ce urmează despre instalațiile de artă.
Când ne referim la hârtie, cel mai adesea ne gândim la suportul pentru scris, tipărituri, gravuri, desene sau acuarele. Dar hârtia poate fi mult mai mult decât atât. Poate fi un material în sine pentru sculpturi și modelaje, la fel cum sunt și piatra sau lutul. Iar hârtia colorată poate fi culoarea însăși cu care artiștii pot crea compoziții 2D sau 3D, colaje, sculpturi sau instalații.
Hârtia poate fi împăturită sau rulată pentru a da naștere unor obiecte de artă (ex.: origami), poate fi înmuiată și modelată în tehnica papier mâché, poate fi răsucită, stratificată, decupată, lipită, juxtapusă, fixată pe rame 2D sau 3D ori atârnată în aer la compoziția unor instalații.
Inițial am dorit să abordăm hârtia ca material de bază pentru sculpturi și instalații de artă, dar ne-am dat seama că materialul ar depăși cu mult dimensiunea unui articol și am decis să vă prezentăm câteva exemple de instalații de artă care pun în valoare toate calitățile hârtiei: suplețea, delicatețea, textura, lejeritatea și foșnetul specific, dar mai cu seamă culoarea, împreună cu nuanțele pe care le poate primi suplimentar prin lumini și umbre. Chiar și această temă ar fi fost mai vastă decât ne este spațiul alocat, iar pentru unitate vizuală și conceptuală am ales un singur artist, ale cărui opere sunt printre cele mai reprezentative pentru tema aleasă.
Emmanuelle Moureaux, arhitecta care modelează spațiul prin culoare
În 1995, pe când era studentă la arhitectură, Emmanuelle Moureaux a fost în excursie la Tokio. Orașul a fascinat-o printr-un ”flux de culori uluitoare care străbat strada, construind adâncime și o densitate complexă, creând straturi tridimensionale”, conform spuselor ei de pe emmanuellemoureaux.com. Volumele și mai ales culorile i-au produs tinerei o emoție artistică intensă și unică, astfel încât a decis că aici este locul în care vrea să trăiască și să lucreze.
După terminarea studiilor în Franța, patria natală, Emmanuelle s-a mutat la Tokio, unde și-a dezvoltat pasiunea pentru culoare, a experimentat și și-a conturat propriul concept artistic. ”Ca răspuns la experiența de neuitat a culorilor și straturilor din Tokio, am venit cu conceptul meu de design numit shikiri. Shikiri este un termen inventat, care în japoneză înseamnă literalmente “a împărți spațiul folosind culorile”. Folosesc culorile ca elemente tridimensionale, ca niște straturi, pentru a crea spații, nu ca o tușă finală aplicată pe suprafețe” – declară ea pe site-ul biroului său de arhitectură și design.
O altă sursă de inspirație pentru Moureaux au fost panourile culisante japoneze folosite pentru delimitarea sau unificarea suprafețelor și spațiilor, iar conceptul ei, shikiri, a evoluat în spațialitate și picturalitate, explorând dimensiuni, forme și mai presus de toate culori, combinații și juxtapuneri de nuanțe.
”Vreau să provoc emoție prin culoare, fie că este vorba de arhitectură sau de o piesă de artă. Prin creația mea, vreau ca oamenii să vadă culori, să atingă culorile și să perceapă culorile cu toate simțurile lor. Efectele culorilor revărsate din spațiu vor arăta că culorile pot crea mai mult decât un spațiu: un spațiu la care se adaugă straturi de emoție umană” – declară artista în definiția conceptului său de shikiri pe emmanuellemoureaux.com.
Instalațiile din seria ”100 de culori”
La a zecea aniversare a studioului său, în 2013, Emmanuelle Moureaux a dezvelit o instalație de 100 de culori în clădirea Shinjuku Mitsui din Tokio. Arhitecta a creat atunci pentru Shinjuku Creators Festa 2013 un spațiu cu panouri monocrome verticale, atent aliniate, folosind întreg spectrul de culori. A fost prima lucrare din seria ”100 de culori”, care a ajuns în prezent la instalația cu numărul 22.
Cea de-a doua lucrare din seria celor 100 de culori a fost creată pentru brandul global de îmbrăcăminte și accesorii UNIQLO sub conceptul “Colorful Wind” și expusă în 2014 ca o ”instalație de artă globală” în 51 de magazine din 26 de orașe și 8 țări.
Lansarea colecției de primăvară cu piese vestimentare din in a fost marcată în magazine prin fâșii de hârtie în 100 de culori diferite care fluturau ușor deasupra unui pluton format din zeci de manechine. Alte rânduri de fâșii colorate decorau vitrinele și intrările.
În multe dintre următoarele instalații din serie, Moureaux a creat variațiuni pe aceeași temă: forme rectangulare din hârtie, pânză ori panouri din diverse materiale în 100 de culori atârnate în linii paralele. Lucrările au decorat interioare și exterioare, de obicei cu prilejul unor manifestări culturale.
În cea mai mică dintre instalații, cea cu numărul 9, arhitecta a dorit să pună în valoare nu doar culoarea și suplețea, ci și sunetul specific, foșnetul hârtiei. Lucrarea de numai 3,3 metri pătrați a fost creată pentru explorare individuală și avea o componentă hedonistă: așezat sau lungit pe tatami, vizitatorul putea atinge fâșiile de hârtie colorată ca să se bucure de aspectul schimbător al compoziției și de foșnetul pieselor.
În colaborările cu Furla, Emmanuelle Moureaux a trebuit să își regândească rețeta: fâșiile înguste de hârtie în 100 de culori au fost de exemplu atârnate în cercuri concentrice la instalația cu numărul 10 pentru a sugera volumele schematizate ale unor arbori în floare, pe conceptul ”hanami” al lansării colecției din 2015.
Anterior, lucrările cu numerele 5 și 8, realizate tot pentru decorarea unor magazine ale brandului Furla, ieșiseră chiar și din tiparul formelor rectangulare. Cele două instalații au folosit cercuri și literele care compuneau numele mărcii, respectiv inele colorate atârnate, în permanentă mișcare. În ultimul caz, celor 100 de culori ale seriei li s-a adăugat și auriul, culoarea brandului Furla.
Pentru ”Premiile mobilei japoneze din lemn” (Paris și Tokio, 2016), Moureaux a creat instalația nr. 11, una dintre cele mai inspirate și mai complexe de până atunci. Aici arhitecta a folosit un model de forma unei crenguțe stilizate (bunshi – care în japoneză înseamnă ramificații), pe care l-a reprodus în 20.000 de piese din hârtie de 100 de culori, atârnate aparent la întâmplare, dar care se aliniau perfect pe o grilă tridimensională, deasupra și împrejurul unui tunel sinuos în care erau expuse piesele de mobilier selectate, iar culorile decorului se schimbau treptat, pe măsură ce vizitatorul avansa în tunel.
Instalația cu numărul 12, intitulată ”Sunt aici”, a fost menită să sugereze vizual acuratețea de măsurare din spațiu de la distanța de 32.000 – 40.000 de kilometri de cu ajutorul sistemului satelitar QZSS (Quasi-Zenith Satellite System). De la zeci de mii de kilometri distanță, tehnologia acestuia poate determina poziția unui om cu o precizie de numai câțiva centimetri. Iar pentru că orbitează deasupra cartierului Ginza – unul dintre cele mai aglomerate din Tokio – sistemul promite să mărească acuratețea sistemelor de navigare pentru a fluidiza traficul din metropola niponă.
Pentru proiectul ”Sunt aici”, Emmanuelle Moureaux a creat o instalație cu 18.000 de siluete feminine din hârtii de 100 de culori pentru a sugera aglomerația din Ginza. Iar pentru prima dată în seria instalațiilor de 100 de culori, a spart tiparul repetitiv introducând trei alte forme – două fetițe și o pisică – în intenția de a face instalația mai interactivă, pentru ca publicul să caute în marea mulțime cele trei siluete unice.
Aniversarea de 100 de ani a companiei NSK Ltd – unul dintre cei mai importanți producători de rulmenți la nivel global și liderul pieței japoneze – a fost marcată prin expoziția ”Sense of Motion”. Era vorba tot despre o instalație a lui Emmanuelle Moureaux din seria celor 100 de culori, cea cu numărul 17, iar de data aceasta elementul repetitiv avea forma unei flori stilizate, care ar putea la fel de bine să reprezinte încrucișarea mai multor axe.
Și ”Sense of Motion” a prezentat o noutate față de celelalte instalații ale seriei, prin faptul că elementul repetitiv era la rândul său compus din alte module din hârtie colorată, uneori toate de aceeași culoare, alteori de culori diferite, creând un ansamblu și mai complex, care oferea o experiență vizuală mai bogată.
Cele 25.200 de flori stilizate au fost și aici aliniate pe axe verticale, însă rotite prin rulmenții NSK și mișcate de ventilatoare amplasate în partea superioară, care printr-un algoritm de programare generau curenți de aer de intensități diferite. În funcție de unghi, de mișcarea pieselor și de deplasarea vizitatorului înăuntrul sau împrejurul instalației, experiența era de fiecare dată altfel și mereu impresionantă.
”Pădurea de cifre”, instalația cu numărul 18 din seria de 100 de culori a fost creată pentru aniversarea a 10 ani de existență a Centrului Național de Artă din Tokio, în 2017. Prin această lucrare, cea mai amplă din seria de până atunci, Moureaux și-a propus să privească împreună cu vizitatorii în viitor, către următorii zece ani. Cele peste 60.000 de elemente modulare au avut forma unor cifre colorate, dispuse pe 10 nivele diferite, astfel încât să formeze numerele de la 2017 la 2026.
În ”Pădurea de cifre” statică și monumentală, menită să ne trimită în următorul deceniu al artelor nipone, Moureaux a strecurat două fetițe și o pisică (poate chiar aceleași de la instalația nr. 12 ”Sunt aici” creată pentru sistemul satelitar). Intenția a fost probabil de a introduce o tușă umană și de candoare imensului ansamblu și poate, de a crește curiozitatea publicului care să vină să le caute, ca într-un joc.
Instalația cu numărul 20, creată pentru campania “New – Japanese Sense of Beauty” a magazinului Hankyu din Osaka, nu pare să spargă canoanele de bază ale seriei de 100 de culori, revenind la dreptunghiuri mari din hârtie colorată, riguros aliniate pe linii verticale paralele.
Ochiul arhitectului însă a știut să imagineze compoziții în șapte sectoare, câte una pentru fiecare vitrină exterioară a magazinului și a calibrat dimensiunile panourilor, distanțele dintre ele și intensitatea cromatică spoturilor luminoase de deasupra acestora în funcție de unghiul, mai mic de 180°, pe care-l putea avea privitorul față de instalație. De data aceasta cele 100 de culori au primit nuanțe suplimentare create din lumini și umbre, iar instalația a fost una mai picturală decât celelalte în care folosise același tipar.
Una dintre cele mai complexe și mai spectaculoase instalații ale lui Emmanuelle Moureaux – cea care ne-a dat dealtfel și ideea de a scrie un material pe tema instalațiilor din hârtie – este cea cu numărul 22, din noiembrie 2017.
Subiectul însuși a fost provocator: recent înființat, Muzeul de Artă și Design din prefectura Toyama și-a propus să fie primul muzeu care să aducă laolaltă arta și designul, iar expoziția inaugurală a avut ca temă ”Artă și design, dialog cu materialele”.
Materialul ales de Emmanuelle Moureaux a fost, bineînțeles, hârtia. Instalația cu numărul 22 din seria celor 100 de culori s-a intitulat ”Culorile timpului” și a folosit aproximativ 120.000 de piese de hârtie în formă de cifre și semnul ”:” pentru a marca orele și minutele zilei în culorile cerului din Toyama într-o zi de noiembrie, de la răsărit și până la lăsarea întunericului. Pentru aceasta, între cele 100 de culori ale lui Moureaux a apărut pentru prima dată și negru.
Instalația avea volumul unui tunel cu 100 de planuri verticale în care trecerea timpului era marcată de la stânga la dreapta și avansa în profunzime de la 06:30, momentul răsăritului, până la 19:49, când culorile cerului se topesc în întuneric.
În cap de perspectivă, înconjurat de cifrele negre ale întunericului ca de o ramă, era plasată lucrarea “Miss Blanche”, celebrul scaun creat de Shiro Kuramata în 1988. Vizitatorul călătorea astfel prin culorile unei zile întregi pentru a ajunge la piesa de design expusă pe fundal alb, căreia îi putea aprecia mai bine transparența, culorile și formele.
În seria ”100 de culori”, Emmanuelle Moureaux folosește suplețea și lejeritatea hârtiei în compoziții dense, cu volume nete, sau în instalații fluide în care domină transparența aerului ca fundal. Îi dozează dimensiunile pentru a obține suprafețe vibrante, pline de culoare, uneori cu nuanțe suplimentare create din lumini și umbre. O decupează pentru a-i da forme și sensuri care prin repetitivitate se adâncesc, se fixează sau se ramifică.
Arhitecta folosește hârtia colorată pentru a structura spațiul, aliniind piesele cu precizie milimetrică și folosindu-și cele 100 de culori în treceri subtile de la una la alta, ca și cum ar reconstrui curcubeul rază cu rază. Instalațiile ei îmbată publicul cu culoare până la stadiul de euforie.
Cu fiecare nouă lucrare din serie, Moureaux își atinge țelul propus: ne provoacă emoție prin culoare, ne face să simțim valuri de emoție care plutesc în aer și să percepem culorile într-un mod fermecător de complex.
Similar Posts:
0 comments
Share
Print
