Interviu

Modernizarea Bibliotecii Naționale a României creează oportunități pentru firmele de producție publicitară

• Bookmarks: 13745


Biblioteca Națională a României își schimbă sediul și înfățișarea grație unei investiții în valoare de 100 milioane euro. Lucrările la edificiul care va ocupa 120.000 metri pătrați din Bulevardul Unirii, începute în 1986 și suspendate după Revoluție, au fost reluate în 2009, urmând a fi încheiate în toamna anului curent.

Conform spuselor lui Andrei Ioniță, directorul de producție al companiei Aedificia Carpati SA, constructorul care se ocupă de reamenajarea instituției, fațada clădirii, compusă din pereți-cortină, tablă de aluminiu și piatră, este 98% finalizată, în timp ce structura interioară este bifată în proporție de 50%. Referitor la dotările care vor exista în incintă, subcontractorul nominalizat pentru echiparea instituției cu mobilier fix și proiectat este SC Office Mex Consulting SRL, iar responsabilă pentru dotări bucătărie, oficii și cafetărie este firma SC Fresco Proiect SRL.

Biblioteca, denumită peiorativ ”mall cultural”, va fi cea mai modernă din țară, cu numeroase săli de lectură specializate, amenajări muzeale, săli de expunere, de conferințe și de proiecții filme, cu un atrium înalt de 3 metri pătrați și o aulă de 400 locuri, acoperită cu sticlă și destinată spectacolelor. Iar dacă luăm în calcul librăriile, cafenelele, restaurantele, cabinetul medical și grădinița pentru copiii salariaților instituției, avem o imagine cât se poate de modernă și complexă, apropiată de cea a vestitului Centru Georges Pompidou din Franța.

Toate aceste facilități și spații de recreere din interiorul edificiului implică o întreagă recuzită publicitară. Chiar dacă, momentan, nu au fost acordate contractele pentru prestări servicii librărie, cafenea, restaurant, se poate estima totuși potențialul de lucru și de creștere a afacerii pentru companiile de producție publicitară. Sălile bibliotecii vor necesita semne de direcționare, viitorii proprietari ai librăriilor, cafenelelor, restaurantelor vor investi sume semnificative pentru achiziționarea materialelor publicitare, iar Biblioteca însăși va avea nevoie de o semnalizare modernă și atractivă pe frontispiciul clădirii.

Modernizarea Bibliotecii Naționale a României va crea bugete semnificative pentru firmele de producție publicitară. Sălile bibliotecii vor necesita semne de direcționare, viitorii proprietari ai librăriilor, cafenelelor, restaurantelor care vor fi înființate pe suprafața Bibliotecii vor investi sume semnificative pentru achiziționarea materialelor publicitare, iar Biblioteca însăși va avea nevoie de o semnalizare modernă și atractivă pe frontispiciul clădirii.

Similar Posts:

13 recommended
comments icon0 comments
0 notes
745 views
bookmark icon

Write a comment...