932Îmi place să cred că, după doi ani de existență, revista Print Magazin se îndreaptă spre un nivel superior al maturizării editoriale. Poziționată a fi, ca și alte publicații de gen, pe segmentul „trade-press”, Print Magazin a reușit să-și depășească încă din primul an de existență statutul de revistă cuminte, dependentă de investițiile în publicitate ale advertiser-ilor din domeniul poligrafic. Dincolo de investiția inspirată în instrumentul de marketing care este revista noastră, fiecare ban alocat Print Magazin susține și un demers continuu de profesionalizare a industriei și de promovare a valorilor.
Spuneam că ne-am depășit statutul de revistă comercială, amintindu-mi un „sfat” pe care un amic, patron de frunte al industriei, mi-l dădea acum vreo câteva luni la un eveniment. Din câte îmi aduc aminte, dumnealui încerca să mă povățuiască, citez din memorie, „să nu mai fiu atât de colțos și Gică Contra prin ceea ce scriu – să fiu mai maleabil și voi avea numai de câștigat”.
Așa ne povățuiau și tovarășii de la Partid înainte de `89, așa ne îndeamnă și cei aflați astăzi la putere și, după câte se pare, asta este uneori și politica mediului de afaceri – stai matale cuminte și să vezi ce bine o duci! Fără a elogia Occidentul, sunt sigur că pe alocuri, și acolo există destule încercări de „cumpărare” a oamenilor din presă, cel puțin a celor de la marile cotidiene. Pe cei de la publicațiile „trade press” vestice nu-i cumpără însă nimeni, nici n-ar avea de ce, din moment ce într-o industrie poligrafică așezată există suficiente alte voci – asociații profesionale, lideri de opinie etc. – care stau de veghe la destinele industriei.
După articolul „Legea poligrafiei încinge industria poligrafică” publicat în ediția trecută a Print Magazin, au existat nenumărați cititori – cei mai mulți fiindu-mi prieteni – care au considerat demersul nostru jurnalistic a fi oarecum contra Asociației Tipografilor „Transilvania” (ATT). Nimic mai greșit. Acum un an publicam tot în această revistă articolul „Ardealul, Ardealul ne cheamă!” pe care tot acești prieteni îl categoriseau a fi unul prea elogios la adresa asociației amintite. Pe vremea aceea credeam sincer că ATT-ul are toate șansele să coaguleze interesele întregii industrii sub același stindard. Cred și acum același lucru exceptând anumite variabile legate de unii oameni, unele interese și orgolii personale.
Așadar, de ce suntem „Gică Contra”? Pentru că, așa cum spunea antropologul Vintilă Mihăilescu într-un magistral interviu oferit celor de la ziarul „Adevărul” pe la sfârșitul lunii august a anului trecut, acesta este și rostul intelectualității – din care îmi place să cred că fac parte și jurnaliștii. Domnia sa spune, citez, că „din punct de vedere moral, intelectualul este persoana care exersează raţiunea critică. Intelectualul nu-i face servicii lui X, nu luptă pentru o cauză. Menirea lui este de «Gică Contra», în sensul cartezian al cuvântului, de critică socială. […] De om care îşi pune întrebări pe domeniul său de competenţă. Intelectualul trebuie să aibă tot timpul o judecată critică asupra societăţii. Nu este cel care trage concluziile şi le pune în practică. Asta este altă profesie şi se cheamă politică.”
Tot Vintilă Mihăilescu afirma în același interviu cum că intelectualii națiunii noastre au fost tentați de-a lungul istoriei să se alinieze anumitor interese, în mare parte politice. Sperăm să ne păstrăm coloana vertebrală și spiritul critic indiferent de cei care se vor perinda la guvernare.
Personal, n-am acceptat, nici măcar ca idee, să mă transform vreodată într-un țucălar al vreunui partid sau grup de interese. Pe 6 ianuarie 1990, împreună cu lideri ai abia înființatelor asociații studențești din București, publicam și împărțeam muncitorilor din marile fabrici ale Capitalei primul manifest anticomunist și anti Iliescu. Mai am și azi acel document dactilografiat la mașina de scris a Academiei de Artă. Ceea ce se cerea în „Proclamația de la Timișoara” din 12 martie 1990, fusese deja clamat de studenții bucureșteni la doar o săptămână de la încheierea evenimentelor din decembrie `89. Nu „serveam nicio cauză” și nu exista nimeni în spatele acestei acțiuni. Doar că, în același spirit de „Gică Contra”, ne-am dat seama că lucrurile merg în altă direcție și că nu se poate merge spre democrație împreună cu vechile structuri. Pentru acest lucru și printr-un concurs de împrejurări demn de un film, am fost „anchetați” pe 13 sau 14 ianuarie 1990 de către Gelu Voican Voiculescu și, pe atunci, maiorul Mugurel Florescu (devenit general în doar câțiva ani) de pe la miezul nopții până spre dimineață.
Tot ce doreau personajele amintite era o simplă declarație prin care să recunoaștem că în spatele acelor manifeste și, mai apoi, al evenimentelor violente de la Guvern din 12 ianuarie, se aflau partidele istorice, în speță țărăniștii. Mai mult decât atât, cele două personaje controversate ale Revoluției au încercat să ne inducă pe parcursul mai multor ore idei precum că țărăniștii sunt cei care au pus să se tragă în bunicii noștri la grevele de la Atelierele „Grivița”… În plus, „sfatul” dat de Voican Voiculescu (care avea în atribuțiile de viceprim-minstru și dizolvarea fostei Securități și înființarea noii structuri de contra-informații) a fost că „țara are nevoie de oameni tineri și inteligenți ca voi”, citez din memorie, o invitație de a intra „în sistem”. Probabil că atitudinea noastră de „Gică Contra” de atunci a salvat partidele istorice de la a fi scoase în afara legii în ianuarie 1989, la doar câteva zile după ce se reînființaseră. Nu mă laud cu asta, ci doar mă bucur că am reușit să nu cădem pradă tentației de a ne vinde idealurile.
Are industria poligrafică nevoie de un „Gică Contra”? Noi considerăm că da, iar motivele sunt nenumărate având în vedere că trăim în România.
Dacă ar fi să o zic pe`a dreaptă, nici nu suntem cu adevărat „Gică Contra”. Există o sumedenie de subiecte pe care ne-am ferit să le abordăm, precum licitațiile. Involuntar, am putea foarte ușor să cădem în mrejele manipulării, azi de către unii și mâine de către ceilalți. Evităm acest subiect tocmai pentru că știm că perdanții de azi ai unei licitații (aceiași care ne furnizează și „pontul”) se pot transforma mâine în acuzați.
Este la fel de adevărat că am putea-o duce mult mai bine ca revistă dacă am pupa condurul sultanilor (indiferent care ar fi aceștia), acceptând rolul de menestrei, bufoni sau țucălari. Doar că informarea cititorilor, promovarea normalității și profesionalizarea industriei sunt unicele obiective ale publicației Print Magazin. Primul dintre aceste obiective – informarea cititorilor – credem că-l atingem prin fiecare număr al revistei. Pentru atingerea celorlalte două, cele mai grele de altfel, vom încerca să rămânem acel „Gică Contra” apreciat de unii și dezavuat de alții.
Sunt sigur că într-o zi vom reuși să ne bucurăm de o industrie unită care știe să-și atingă interesele comune și abundă de profesioniști. Până atunci însă, vă doresc un an mai bun și, nu în ultimul rând, să dați print și de la capăt…
Similar Posts:
0 comments
Share
Print