2044
Tipografia Elixir și-a deschis porțile în anul 2007. Ea a fost înființată ca o nevoie a Editurii Elixir Press (liderul de piață al cuvintelor încrucișate) de a-și realiza revistele proprii în regim intern. „Mereu am dorit să realizăm doar tipărituri de calitate. Toate mașinile noastre au fost noi, nu am avut utilaje second-hand. Încă de la început am colaborat cu Muller Martini și continuăm să luăm utilaje pentru tipografie tot de la ei”, a precizat Vasile Târșolea, directorul general Elixir Press.
La începutul anilor ’90, ați pornit în afaceri cu activități de editare a publicațiilor de cuvinte încrucișate și rebus. Care au fost relațiile pe care le-ați dezvoltat cu ceilalți tipografi și producători de utilaje specifice?
Vasile Târșolea: Când am început cu prima publicație, am tipărit-o undeva la o tipografie care se numea la acea vreme Cicero-România. Se tipărea pe un utilaj Manroland și se finisa cu un Muller Martini. Așa am pornit, lucrând cu mașini de la aceste două firme. În anul 2007, când am început să ne facem propria tipografie, pentru finisare am ales, direct, Muller Martini. Am luat primele utilaje de la ei.
Nina Bercenaru: Cu noi, cu Elixir, a fost primul contract a lui Roland Henn, în calitate de director pentru Europa Centrală și de Est. A fost primul contract semnat în România. De la aeroport a venit direct la Elixir. Primul contract a fost pentru o mașină de capsat Presto. Apoi, au fost și altele. Elixir este singura tipografie din lume care tipărește integrame pe o mașină offset în rolă, o mașină Muller Martini – Concepta.
Vasile Târșolea: Interiorul revistelor, unde nu-i publicitate, nu se tipărește pe o hârtie lucioasă, din raţiuni de uşurinţă a dezlegării cu pixul sau creionul. Tipărim pe hârtie offset, pe o maşină Concepta, o rotativă care imprimă la o calitate superioară.
Cum ați ajuns să vă deschideți propria tipografie?
Vasile Târșolea: Pe mine decembrie 1989 m-a prins lucrând ca operator de trucaje la studiourile cinematografice de la Buftea, la departamentul de filmări combinate (efecte speciale). Am mai cochetat un timp cu cinematografia, dar lumea atunci era puțin derutată, la fel și în domeniul filmului. Atunci, am plecat de la Buftea și mi-am făcut prima firmă. La vremea respectivă, știam să fac două lucruri: cinematografie și cuvinte încrucișate. Publicam în Rebus Flacăra, frecventam asociațiile de breaslă rebusistice. Cinematografia nu era foarte dezvoltată, nu apăruseră televiziunile private, domeniul de advertising video era incipient, așa că am început să facem reviste de cuvinte încrucișate. La început au fost careurile, apoi nebunia cu integramele. Am scos așa, publicație după publicație, iar în 1994 am făcut firma Elixir Press (care este printre cele mai vechi edituri din România postdecembristă). Din 1994 funcționăm fără întrerupere. În 1998, am fondat firma de distribuție, Pressing Company, și în 2007 am demarat cu tipografia. Înainte, noi plăteam la o tipografie, pentru revistele noastre, cu bilete la ordin. De aceea, ne-am zis că, dacă tot plătim bilete la ordin cu sume importante, săptămânal, de ce nu am plăti rate către o bancă. La aceea vreme am făcut primele investiții, am luat mașini de tipărit și de finisare. Mașinile de tipar erau de la Manroland și mașinile de finisare de la Muller Martini. Așa am început…
Cum v-a venit ideea să faceți și carte legată la compania dumneavoastră?
Vasile Târșolea: Noi am făcut investițiile bazându-ne pe propria producție. În general, noi așa facem investițiile. Prima oară, ne dotăm pentru noi, nu ne bazăm pe ce clienţi vom găsi. Cea ce rămâne din capacitate, o utilizăm pentru clienți. Bineînțeles, la un moment dat, afacerea noastră cu cuvinte încrucișate care susține tipografia, fiind consolidată, am putut să ne gândim și la planul B: să aducem clienți externi. Ne-am gândit la carte, la ambalaje etc. Pentru carte, avem mașini digitale HP Indigo, Konica Minolta, avem și pentru alb-negru, plus utilajele pentru finisarea aferentă.
Vânzările de carte de la târgurile mari, de la Romexpo, indică faptul că există cerere pe acest domeniu. Puteți onora comenzi și din alte zone ale țării, la prețuri rezonabile?
Vasile Târșolea: Noi avem firma noastră de distribuție, Pressing Company, care ne distribuie și revistele noastre de cuvinte încrucișate, în toată țara. Ritmul de distribuție e susținut săptămânal, avem mașini care se deplasează în teritoriu. În afara firmelor de curierat, noi putem face livrări cu mașinile proprii în orice zi din săptămână. Practic, putem livra oriunde în România.
Ați avut contracte cu Ministerul Educației?
Vasile Târșolea: Nu. În general, m-am ferit de colaborările cu statul.
Nina Bercenaru: S-a organizat, la un moment dat, o tabără de rebus care s-a bucurat de mare succes. Am trimis reviste de integrame pentru cei mici, am organizat concursuri de dezlegări, iar copiii au fost foarte încântaţi. Copiii sunt avizi de a rezolva cuvinte încrucișate. Sunt profesori care au ore opționale de rebus, la şcoală. Copiii pot opta pentru rebus și sunt inițiați în acest domeniu. Pe vremuri, multă lume credea că integrama este ceva foarte facil și nu neapărat de utilitate socială. Dar, după ultimele date, procentul de analfabetism funcțional este foarte mare la noi în țară, circa 40%. Astfel, dezlegarea integramelor devine de utilitate publică deoarece te face să pui creierul la treabă, să gândești, să scrii, să cauți, la final trebuie să afli soluția. Așa poți începe să înțelegi sensul unui cuvânt, sensul unei propoziții. Un dezlegător de integrame nu poate fi un analfabet funcțional, asta dacă discutăm de publicul larg. Dacă ne referim la persoanele mai vârsntice, care vor să aibă o minte antrenată, este foare bine să dezlege frecvent cuvinte încrucișate. La o anumită vârstă, dezlegarea lor ține creierul în formă. Am văzut, am și citit, un interviu al domnului doctor Ciurea, marele neurochirurg, referitor la ce trebuie să oferi creierului, la o anumită vârstă. Fie că e vorba de șah sau cuvinte încrucișate e foarte important să îți antrenezi mintea.
Online-ul a preluat din piața cuvintelor încrucișate tipărite?
Vasile Târșolea: La cuvinte încrucișate e puțin vorba despre altceva. În afară de suport, modul de a dezlega și de a face o integramă sunt total diferite. Modul în care scrii e foarte important, să îți dezvolți aptitudinile pentru scris. Una este să scrii, alta este să tastezi. Eu cred că este foarte bine și să scrii mai mult. Plus că suportul, revista, poți să o porți într-un buzunar. Online e mai dificil, trebuie să ai cu tine telefonul, tableta sau laptopul și să te tot uiți la ecran. La metrou, de exemplu, revista e mai accesibilă. Plus că există o revenire a omului către print. E diferit a citi o carte pe suport tipărit sau a te uita pe un ecran. Oamenii au simțit asta și au revenit la carte sau la presă. Din păcate, distribuția de presă este foarte mult rămasă în urmă pentru că s-a contractat foarte mult reţeaua de chioşcuri, odată cu insolvența Rodipet-ului. A fost o insolvență indusă și unde statul nu s-a implicat absolut deloc (la fel și presa, Grupul Român de Presă şi alte organizaţii din domeniu – nu s-au băgat pentru a susține Rodipet-ul). Normal, fără distribuție, presa are o frână. Online-ul nu compensează. Nu prea mai există șansa pentru cei care vor să cumpere presă, să stea dimineața la o cafea să citească. Mai sunt chioșcuri, dar nu la orice colț de stradă, ca altădată. Scăzând presa, a scăzut vânzarea, calitatea presei a scăzut. Plus că a apărut presa online. Presa de investigație nu mai există. Care a fost influența și de unde a venit, este mai greu de stabilit acum. Sau poate a fost un plan puternic de a sălta televiziunile, mult mai eficiente în manipulare decât presa tipărită.
Dumneavoastră mergeți pe o singură direcție, în vreme ce alți tipografi au pariat pe diversificare. Care au fost provocările strategiei pe care ați ales-o?
Vasile Târșolea: Prețurile au scăzut, dar nu s-a acordat atenție sporită calității finale. Când s-a tras mult prețul în jos, s-a făcut în detrimentul calității. Mie nu-mi place să mă înghesui cu concurenţa, de dragul concurenţei cu orice preţ. Unii au dat prețuri foarte mici (neverosimil de mici) și atunci, când am perceput că este vorba de o zonă obscură, la limita dumping-ului, m-am retras. M-am ferit de astfel de lucruri pentru că am vrut, întotdeuna să facem calitate. Toate utilajele noastre au fost noi, nu am avut second-hand în tipografie. Noi am vrut să tipărim la maximă calitate, inclusiv integramele (care sunt pe o hârtie bună, cu un tipar calitativ). Acum sunt tipografii care duduie de comenzi, lucrează în trei schimburi, dar nu știu ce profitabilitate ar putea avea pentru ca să se poată retehnologiza periodic. Ca să poți să continui, trebuie să ai tipografia pusă la zi din punct de vedere tehnologic.
V-ați gândit să dezvoltați și o afacere online?
Vasile Târșolea: Ne-am gândit să dezvoltăm și partea online, să facem un site unde să poți dezlega cuvinte încrucișate. Da, ne-am gândit să avem și o afacere online. Poți alimenta cu produse și la un moment dat să se întoarcă niște bani. Luăm în calcul și faptul că la suportul de hârtie depinzi foarte mult de distribuție. Trimiți revistele și apoi te rogi să ți se întoarcă banii. În afara firmelor transnaționale din România, care plătesc fără probleme, avem mari probleme cu cele indigene. Apoi e problema de expunere, tarabagiul expune ce are el interes. Noi plătim pentru spațiul de expunere, dar avem probleme cu unii angajați de la companiile respective care nu respectă contractul. Noi am ajuns să monitorizăm punctele, să le fotografiem, ca să putem demonstra că nu întotdeauna se expune corespunzător marfa. Nu e normal așa. Noi am lucrat și cu firme occidentale de distribuție și a fost o încântare: am exportat reviste în Germania, de exemplu, iar după o lună, fără să sunăm, am avut banii în cont. Din păcate, în România nu-i deloc așa, trebuie să dai o mie de telefoane, să verifici să nu se intre în insolvență etc. La nemți nu se pune problema să se gândească dacă plătesc sau nu. Îmi place să lucrez aşa, în stil european, dar asta e ceva mai greu, la noi, deocamdată.
Nina Bercenaru: Specificul comerțului cu presă presupune retragerea retururilor, reglarea fișei și apoi plata. Problema e că termenele de plată la noi în presă pot fi 30 de zile, 60 de zile, 90-120 de zile…. sau sine die.
Vasile Târșolea: Sunt și clienți care uită să mai plătească. Unora, deşi le-am tipărit bine și la timp, nu mai reușim să încasăm banii.
Mai există „concurență” din partea pieței negre? Se mai tipărește la negru?
Vasile Târșolea: Din păcate, se mai practică pe ici-colo, mai ales din cauza faptului că intră cantităţi importante de hârtie de ziar din zona estică, multă, probabil, fără documente. Sper ca instituţiile statului să se ocupe, în sfârşit, şi de acest domeniu al tiparului şi al distribuţiei de presă.
Similar Posts:
0 comments
Share
Print
