Analiza

Nu vă irosiţi timpul cu toţi vizitatorii când expuneţi la un târg

• Bookmarks: 26501


Când mergeți la un târg, aveți mare grijă cu cine stați de vorbă. Nu este cazul să vă irosiți timpul cu orice vizitator care trece pe la standul dumneavoastră. Alocați mai mult timp numai potențialilor clienți.

Vizitatorii unui târg pot fi clasificați în general în trei tipuri:
Tipul A sau “Vreau să comand acum” – sunt de fapt oamenii pentru care ați venit la târg. Este bine să petreceți cât mai mult timp cu ei, să le oferiți cât mai multe informații relevante.
Tipul B sau “Sună interesant, dar vreau mai multe informații” – pe aceștia vreți să îi convingeți să se transforme în oameni de tipul A. Dacă puteți afla cine sunt, e cazul să le oferiți mai mult decât un simplu pliant pe care s-ar putea nici măcar să nu îl citească.
Tipul C sau “Nu am competența necesară. Nu sunt interesat” – sunt categoria care fie nu au nevoie de produsul dumneavoastră, fie doar cred că nu au nevoie de el. Dacă ei chiar nu obțin nici un beneficiu din utilizarea produsului, nu vă pierdeți timpul cu ei. Dar dacă au numai impresia că produsul nu le folosește, ar trebui să încercați să le dați atenție. Aveți grijă, nu adoptați altă strategie decât să vă purtați frumos cu ei. Singura excepție e atunci când sunteți pur și simplu asaltat la stand: atunci ați putea “trimite la plimbare” câțiva dintre aceștia pentru a vă ocupa în mod special de tipurile A sau B.

Și dacă v-ați stabilit foarte clar cui dați mai multă atenție, următorul pas este să vă faceți cât mai vizibil pentru posibilii clienți.
Folosiți semne relevante și atractive. Semnele de la standul dumneavoastră îi ajută pe oameni își dea seama foarte repede dacă sunt interesați sau nu de produs. Descrierile clare despre cine va avea de beneficiat îi va face pe oameni să spună – “Aici e de mine”. Astfel veți reuși să îi selectați ușor pe vizitatorii de tipul A. Nu încercați să îi atrageți pe toți oamenii, e inutil. Cel mult veți deveni mai cunoscut, dar nu veți crește vânzările.
Organizați prezentări. Prezentările de produs pot aduce cozi foarte mari la stand. E bine să strecurați și câteva mici detalii despre categoria din care face parte produsul pentru ca oamenii să aibă impresia că au învățat ceva nou și nu doar ce face produsul dumneavoastră. Aveți grijă ca oamenii să înțeleagă foarte clar cele două opțiuni la finalul prezentării: fie să comande, fie să accepte testări în profunzime ale produsului. Adică atingeți astfel tipul A și tipul B de vizitatori.

Pe măsură ce observă prezentarea, tipul C probabil își vor da seama că nu sunt interesați de produs. Dar dacă învață ceva din prezentare, vor pleca cu o impresie bună despre companie și produsele dumneavoastră, fără să vă mai irosească timpul . Rezistați tentației de a încerca să îi vânați acum pe cei de tipul C. Dacă vor dori vreodată să vă devină clienți, o să vă ocupați atunci de ei.

Similar Posts:

26 recommended
comments icon0 comments
0 notes
501 views
bookmark icon

Write a comment...