Default

O altă scrisoare pierdută

• Bookmarks: 173


Am avut nenumărate discuții în redacție despre relevanță. Ca peste tot, părerile sunt împărțite. Dar asupra unui lucru am căzut de acord și-l facem și sper să nu ne oprim niciodată. Îi întrebăm pe toți oamenii cu care stăm de vorbă un lucru: “TU ce-ai vrea să citești în Print Magazin?”. Greu de crezut că vom reuși vreodată să satisfacem pe toată lumea, dar credem că acest demers ne va ajuta să devenim mai buni. Totuși, n-am putut să nu remarcăm ceva. De zile bune încoace, mai toată lumea cu care stăm de vorbă ne spune cam același lucru: “ai văzut ce-au făcut ăștia?”. Iar adevărul e că am văzut. E vorba despre (deja) celebrele scrisori de la ANAF. Le-am văzut și noi și alte câteva sute de mii de oameni care au făcut greșeala să facă afaceri în România. Am văzut și că ne-a costat pe toți mai bine de jumătate de milion de lei, din taxele noastre, firește, această informare, cum i-au spus vătafii temporari peste țara noastră. Un contract frumușel pentru multe tipografii, să recunoaștem. Ferice de cel care a primit comanda.

Că guvernanții produc spam pe banii noștri e un fapt cu care se pare că ne-am obișnuit, că nu vedem pe nimeni protestând în Piața Victoriei pentru astfel de lucruri inutile. Și scrisorile de la ANAF ar fi putut rămâne doar niște alte banale inutilități, dar din piață se aude tot mai des că după scrisori au apărut și urmările. Foarte frecvent auzim “n-am cum. Mi-au blocat conturile.” Prea des. Numai manager să nu fii în ziua de astăzi. Să explici angajaților, furnizorilor asta. Să vii cu bani de acasă să plătești importurile. Să aștepți 120 de zile banii de la client când statul și-a amintit că vrea banii acum. În plin război al prețurilor. Și asta jucând corect! Nu mai vorbim de cei care trișează, suntem într-o țară în care însuși cel mai mare consumator de pe piață, statul, plătește când vrea. Într-o țară în care din cauza birurilor și a formalităților aberante să angajezi un om cu forme legale a devenit o chestiune de curaj.

Deci, cine e de vină? Ca de obicei, sistemul. O altă vorbă goală, mult mai lipsită de conținut decât scrisoarea de la ANAF. O formă de răspundere colectivă în care ne ascundem toți, pentru că știm că nu plătește nimeni. Dar sistemul are, totuși, niște pârghii. Nu, nu ne ducem spre teoria conspirației. Pârghiile, credem noi, sunt în mâinile unor oameni pe care-i știm cu toții. Sunt acei cetățeni care din când în când ne zâmbesc frumos în afișele de campanie sperând tocmai asta – că mai prind un timp “la butoane”. După care, patru ani sau până-i dă strada sătulă de foame jos, se gândesc doar la partea cu puterea, nu și la partea cu răspunderea, ca-n bancul cu pesimistul și optimistul. Pentru că oricum cei mai mulți dintre ei n-au mai condus nimic altceva în viața lor. Dar de data asta au dat cu bâta-n baltă. Fără a ne erija în purtători de cuvânt oficiali pentru o industrie și o economie întreagă, un lucru este valabil pentru noi toți și mă simt obligat să aduc aminte această veste proastă și guvernanților: domnilor, anul viitor avem alegeri. De două ori.

Similar Posts:

comments icon0 comments
0 notes
73 views
bookmark icon

Write a comment...