Interviu

O soluție pentru concurență: specializarea pe vertical market

• Bookmarks: 10 • Comments: 1723


Într-o societate în care totul e într-o continuă schimbare și în care concurența este sufocantă, trebuie să fii mereu cu un pas înaintea celorlalți. Producția publicitară are încă șanse, pentru că este un domeniu mobil, în care te poți reinventa cu ușurință.

Aspectul problematic este că nu mai e de-ajuns să încerci să fii cel mai bun din industrie. Produsele de o calitate superioară sau prețurile accesibile nu mai asigură profitul. În momentul de față, există cel puțin încă 10 firme cu oferte mai bune. Pentru astfel de situații, un posibil drum de urmat ar fi soluția vertical market.

Vertical market-ul presupune dezvoltarea produselor, serviciilor și tacticilor de marketing, care vizează anumite industrii.

Ce trebuie să știi despre vertical market.
Cum te specializezi.

Termenul de vertical market (piață verticală) definește un grup de business-uri sau de furnizori care își canalizează producția pe nevoi specializate. Mai simplu, vertical market-ul presupune dezvoltarea produselor, serviciilor și tacticilor de marketing, care vizează anumite industrii. Această abordare oferă posibilitatea extinderii pe o piață de nișă, în care nu există o competiție prea mare.

O companie care se bucură de succesul specializării pe o „piață verticală” a trecut de la producția de materiale publicitare diferite, la una dedicată în exclusivitate industriei hoteliere. Nu a fost ușor, din punct de vedere al concurenței cu alte firme din domeniu. Dar, în momentul în care au început producția de semne pentru hoteluri, clienții au văzut că le este mai ușor să colaboreze cu o firmă care le oferă exact ce au nevoie.

Un alt domeniu care necesită atenție din partea producătorilor de materiale publicitare este retail- ul. Asta pentru că retailerii sunt conștienți de faptul că produsele din magazine se vând pe loc, în urma contactului clientului cu acestea. Bineînțeles, și aici concurența este mare. Așa că sfatul specialiștilor este ca, în acest domeniu, atenția să se concentreze pe tehnologia digitală.

Există patru vertical market-uri cu potențial, trecute deseori cu vederea de către producători: industria educației, sănătății, firmele de consultanță juridică și cele care oferă servicii profesionale.

La începutul acestui an, compania Xerox a organizat un seminar destinat găsirii de noi soluții pentru producția publicitară digitală. Au participat 80 de firme, toate partenere ale companiei Xerox. Una dintre concluziile seminarului a fost că există patru vertical market-uri cu potențial, trecute deseori cu vederea de către producători: industria educației, sănătății, firmele de consultanță juridică și cele care oferă servicii profesionale.

Este necesară o analiză foarte detaliată a pieței pe care vrei să te specializezi și trebuie avut în vedere faptul că furnizarea de servicii unei nișe presupune o reorganizare a producției. Aceste tipuri de industrii oferă multe beneficii, dar nu e ușor să te canalizezi pe una dintre ele.

Dacă deții deja o afacere în domeniul producției publicitare, echipamentele vor trebui adaptate nevoilor pieței pe care vrei să te specializezi. Trebuie ținut cont de produsele pe care le vei furniza. În funcție de ele se alege tehnologia necesară, apoi furnizorii. Totul depinde de o documentare detaliată a industriei pe care o alegi.

În cazul în care ai avut o producție diversificată de materiale publicitare, poți analiza cu atenție baza de date a clienților. S-ar putea să observi că 80% din profitul tău vine de la numai 20% din firmele cu care colaborezi. Așa îți poți alege mai ușor industria spre care să te canalizezi.

La început, încearcă să identifici și să prioritizezi soluțiile care pot aduce profitul cel mai mare și pe cele care reprezintă idealul pentru industria respectivă. Definește produsele care pot atrage clienții, dar care îi ajută să-și facă afacerea vizibilă. E foarte important să te gândești la client și la nevoile lui. Dupa ce ai ales domeniul pe care vrei să te specializezi, încearcă să fii cît mai creativ și flexibil.

Beneficiul principal pe care ți-l poate aduce specializarea pe o piață de nișă ar fi un flux tehnologic, care duce la o reducere a costurilor de producție. Nu mai faci un banner azi și o casetă luminoasă mâine. Produci, de exemplu, 100 de suporturi pentru șervețele, din plexiglas. Asta îți oferă și timp pentru crearea suporturilor mai complexe. Comunicarea cu clienții va fi mai eficientă, pentru că te adresezi numai acelui domeniu de activitate.

Câteva domenii în care poți începe

Contextul economic actual pune presiune în toate categoriile, de aceea și pretențiile clienților cresc exponențial. Agențiile de publicitate încearcă să țină pasul, inventând în permanență noi campanii prin care să atragă atenția. În mod firesc, asta presupune ca și firmele care produc materiale publicitare să poată la rândul lor să le ofere ce au nevoie.

Există deja mai multe categorii de firme de acest gen: după tipul materialelor produse, te poți orienta, de exemplu spre producția de reclame luminoase, după periodicitatea materialelor, poți face semne permanente sau semne care se schimbă, le poți produce în serie sau le poți face unicate. Specializarea îți oferă destul de multe posibilități, iar tu poți alege soluția care ți se potrivește mai bine.

O industrie mai ușor de abordat ar fi cea a restaurantelor și fast-food-urilor. Signalistica specifică acestei zone nu înseamnă numai meniuri sau firme și casete luminoase. Cuprinde un număr mare de semne și materiale publicitare, indoor și outdoor.

Pornind de la vizibilitatea restaurantului în zona în care e amplasat, te poți ocupa de producția de bannere, steaguri, plachete pentru meniu sau plăcuțe pentru uși. Trebuie să ai puțină răbdare la început, pentru că proprietarilor restaurantului li se va părea mai firesc să lucreze cu aceeași firmă cu care au mai lucrat. Vor prefera să scrie mare Coca-Cola sau Tuborg, iar mai mic numele restaurantului lor, pentru că așa au fost obișnuiți. Și aici intră firma ta, care îi poate oferi vizibilitatea necesară, fără compromisuri.

În ceea ce privește zona indoor, oferta poate fi mai mare decât cea pentru outdoor. Gândește-te la plăcuțe pentru mese, pentru ușile interioare, plachete indicatoare, suporturi pentru pahare și pentru șervețele, făcute din diferite tipuri de materiale – plastic, hârtie, plexiglas etc.

În plus, materialele digitale câștigă din ce în ce mai mult teren. Deci, ce metodă mai bună decât să combini digitalul cu nevoile clienților care dețin restaurante? Cel mai nou trend din domeniu, îl reprezintă meniurile digitale. Tot ce trebuie să faci este să dai click pe comanda din meniul digital proiectat pe masă. Gata cu meniurile imprimate și întrebările chelnerilor. Comanda ajunge direct la bucătărie. Primul restaurant din lume, dotat cu meniuri digitale, s-a deschis în urmă cu câțiva ani, la Londra.

Poți combina producția pentru restaurante cu cea pentru fast-food-uri, mai ales că semnele dintr-un fast-food trebuie schimbate în permanență, lucru care oferă un flux mare de producție.

Specializarea pe vertical market presupune o documentare atentă, investiție, efort și puțină răbdare. Trebuie să fii creativ, flexibil și inovator. Mesajele vor fi mai bine primite de consumatorii produselor, credibilitatea firmei va fi mai mare, iar ciclul de vânzare mai eficient și productiv.

Similar Posts:

10 recommended
comments icon1 comment
1 notes
723 views
bookmark icon

0 thoughts on “O soluție pentru concurență: specializarea pe vertical market

    Write a comment...