Default

Piața displayurilor Point-of-Purchase din carton

2011/01/25 at 1:26 am Print Romania2011/01/25 • Bookmarks: 2325

Dacă am lua de bună celebra sintagmă care spune că „70% din decizia de cumpărare a brandurilor are loc la punctul de vânzare” ne-am da seama că cea mai mare parte a bugetului de marketing ar trebui folosită exact pentru promovare in-store. Extras orecum forţat din contextul studiului statistic „Consumer Buying Habits Study”, realizat de asociaţia POPAI (Point of Purchase Advertising International) în 1995, aceast procent n-a putut fi demonstrat niciodată cu exactitate. Cu toate acestea, el reflectă un adevăr fundamental: activitatea de promovare in-store poate influenţa decizia de cumpărare, fiind esenţială pentru succesul unei mărci. Displayurile P.O.P (Point-Of-Purchase), ca unul dintre cele mai importante instrumente folosite în mixul de marketing in-store, este chiar subiectul acestui material.

Despre displayuri şi, în genere, despre marketingul aplicat mediului de retail, s-au scris zeci de tomuri de studii, se ţin permanent un număr însemnat de conferinţe în fiecare parte a globului şi, cu toate acestea, el continuă să rămână un subiect inepuizabil şi cu o serie de necunoscute.

Displayurile Point-Of-Purchase (engl. pentru Punctul de Vânzare), pot fi împărţite în câteva categorii şi subcategorii, însă cea mai importantă ierarhizare ar putea fi făcută după perioada de utilizare, şi anume: temporare sau permanente. Acest atribut stă şi în spatele modului de fabricare a displayurilor şi al alegerii materialelor folosite. Pentru cele temporare, a căror durată de folosire se întinde pe cel mult câteva luni, sunt utilizate materiale uşoare şi ieftine, în cea mai mare parte folosindu-se ca material de bază plăcile din carton ondulat în combinaţie cu alte substraturi (în funcţie de dimensiuni sau complexitate). Displayurile permanente, a căror durată de viaţă depăşeşte un an, beneficiază şi de cel mai larg spectru de materiale din care sunt produse, ca şi de tehnologii de fabricaţie, cum ar fi: metalul (oţel sau aluminiu), o mare varietate de materiale plastice rigide sau semi-rigide, lemnul, sticla etc. De asemenea, în funcţie de materialele, tehnologiile folosite în producţia lor şi gradul de complexitate, displayurile pot costa de la câţiva Euro la mai multe sute.

Structura sectorului producţiei displayurilor este conturată, în cea mai mare parte, tot de cele două categorii enumerate mai sus. Ca atare, displayurile temporare sunt produse în general de companii tipografice specializate, în timp ce, pentru cele permanente, spectrul de fabricanţi este destul de variat, multe companii din segmentul signalisticii având ca obiect de activitate şi acest tip de lucrări. Ca număr de producători existenţi pe piaţa românescă în acest moment, cei mai mulţi activează pe segmentul displayurilor permanente, în general a celor fabricate din materiale plastice, companiile specializate în producţia displayurilor din carton fiind foarte puţine. Din acest considerent, ne vom rezuma la a discuta doar despre displayurile din carton şi nu despre întreaga piaţă.

Multe tipografii autohtone cochetează cu producţia displayurilor Point-of-Purchase din carton, motivul principal fiind valoarea adăugată şi marja de profit mult mai mari, care deosebesc aceste lucrări de cele de accidenţă, precum pliantele, afişele sau broşurile. Deşi există o serie de intermediari mai mici sau mai mari, producători specializaţi sunt puţini, aceştia putând fi număraţi pe degetele de la o mână.

Este şi motivul pentru care ne vom rezuma să ilustrăm acest articol doar cu părerile câtorva reprezentanţi ai principalilor producători de pe piaţa românească de profil. Este vorba despre reprezentanţii companiilor Branaldi, BT Production, Multinumber şi Display Grup.

Scurtă analiză a evoluţiei pieţei româneşti de materiale POS/POP

Fabricarea materialelor folosite în promovarea in-store din România a cunoscut o evoluţie lentă după 1989, principalul vector care a dinamizat această activitate de producţie fiind intrarea pe piaţa locală a companiilor străine din domeniul FMCG. Chiar dacă şi în primul cincinal de economie capitalistă au fost produse în ţară anumite materiale de promovare la raft (majoritatea celor premium fiind produse în afară), jumătatea anilor `90 poate fi considerat punctul de explozie al acestui gen de lucrări. Motivul este chiar mediul concuranţial stimulat în acel moment de consolidare a poziţiei pe piaţă a multor companii multinaţionale mari din sectorul FMCG, precum Unilever, Procter&Gamble, Kraft, Reckitt Benckiser etc., a celor din segmentul berii – precum Interbrew, Tuborg etc. – sau a celor din industria tutunului.

De pe urma sosirii marilor lideri internaţionali din sectorul menţionat au avut de câştigat nu doar producători de materiale, ci mai ales cele câteva agenţii locale de publicitate, aflate abia la început, care au folosit acest moment prielnic pentru a alege alipirea la diverse reţele multinaţionale de publiciate – alegere influenţată în mare parte de numărul clienţilor majori deja intraţi în Romania, a celor care urmau să sosească şi mai ales a bugetelor acestora.

Deşi perioada sfârşitului anilor `90 a fost extrem de prolifică pentru toate companiile din sectorul producţiei publicitare (tipografii comerciale, ateliere de serigrafie şi signalistică), oferta serviciilor de fabricare a displayurilor folosite în promovarea la raft s-a rezumat doar la anumite repere, în special a celor de mici dimensiuni sau a celor care nu implicau tehnologii şi procese de fabricaţie foarte complexe.

Pentru segmentul displayurilor din carton oferta a fost şi mai limitată, cauza fiind inexistenţa unor structuri specializate în proiectarea şi producţia acestor ansambluri complexe – dar şi a lipsei tehnologiei necesare. De altfel, în proporţie covârşitoare, tipografiile româneşti au evitat să se specializeze pe un anumit segment de produse, nicidecum pe displayuri, preferând să rămână deschise întregului spectru de lucrări cerute pe piaţă – de la cele publicitare la cele editoriale. Nici amalgamul de tehnologii de tipărire şi finisare existente în tipografiile din România n-a permis, fără investiţii consistente, o conversie facilă a producţiei către zona fabricării displayurilor din carton,

formatele maxime imprimate pe offset limitându-se chiar şi în acest moment la 70 x 100 cm, cu unele foarte mici excepţii. Acelaşi lucru este valabil şi pentru utilajele de format mare folosite pentru finisare – ştanţe, maşini de caşerat etc. Iniţiative au existat, unele chiar de succes, aşa cum este cazul producătorului de displayuri Multinumber din Sfântu Gheorghe înfiinţat în 1994, care s-a concentrat încă din primii săi ani de existenţă pe producţia displayurilor şi a altor materiale P.O.P, imprimate nu pe offset, ci pe maşini serigrafice automatizate de format mare.

Dacă pe partea tehnologică lucrurile au fost într-un fel sau altul suplinite de soluţii mai mult sau mai puţin industriale, experienţa în proiectarea la nivel profesionist a acestor lucrări complexe din carton a lipsit aproape în totalitate, ca şi folosirea unor aplicaţii software de proiectare de tip CAD/CAM. Problemă care încă se mai manifestă şi în prezent, atât pe segmentul proiectării displayurilor cât şi al ambalajelor din carton.

Maturizarea mediului concurenţial din domeniul retail-ului produsă în jurul anului 2.000, a coincis şi cu apariţia mai multor oferte pe segmentul producţiei displayurilor din carton. Însă nici în acest caz nu se poate vorbi de vreo investiţie serioasă în tehnologiile de fabricaţie de nivel industrial, atât pe partea de imprimare cât şi pe cea de finisare.

Valoarea pieţei locale a materialelor de promovare P.O.S/P.O.P

Conform unor estimări neoficiale primite din piaţă, valoarea totală a bugetelor alocate de principalii jucători din sectorul FMCG pentru producţia materialelor necesare promovării la raft s-ar situa undeva în jurul cifrei de 20 de milioane de euro, din care jumătate ar reprezenta-o displayurile. După ierarhia valorică a bugetelor, comenzile de producţie vor veni şi anul acesta cam de la aceiaşi clienţi multinaţionali din segmentul FMCG, cum ar fi Procter & Gamble, Unilever, Nestle, Kraft, Coca Cola, Colgate, Strauss Romania, Danone, Coty etc. dar şi de la jucătorii din segmentul tobacco (BAT, JTI sau PMIntl.) şi nu numai.

Deşi la prima vedere această valoare a pieţei materialelor P.O.S/P.O.P nu este la fel de ridicată în comparaţie cu cea alocată de marii clienţi pentru publicitatea audio-vizuală, viitorul ar putea oferi o creştere semnificativă a bugetelor destinată promovării la raft. Dominic Waldman, managerul companiei BT Production (parte a The Group), unul dintre jucătorii foarte puternici din segmentul producţiei displayurilor şi a altor materiale publicitare tipărite, spune despre proximitatea creşterii pieţei de profil: „Părerea mea este că piaţa va creşte, pentru că bătălia se va da la raft. Din ce văd că spun toţi GM-ii (n.r. general managerii) în interviuri, absolut toţi consideră că bătălia va fi la raft începând cu anul acesta. Asta înseamnă că o parte a bugetelor de media, direcţionate acum către TV şi alte vehicule de comunicare, vor fi transferate către promovarea in-store.”

Având o părere mai rezervată în ceea ce priveşte tendinţa de creştere a pieţei de displayuri, Gyulai Attila, account manager la filiala din România a producătorului ceh de displayuri Branaldi, ne-a declarat: „Nu am sesizat o creştere a bugetelor clienţilor pentru displayuri, ba dimpotrivă. Chiar şi aşa, suntem nevoiţi să ne extindem, pentru că în businessul ăsta nu există stagnare. Este greu de dat o estimare exactă asupra viitorului pieţei – ştiu doar că există potenţial. Acest tip de reclamă, vorbesc de promovarea la raft, îşi are rostul ei. Urmărim ce se întâmplă pe piaţă cu produsul nostru. Din păcate, este foarte greu să obţii informaţii de la companiile care comandă displayuri, însă din ceea ce reuşim să aflăm, putem vorbi lejer de o creştere semnificativă a vânzărilor datorată acestora.”

Bokor-Tóth Zoltán, directorul companiei Multinumber din Sfântu Gheorghe şi unul dintre puţinii profesionişti din domeniul producţiei displayurilor, nu împărtăşeşte părerea celor doi antevorbitori, considerând că „piaţa de displayuri a fost una bună, dar din păcate, în acest moment este într-o mare cădere, şi asta nu din cauza crizei, ci datorită unei schimbări structurale pe care a suferit-o mediul de retail prin dispariţia magazinelor mici şi mijlocii, şi prin apariţia marilor lanţuri de supermarketuri care au altă politică, refuzând sau acceptând foarte puţin amplasarea de displayuri.”

Intermediarii – nodul gordian dintre producători şi clienţi

Pe principiul „mulţi veniţi – puţini chemaţi”, şi în domeniul producţiei materialelor P.O.P există de ani de zile o pleiadă de intermediari ce gravitează în jurul marilor clienţi. Deşi scopul acestui articol nu este acela de a face o analiză aprofundată a acestui fenomen, trebuie să recunoaştem, la unison cu intervievaţii noştri, că mulţi dintre aceşti mici intermediari care căpuşează bugetele de producţie sunt un factor care împiedică dezvoltarea sectorului.

Având în vedere câteva caracteristici ale acestei pieţe, precum: numărul mic de producători autohtoni specializaţi în fabricarea displayurilor din carton, complexitatea acestui gen de activitate şi nu în ultimul rând lipsa unor facilităţi de producţie adecvate, devine un paradox multitudinea de oferte care ajung pe masa marilor clienţi. Despre acest subiect critic, ca şi despre alte teme legate de piaţa displayurilor vom vorbi însă pe larg în numărul viitor al revistei…

O piaţă atractivă, curtată atât de tipografiile locale, cât şi de marii producători externi

Numărul mic de producători de displayuri şi alte materiale P.O.S/P.O.P din carton existenţi în acest moment pe piaţă, tendinţa marilor clienţi de a creşte bugetele alocate promovării la raft şi nu în ultimul rând scăderea masivă a volumelor de tipărituri comerciale, ademeneşte mai multe tipografii locale să intre, mai devreme sau mai târziu, pe acest segment.

O parte a noilor pretendenţi care curtează piaţa de profil sunt chiar marile tipografii din Bucureşti, de altfel, avantajate se datorează poziţiei foarte apropiate de sediile centrale ale marilor companii multinaţionale sau agenţiilor acestora. Gândindu-ne la faptul că tipografiile din Capitală au deja o lungă colaborare cu marii clienţi pe producţia unor sortimente de materiale Point-Of-Purchase, există suficiente semnale care confirmă extinderea activităţii acestora înspre fabricarea displayurilor din carton.

Un alt element care ne întăreşte convingerea că în viitorul apropiat vom asista la o reconfigurare a pieţei este şi tendinţa clienţilor de a direcţiona către un singur producător întreg pachetul de lucrări tipografice de care are nevoie – fenomenul acesta întâmplându-se deja în ţările occidentale. Indiferent dacă furnizorul care primeşte întreg calupul de lucrări dispune de toate facilităţile de producţie de care are nevoie sau subcontractează anumite operaţii, producţia sub un singur acoperiş îl scuteşte pe client de alergătura între mai multe tipografii şi, datorită volumului mai mare de comenzi, îi permite scăderea costurilor totale de producţie.

Prin dotarea tehnologică, capacitatea de producţie şi experienţa pe care o au în acest moment în fabricarea lucrărilor P.O.P (a celor de mai mici dimensiuni decât displayurile), un pluton restrâns de tipografii bucureştene ar putea intra în cursa pentru acapararea unei felii din piaţa de displayuri din carton. Este vorba despre Best Print, Everest (care deja a investit într-o masă de tăiere digitală şi într-o imprimantă plană pentru materiale P.O.P), Visual Promotion sau Amma Print. Efortul financiar nici nu ar fi prea mare, o investiţie care le-ar acoperi îndeajuns nevoile tehnologice necesare producţiei de serie nedepăşind jumătate de milion de euro.

Şi provincia ar putea veni cu câteva surprize, existând în acest moment câteva tipografii apte să intre pe piaţa de profil, amintindu-i aici pe cei de la Transilvania Print & Pack, un producător important de ambalaje din carton multistrat şi carton ondulat.

Şi marii producători de carton ondulat din ţară vor avea cu siguranţă un cuvânt de spus pe piaţa displayurilor din carton. În acest sens, companiile Rondo Ganahl (cu fabrici în Cluj şi Târgovişte), Dunapack Rambox (din Sfântu Gheorghe), Romcarton sau Vrancart sunt apte să-şi adapteze producţia şi către segmentul displayurilor. Pentru că în grupul internaţional din care face parte există şi facilităţi de producţie a displayurilor din carton, bazate pe maşini de tipar în format XXL, Rondo Ganahl România integrează deja în oferta sa şi servicii de proiectare şi producţie a displayurilor.

Însă dintre marile tipografiile locale, una singură are toate şansele să intre rapid şi în forţă pe segmentul displayurilor din carton: este vorba de imprimeria G. Canale & C de lângă Bucureşti. Conform unor informaţii vehiculate în mediul tipografic bucureştean, tipografia aminitită deja planifică o investiţie în fabricarea displayurilor din carton. Chiar dacă fabricantul italian îşi concentrează în prezent producţia din România mai mult pe lucrări editoriale, multe dintre ele pentru export, zvonurile intrării pe piaţa de displayuri ar putea deveni realitate prin simplu fapt că, în acest moment, G. Canale este singura tipografie din ţară care posedă un utilaj modern de tipar în format 7b (1.200×1.620 mm), acesta constituind un avantaj competiţional strategic greu de atins de ceilalţi jucători locali din domeniu.

Dacă până în prezent segmentul producţiei displayurilor P.O.P din carton a manifestat pe plan local o tendinţă în care cererea era mult mare decât oferta, intrarea pe piaţa românească a unor jucători foarte puternici la nivel internaţional are toate şansele să schimbe raportul de forţe. Vorbim de grupuri internaţionale foarte puternice a căror ofertă integrată acoperă întregul spectru de produse din carton cerute în mediul retail – de la ambalaje de produs, ambalaje colective şi displayuri, la servicii complexe de co-packing.

Primul producător internaţional specializat în proiectarea şi fabricarea displayurilor Point-of-Purchase din carton care a intrat pe piaţa românească a fost firma Branaldi din Republica Cehă. Deşi în România nu are decât un birou care se ocupă cu proiectarea, executarea de prototipuri şi vânzări – producţia de serie fiind făcută la fabrica din Cehia -, Branaldi a reuşit în foarte scurt timp să se impună în faţa majorităţii marilor clienţi prin seriozitate şi calitatea serviciilor. Gyulai Attila, account manager la biroul Branaldi din Bucureşti, ne-a declarat despre acest lucru: „În România suntem de trei ani. S-a început cu un singur angajat care era doar pe partea de vânzări şi de atunci ne-am tot dezvoltat, atât cât am putut. Este loc de mai mult. În acest moment suntem prezenţi în România prin atelierul de proiectare şi prototipuri din Bucureşti. Până acum jumătate de an am fost în Deva, însă datorită faptului că businessul a crescut destul de mult, am fost oarecum obligaţi să fim prezenţi în Capitală unde sunt majoritatea clienţilor noştri. Mostrele trebuie făcute foarte rapid, pentru că şi termenele de livrare s-au scurtat foarte mult. Termenul de la cerere până la concretizarea ofertei este extrem de scurt, de multe ori clientul vrând lucrarea, dacă se poate, ieri. Nu este o investiţie mică nici atelierul ăsta… Avem o masă digitală de tăiere de generaţie nouă la care am adăugat recent o imprimantă în format lat.”

Despre posibilitatea extinderii activităţii din România, domnul Gyulai Attila ne-a spus: „Ne gândim în primă fază la producţia de serie mică. Când este vorba despre 20-30 de displayuri pentru câteva magazine, nu dăm drumul la tiparniţa mare… Tiparul offset este folosit pentru tiraje de peste 300-400 de bucăţi. De asta am investit într-o imprimantă digitală de mare capacitate. Acelaşi lucru se întâmplă şi la filiala din Ungaria unde, chiar dacă nu avem tipar offset, suntem utilaţi cu foarte multe echipamente digitale destinate producţiei de serie mică. Pentru producţia de serie, fabrica din Cehia dispune de suficiente resurse tehnologice şi umane (n.r. peste 400 de angajaţi) care să poată acoperi cele mai mari tiraje de displayuri solicitate de piaţa europeană”.

Unul dintre noii ofertanţi de displayuri este STI Grup. Deşi a intrat recent în România printr-o investiţie făcută la Cluj în producţia ambalajelor din carton, STI este liderul european în fabricarea displayurilor, atât din carton cât şi din alte materiale, şi unul dintre cei mai importanţi pe plan mondial. De altfel, STI are şi un avantaj important, grupul dispunând în imediata vecinătate a României, la Budapesta, de o capacitate de producţie pentru displayuri (STI Display Hungary Kft.) foarte bine utilată.

Un alt proxim jucător pe piaţa românească de displayuri ar putea deveni şi grupul austriac Mayr Melnhof, lider mondial în fabricarea din fibre reciclate a cartonului multistrat cretat, dar şi un important producător european de ambalaje. Pe lângă faptul că grupul austriac are de mai mulţi ani o importantă capacitate de producţie a ambalajelor din carton în vecinătatea Ploieştiului, în portofoliul său se regăsesc şi câteva tipografii specializate pe segmentul lucrărilor Point-Of-Purchase, precum imprimeria Schausberger.

În viitorul nu foarte îndepărtat, o serie de alţi jucători internaţionali ar putea intra pe piaţa locală a displayurilor din carton, amintindu-i dintre aceştia pe Smurfit Kappa, unul dintre liderii mondiali care a achiziţionat în 2007 producătorul bucureştean de ambalaje Europack Carton, şi pe SCA Packaging Europe, care de asemenea are investiţii în România. Şi lista nu se opreşte aici.

Secretul producţiei de displayuri: imprimarea în format mare, designul structural şi proiectarea asistată

În România, dezvoltarea precară a segmentului producţiei displayurilor Point-of-Purchase din carton a fost cauzată de două elemente esenţiale. Unul dintre acestea este suportul tehnologic necesar imprimării în policromie a unor suprafeţe mari, care depăşesc de multe ori 1,5 m. Parţial, problema tiparului a fost rezolvată de imprimarea serigrafică pe maşini automate, producători precum Multinumber din Sfântu Gheorghe optând încă de la începuturile companiei pentru această soluţie tehnologică. Avantajul serigrafiei constă nu doar în formatul mare care poate fi imprimat, cât şi în spectrul mult mai larg de substraturi dificile, imposibil de tipărit pe offset (lemn, metal, plăci rigide din materiale plastice etc.).

Colateral producţiei de displayuri, este bine să amintim şi intrarea pe segmentul imprimării serigrafice din Bucureşti a firmei Multigrafica, care dispune de o linie de imprimare serigrafică de ultimă generaţie, capabilă să imprime în policromie formate de până la 1.2 x 1.8 m. În plus, compania bucureşteană este şi printre puţinii deţinători din România ai unui sistem CTS (Computer-to-Screen), o dotare care-i oferă un control foarte înalt asupra pregătirii formei de imprimare folosite în tiparul serigrafic policrom de mari dimensiuni.

Serigrafia rezolvă doar parţial problema tipăririi pieselor de dimensiuni mari care compun un display P.O.P din carton, iar acest lucru se datorează în principal refuzului multor clienţi locali de a accepta limitarea tehnologică pe care o impune serigrafia în cazul imprimării în policromie a formatelor mari, şi anume folosirea unei liniaturi mai mici pentru raster. Deşi în ţările occidentale există un număr foarte mare de displayuri imprimate în policromie prin serigrafie, ochii marketerilor din România refuză altceva decât fina liniatură a tiparului offset.

Chiar dacă arată mai bine, tipărirea offset a displayurilor se loveşte în România de o altă problemă: inexistenţa maşinilor de tipar offset în format mare, peste 70 x 100 cm, excepţie făcând doar tipografia G. Canale & C care dispune chiar de două prese de tipar în patru culori, în format 7b.

Fiind condiţionaţi de clienţi să folosească imprimarea offset la fabricarea displayurilor, acest lucru îi împinge pe foarte mulţi producători să opteze pentru o soluţie nu tocmai industrială, şi anume „înădirea” a două coli tipărite în format 70 x 100 pentru obţinerea unor imagini continue cu dimensiuni de peste 1.5 m. Deşi funcţionează în multe cazuri, această găselniţă este însă şi periculoasă, deoarece orice mică variaţie în densitatea cernelii existentă pe una dintre cele două coli lipite cap la cap fragmentează continuitatea imaginii generale.

Nevoia de a tipări suprafeţe mari de imagine a fost rezolvată în ultimii ani de producătorii de displayuri şi prin folosirea imprimantelor digitale cu format lat, în special a maşinilor plane cu uscare UV, însă datorită costurilor ridicate pe care le implică această tehnologie, soluţia este rentabilă în acest moment numai pentru lucrările unicat sau pentru cele de serie scurtă.

Şansa ca tehnologiile digitale să joace în viitorul apropiat un rol mult mai mare în producţia displayurilor este dictată şi de scăderea continuă a tirajelor şi de tendinţa de personalizare a lucrărilor. Acest lucru le-ar pemite şi mai multor tipografii să candideze la o poziţie pe piaţa tirajelor mici, dar şi unor producători din zona signalisticii. Investiţia: nu mai mare de 200.000 de euro – suficientă pentru achiziţionarea unei mese de tăiere digitală şi a unei imprimante flatbed medii.

Achiziţionarea unor utilaje de producţie oricât de performante şi oricât de automatizate nu rezolvă însă principala problemă care stă în calea dezvoltării sectorului fabricării displayurilor P.O.P din România, şi anume lipsa experienţei producătorilor autohtoni în folosirea aplicaţiilor industriale de proiectare asistată (CAD) şi a celor de fabricare asistată (CAM), dar şi din cauza inexitenţei unei forţe de muncă specializată în designul structural. Despre acest aspect, Gyulai Attila de la Branaldi România a ţinut să puncteze următoarele: „Dacă vorbim de producţie industrială, nimeni nu-şi mai poate permite în ziua de azi să facă „proiectarea” unui ansamblu structural complex – aşa cum este un display -, cu cutterul şi creionul… Precizia şi ingineria fabricaţiei impun folosirea obligatorie a aplicaţiilor dedicate proiectării industriale, pentru simplul motiv că ansamblele acestea trebuie produse destul de precis ca să nu se prăbuşească. Din acest motiv, echipa tehnică din Bucureşti a fost pregătită la centrul de proiectare al fabricii Branaldi din Cehia, unde există un număr impresionant de specialişti pe domeniul designului şi proiectării asistate.”

Motivul pentru care în România nu s-a investit, cu foarte mici excepţii, în departamente de proiectare şi în aplicaţii sofware dedicate are legătură şi cu faptul că multe dintre soluţiile structurale folosite în construcţia displayurilor sunt pur şi simplu copiate (ca să nu spunem furate), atât după cele ale unor lucrări fabricate în afara ţării, cât şi după cele produse local. Ce reprezintă acest lucru ne spune Dominic Waldman de la BT Production: „dacă nu s-ar copia tot ce apare pe piaţă, mulţi dintre aceşti aşa-zişi producători de displayuri ar muri de foame”.

Pentru că spaţiul nu ne permite, vom continua să discutăm despre subiectul proiectării displayurilor P.O.P din carton şi în numărul viitor al revistei, având ocazia să ne concentrăm atenţia şi asupra unor aspecte critice legate de mediul concurenţial ce caracterizează piaţa locală.

(urmare în numărul viitor)