557M-am gândit ceva vreme la ce s-ar fi întâmplat dacă majoritatea patronilor și managerilor tipografiilor românești și-ar fi început în ultimii 20 de ani ziua de muncă cu STAS-urile de specialitate pe birou. Probabil că poligrafia națională ar fi cunoscut o cu totul altă dezvoltare și domeniul ar fi fost mult mai profesionalizat. Nu este nicidecum o acuză, ci o constatare pur obiectivă.
De altfel, STAS-urile care privesc domeniul tipografic n-au dispărut nici o clipă în anii de după 1989, acestea trecând automat din patrimoniul fostului Institut Român de Standardizare în cel al ASRO (Asociația de Standardizare din România). În acest moment, pentru poligrafie există un set de aproape 40 de standarde, incluzându-le și pe cele pentru cerneala tipografică (o parte dintre acestea fiind revizuite în ultimii ani în conformitate cu normele internaționale). Privite în ansamblu, specificațiile acestor standarde sunt perfect valabile și în prezent – cel puțin cele care stabilesc condițiile de calitate a produselor poligrafice executate prin procedeul de tipar offset, a cărților și broșurilor, regulile de tehnoredactare și corectură etc.
Comparându-le cu standardele moderne emise de ISO și păstrând proporțiile impuse de diferențele tehnologice care separă anii `70 și `80 și perioada actuală, STAS-urile poligrafice concepute în perioada comunistă au o valoare indubitabilă. Că cineva le-a creat este cert – culmea este că tipografiile de stat chiar lucrau în conformitate cu specificațiile multora dintre ele…
Există chiar STAS-uri privind controlul densitometric al originalelor și tiparului de invidiat, dacă ne gândim la gradul de tehnologizare a industriei acelor vremuri. Un exemplu elocvent este STAS-ul 10949-77, referitor la „Determinarea densității optice prin reflexie a imaginilor pe suporturi opace”, intrat în vigoare în 1977, document elaborat de Centrala Industriei Poligrafice în colaborare cu alte instituții cu atribuții în domeniu. Standardul stabilește metoda pentru determinarea cu ajutorul densitometrului a densității optice pentru tipar și originale fotografice, artistice sau de altă natură pe suporturi opace, destinate reproducerii prin unul din procedeele de tipar – așa cum se specifică în preambulul documentului. Sunt descrise modul de luare și pregătire a probelor, aparatura folosită, calibrarea densitometrului – un dispozitiv de măsurare care arată destul de diferit de cele compacte folosite în ziua de azi -, se specifică modul de lucru și cum se exprimă rezultatele măsurătorilor. O altă specificație stabilită de standard spune clar că „densitometrele trebuie să fie verificate cel puțin o dată pe semestru de către organele metrologice” – o recomandare la care tipografii de azi ar trebui să ia bine aminte… Mai mult decât atât, pentru tipare, standardul precizează că determinarea densității optice prin reflexie se face în câmpurile de control amplasate pe marginea colilor de hârtie tipărite, conform STAS 10830-76, document care care stabilește „Semnele pentru controlul calității tiparului și finisării producției poligrafice” (STAS revizuit în anul 1987). Și măsurarea densității optice prin transmisie a imaginilor pe suporturi transparente avea un standard: STAS 10950-77.
Sună deopotrivă straniu și fabulos că industria poligrafică din România de acum aproape 35 de ani lua foarte în serios subiectul măsurătorilor densitometrice, stabilindu-și propriile standarde industriale. Devine un paradox faptul că, deși avea la dispoziție un set de standarde poligrafice destul de cuprinzător, industria tipografică românească a ales să lucreze în cele două decade trecute de la schimbarea regimului comunist, în cea mai mare parte, lăutărește – după ureche.
Ar fi reprezentat un efort financiar pentru tipografii să-și procure STAS-urile poligrafice? În nici un caz, fiind vorba de o sumă absolut derizorie. Personal, cred că dezinteresul pentru dezvoltarea unei producții tipografice bazate pe standarde vine din faptul că oamenii care au investit în domeniu n-au înțeles – mulți nu o fac nici astăzi – că tot ceea ce se întâmplă într-o tipografie are atributele unui proces industrial, și nu ale unuia manufacturier.
Înființat în iarna acestui an, la solicitarea Asociației Tipografilor „Transilvania”, Comitetul Tehnic „ASRO/CT 382 – Tehnologie grafică” are toate șansele să reînnoade tradiția folosirii standardelor poligrafice de către industria de profil. Îmi doresc ca munca voluntară depusă de membrii acestui organism să fie răsplătită în anii viitori de interesul din ce în ce mai mare al tipografiilor pentru producția bazată pe standardele tehnologiei grafice.
Similar Posts:
0 comments
Share
Print