236Timp de 20 de ani ne-am amăgit cu ideea că sistemul de învățământ, deși scârțâie din toate încheieturile, funcționează cât de cât, producând pe bandă rulantă absolvenți cu Bacalaureat sau licență de facultate. În vara acestui an ne-am dat seama că produsul educației naționale este atât de putred încât nici măcar jumătate dintre liceenii României (44,47% înainte de contestații, 45,72% după reanalizarea lucrărilor) n-au reușit să obțină nota minimă necesară absolvirii. La nivel național, multe licee au avut promovabilitate zero, doar unul din doi elevi promovând examenul. Mai mult, la prima sesiune a Bacalaureatului s-au înregistrat 661 de eliminări de la examene, candidații dați afară de la teste pentru fraudă nemaiputând susține examenul din toamnă şi nici pe cel din vara anului viitor. Note de 10? Doar 64… Judecând după rezultate, anul acesta România a avut cel mai slab Bacalaureat din ultimii 20 de ani. Corect ar fi să-i spunem dezastruos, având în vedere că, din anul 2000 încoace, rata promovabilității n-a coborât sub 75%, excepție făcând anul trecut, când a atins nivelul de 67,4%.
Deși este o problemă arzătoare și de actualitate, nu-mi propun să dezvolt în miez de caniculă un subiect pe teme educaționale, ci unul mult mai greu – pentru unii dintre noi, insuportabil -, al adevărului, moralității și normalității națiunii.
Chiar dacă nu sunt un fan al ministrului Funeriu și mai ales al guvernului din care face parte, trebuie să admit că, așa cum declara domnia sa imediat după publicarea rezultatului examenului de Bacalaureat, „aceste rezultate și comportamentele care le-au generat sunt exact oglinda societății noastre de azi”.
Fie că ne place sau nu, societatea românească a atins un punct critic, cel în care tot ceea ce mai reprezenta valori morale, culturale sau etice s-a volatilizat, pe locul acestora fiind puse ca reper înseși metehnele distructive care ne-au caracterizat dintotdeauna națiunea: șmecheria, superficialitatea, corupția și lipsa respectului pentru reguli și legi. Privită cu luciditate, România ar putea fi caracterizată că-și duce existența într-o bulă atemporală de medievalism, în care se impun doar cei care nu respectă nici o regulă.
Istoric vorbind, singurul moment în care românii au acceptat șansa metamorfozei către modernitate a fost în 1866, anul în care Kogălniceanu și Brătianu l-au adus pe tronul Principatelor Unite pe Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, devenit primul rege al României sub numele de Carol I. Trecând peste însemnătatea politică a acestui moment istoric, principalul beneficiar al importului de management nemțesc a fost însăși societatea românească, care a avut în Carol I un model de moralitate, onestitate, devotament, ordine și punctualitate. La 27 de ani, când a fost numit domn constituțional, lui Carol de Hohenzollern i-a fost dată pe mână o „țară lipsită de măsură și mereu în schimbare”, condusă, ca și cu sute de ani în urmă, de reprezentanții boierimii. Esența este că, dornic să transforme din temelii țara, Carol I a avut veșnice dispute cu exponenții întregii societăți românești, chiar și cu aceia care l-au adus la putere. Cauza: comportamentul românilor de a se împotrivi la tot ceea ce înseamnă reguli, lege și ordine.
După ce a trecut printr-un sistem perfid impus cu arma de sovietici, România pare a evolua în sens invers, către medievalism. Am avea nevoie, probabil, de încă un neamț care să reușească să schimbe destinele acestei țări, constituind el însuși un model.
Ceea ce este cu adevărat îngrijorător sunt chiar modelele și (anti)valorile pe care societatea și le-a pus la loc de cinste. Cei care au picat Bacul în vara aceasta sunt moștenitori nu ai educației precare dobândite în școală, ci primele victime ale unei societăți degradate moral până peste limita suportabilității. Când societatea te învață – și aici o imensă parte din vină o poartă presa, sau ce-a mai rămas din ea – că cei care reușesc în politică sau în afaceri o fac prin metode lipsite de scrupule, când semidocții și veleitarii sunt modele profesionale și sociale, acesta este rezultatul: analfabetizarea pe scară largă.
Până la venirea altui manager german – o utopie de altfel -, avem de ales între a ne transforma întregul set de standarde morale și profesionale sau a lăsa generațiilor viitoare o moștenire atât de putredă încât singura lor șansă va rămâne doar plecarea în masă pe meleaguri mai bune. Tocmai de aceea sunt probabil printre puținii care nu subscriu la sintagma că nu contează cum a făcut primul milion de dolari sau cum și-a dobândit succesul în politică. Ipocrizia nu va salva România.
Similar Posts:
0 comments
Share
Print