Default

Print Magazin Nr.8 – Noiembrie 2009

• Bookmarks: 20500


Mi-ar fi plăcut să continui editorialul din ediţia trecută a revistei despre nevoia de a face pasul către liga profesionistă a publicaţiilor. Am simţit însă nevoia să las deoparte, măcar pentru o clipă, toate aceste lucruri care ne bântuie existenţa, şi să vă vorbesc despre prietenie, generozitate şi despre oameni care ne-au marcat mai mult sau mai puţin destinul – unii sub lumina reflectoarelor alţii, cei mai mulţi, din umbră. Luna aceasta am petrecut în nefiinţă doi mari artişti – un mare actor şi-un maşinist. S-a dus marele Dinică, dar, în acelaşi timp, mai anonim, şi-un tipograf artist, Bănică. Dacă despre talentul şi capodoperele dăruite de maestrul Gheorghe Dinică pe scenă sau pe film este de prisos a vă mai vorbi, despre Eugen Bănică, maşinist tipograf, mai puţină lume ştie ce capodopere de artă tipografică ne-a lăsat amintire, la numai 42 de ani. Vă veţi întreba de ce am ales să scriu despre aceste lucruri, cu aer de necrolog, într-o revistă de industrie grafică. Este, să-i spunem, umilul tribut pentru oamenii acestei industrii pe care-i pierdem prea devreme şi cărora istoria nu le va dedica nicio pagină scrisă cu litere de-o şchioapă. Oameni de mare valoare profesională a căror operă stă chiar în anonimatul paginii de carte sau în imaginile albumelor de artă tipărite impecabil. Am aflat întâmplător de dispariţia acestui tipograf căruia îi voi rămâne dator c-o vorbă şi-o policromie. Trebuia să-i iau un interviu după ce ne întâlnisem întâmplător la Print & Sign. Nu despre ce face un maşinit la Master Print, ci despre-o poveste de dragoste: tiparul.

Eugen rămâne, chiar dincolo de moarte, printre acei puţini împătimiţi de magia tiparului. Povestea mea şi-a lui începe acum aproape 15 ani la Master Print, în vremurile când această meserie însemna încă artă. Ca Art Director de publicitate şi apoi ca Print Manager am făcut întotdeauna pe dracu’n patru să mai trag chiulul de la agenţie pentru a sta cât mai mult printre tipografi. Potolit din fire şi cu răbdarea unui adevărat îndrăgostit de meserie, Eugen Bănică a fost să fie cel care m-a dumirit cel mai mult despre multe secrete ale tiparului offset. Îl vizitam în secţie ori de câte ori mergeam la tipografie, chiar cu riscul de a fi dat afară de Florin Carp, unul dintre şefii de la Master Print. Mi-am lăsat pe mâna lui sigură multe campanii de anvergură pentru branduri celebre: Connex, Tuborg şi multe altele. Înnebuniţi de calitatea rezultatului final apelam la serii întregi de proof-uri – digitale, analoge sau chiar andruck-uri. Iar Eugen, care tipărea atunci pe o maşină Heidelberg în două culori, „trăgea” tiraje de zeci de mii de coli cu siguranţa acelui vrăjitor care numai el ştie rostul fiecărui gest. Puteam trage coli tipărite din 5 paleţi şi diferenţele de culoare sau de registru să fie imperceptibile…

Pe scurt, povestea lui Eugen Bănică se leagă de marea lui pasiune pentru tipografie. Soarta a făcut ca acest maşinist, multora anonim, să poată accesa împreună cu familia ceva fonduri europene şi să pună pe picioare o afacere în domeniul agricol, o fermă după câte îmi spunea Eugen la „târg”. Lucrurile mergeau destul de bine, chiar prosper, şi mersul la tipografie nu ar mai fi fost o prioritate. Dar, aşa cum îmi spunea, nu se putea desprinde nici în ruptul capului de obişnuinţa de a tipări şi se întorcea la maşina de tipar de fiecare dată când trecea prea mult timp. Cei mai mulţi ar fi lăsat baltă jobul de tipograf; Eugen n-a reuşit să renunţe total la o pasiune mai puternică decât propria afacere sau chiar decât dedicaţia pentru familie.

Ţineam mult să-mi dea acel interviu. Din păcate n-am mai apucat să-l prind pentru a-mi spune chiar el povestea. Ca orice mare artist, şi Eugen s-a dus să moară puţin.

Similar Posts:

20 recommended
comments icon0 comments
0 notes
500 views
bookmark icon

Write a comment...