Firmele de producţie publicitară au început să sponsorizeze cultura. Că este o investiție sau mecenat – o formă de sponsorizare culturală în urma căreia o companie sau o persoană nu se aşteaptă să obţină nici un fel de avantaje, e greu de spus. Dar numai în luna aprilie trei firme de producţie publicitară au sponsorizat două expoziţii de cultură.
La nivel de imagine, firmele de producţie publicitară au de câştigat prin sponsorizări, chiar dacă nu şi-au propus acest lucru și dacă momentul actual poate fi considerat unul neprielnic pentru campanii de notorietate. Cu cât are mai multă vizibilitate evenimentul cultural pe care îl sprijină, cu atât vor fi şi acestea mai aproape de lumina reflectoarelor.
Firmele de producţie publicitară declară că îşi doresc, de asemenea, să ajute, nu neapărat să obţină unele avantaje: “O sponsorizare, din punctul meu de vedere, are două componente principale. Una este, evident, de natură economică şi prin care se încearcă creşterea notorietăţii firmei şi aducerea de clienţi noi, având ca scop final creşterea cotei de piaţă. A doua componentă are o altă conotaţie, de natură spirituală, prin dorinţa de a ajuta pe cineva ”, declară Marcel Eremia, director general AME Design.
Un exemplu este expoziţia de la Iaşi a lui Mihai Moceanu, intitulată “Peisaje din Himalaya”, deschisă publicului la Moldova Mall. În acest caz, AME Design a contribuit prin hârtia fotografică şi imprimarea gratuite.“Am contribuit cu printarea fotografiilor din expoziţie. Noi realizăm imprimări prin tehnologie tradiţională fotografică, nu imprimăm în tehnologie inkjet sau cu toner, de aceea, contribuţia noastră nu va consta niciodată în bani, ci în printuri de foarte bună calitate”, spune Marcel Eremia. Pentru expoziţia din Iaşi, Mons Medius a oferit în mod gratuit panotajul. Se pare că Mons Medius face des astfel de acte de sponsorizare, deoarece unul din reprezentanții firmei, rugat să detalieze natura contribuției, nu a identificat imediat despre ce eveniment este vorba, precizând telefonic că sunt foarte multe evenimente la care îşi aduc contribuţia, dar pe care nu stau să le contabilizeze.
Un alt exemplu este expoziţia “Istoria la feminin”, organizată la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti. Grup Transilvae s-a ocupat de imprimarea materialelor de promovare a evenimentului, expuse în staţiile de metrou. “După cum se ştie, noi nu suntem producători, dar avem echipamente pentru care trebuie să facem diferite demonstraţii. Ne-am gândit că e necesar să îmbinăm utilul cu plăcutul – astfel că ajutăm în promovarea unor proiecte interesante, iar noi le arătăm viitorilor clienţi calitatea echipamentelor noastre de imprimare”, spune Corina Trascău, de la Grup Transilvae.
Reprezentanta Grup Transilvae spune că e foarte importantă seriozitatea. “Am acceptat să sponsorizăm Expoziţia “Istoria la feminin” de la Muzeul Naţional de Istorie, deoarece organizatorii sunt nişte tineri studenţi, foarte pasionaţi, interesaţi să organizeze evenimente de calitate, chiar dacă bugetul de care beneficiază este redus”, explică Corina Trascău. De altfel, din 10 propuneri pe care le-a primit firma, numai 7 au fost sponsorizate.
Pentru AME Design, prietenia s-a dovedit un criteriu important pentru implicarea în sponsorizare. Firma a contribuit la realizarea expoziţiei de fotografie “Peisaje din Himalaya” deoarece directorul firmei a mai colaborat cu fotograful Mihai Moceanu pe alte proiecte. Eremia recunoaşte că e nevoit să facă o selecţie riguroasă a evenimentelor pe care le sponsorizează, din cauza situaţiei financiare: “Din păcate, având în vedere situaţia economică de acum, suntem nevoiţi să analizăm mult mai critic oportunitatea unei astfel de acţiuni, deşi ne-am dori o implicare mai mare”, declară acesta.