FESPA a publicat rezultatele primului studiu realizat la nivel global, o iniţiativă derulată în rândul comunităţii mondiale a imprimării digitale de mare format. Cercetarea a fost realizată online în colaborare cu InfoTrends, agenţie specializată în cercetarea pieţei artelor grafice şi a adunat date de la peste 340 de respondenţi din 50 de ţări. Studiul este unul mult mai amplu decât cel precedent realizat de FESPA în 2007 şi oferă o imagine de ansamblu asupra schimbărilor survenite pe piaţă. Deşi rezultatele studiului World Wide Survey nu sunt defalcate pe regiuni geografice, acestea îşi menţin relevanţa pentru piaţa zonală, având în vedere caracterul global al acestei industrii.
Piaţa mondială a imprimării grafice a fost evaluată la peste 58 miliarde euro.
Un procent de 50% dintre cei intervievaţi plănuiesc să investească în echipamente digitale de mare format în următoarele 12 luni, iar dintre aceştia mai mult de jumătate sunt mânaţi de necesitatea unei funcţionalităţi mai bune şi mai nouă. Referitor la tipul de printer pe care respondenţii l-ar achiziţiona, 40% au optat pentru cele cu cerneală UV, 14% pentru Eco solvent, în timp ce doar 12% ar mai fi dispuşi să achiziţioneze un echipament pe bază de solvent.
Cât despre factorii predominanţi în alegerea echipamentului, 84% au situat calitatea printului pe primul loc, urmat de încredere, costuri în utilizare, viteză şi gama de substraturi.
Prognoza privind evoluţia metodelor de printare în decurs de doi ani, indică o descreştere cu 20% a metodelor analogice (serigrafie, offset, etc.) şi o creştere a metodelor digitale în general, dintre care cea pe bază de cerneală UV se bucură de cea mai pregnantă creştere, de 80%, subliniind trendul eco actual.
Referitor la valoarea de achiziţie pentru un nou echipament, 43% ar fi dispuşi să investească între 7500-37000 euro, iar 18% între 75000-150000 euro. Nici un respondent nu ar investi mai mult de 1,5 milioane euro în aparatură de print. Cât despre consumul mediu anual de materiale suport şi cerneală, acesta a fost calculat la aproximativ 20.000 euro per companie.
73% dintre intervievaţi se bazează în continuare pe târgurile şi evenimentele de profil pentru a se pune la curent cu noutăţile din branşă
Principalele aplicaţii ale printerelor de format mare sunt la ora actuală bannerele cu 70%, sign 55%, postere 50%, produse POS 51%, decorare auto 49%. Tendinţe de creştere semnificativă exista în principal pentru POS, decorări auto şi aplicaţii pe materiale textile.
Studiul a căutat să afle şi volumul mediu de producţie al companiilor de print, reieşind că la 50% din respondenţi este puţin sub 500 mp, doar 10% având o producţie mai mare de 5.000 mp. Din totalul producţiei, 16% dintre aplicaţii sunt realizate pe echipamente cu o lăţime mai mare de 1,8 m, restul fiind imprimate pe lăţimi mai mici.
Concluziile studiului au relevat un volum al pieţei printului digital în creştere, în detrimentul tehnicilor analoge, piaţa printurilor de format mare fiind una încă dinamică şi optimistă. În medie, gradul de optimism pentru viitorul afacerilor din industrie a obţinut un scor de 7,5 puncte din 10.
FESPA pune la dispoziţie la cerere celor interesaţi datele şi rezultatele complete ale studiului contra unui cost de 2000 euro, iar membrii asociaţiilor afiliate la FESPA dispun de gratuitate.
Similar Posts:
- FESPA: 70% dintre firmele din domeniul imprimărilor pentru format mare au scăpat de recesiune
- 76% din companiile americane mici cred în puterea conceptului de cross-media
- În 2010 cresc investiţiile în produsele promoţionale
- Studiu privind impactul epidemiei de Covid-19 asupra furnizorilor de servicii de imprimare și de producție publicitară din România
- 10 ani de Fespa Digital
0 thoughts on “Rezultatele FESPA World Wide Survey”