685
Cât se supralicitează în discursul public actual chestiunea diminuării salariilor din producția publicitară și cât se deformau cifrele remunerării în perioada apusă a boom-ului economic? Care sunt, de fapt, cifrele reale ale salariilor din domeniu?
Tema salariilor practicate în producția publicitară a reprezentat dintotdeauna un subiect generos și suculent de polemică între reprezentanții din domeniu. Deși mereu fierbinte, sau poate tocmai din acest motiv, subiectul este tratat în zona publică în registre cu grade variabile de transparență. Disponibilitatea managerilor de a furniza cifre reale variază în funcție de stările de spirit induse de diverse impuneri ale mediului economic, dar și de orgoliile hrănite de lupta cu concurența.
Pentru început trebuie menționat că există o diferență între cele mai bine retribuite posturi dintr-o firmă de producție publicitară. Aceasta crește proporțional cu cifra de afaceri a companiei. Cu cât compania este mai mare, cu atât veniturile celor care erau însărcinați cu găsirea proiectelor erau mai mari decât cele ale celor responsabili cu implementarea acestora. 2007 și 2008 sunt anii în care s-au înregistrat cele mai mari venituri în firmele din domeniu. Sumele vehiculate de surse care au dorit să își păstreze anonimatul se încadrează între 20.000 și 30.000 euro pe an. Raportările au fost făcute la un termen de 12 luni pentru că aceste venituri nu reprezentau suma salariilor lunare, aportul majoritar fiind adus de comisioane încasate pe proiecte a căror desfășurare se întindea pe mai multe luni.
“Proiectele mari puteau genera comisioane de 10.000 euro dar încasarea lor se întindea pe mai multe luni, în funcție de durata de implementare a proiectului”
declară unul dintre cei intervievați. Este evident că aceste performanțe erau atinse de companiile care puteau să gestioneze și contractau proiecte de mare anvergură. Pentru celelalte companii, diferența dintre salariile practicate în departamentele de vânzări și cele de producție nu era sesizabilă.
În 2008, salariile pentru nivele avansate de răspundere din producția publicitară, precum coordonarea producției sau directoratul de vânzări se situau, în medie, în jurul cifrei de 1000 euro. 1500 de euro este cea mai mare cifră avansată de un director al unei companii de producție publicitară, care însă dorește să-și păstreze anonimatul. Compania pe care o conduce înregistra, în 2008, o cifră de afaceri de 2,5 milioane euro și se afla pe un vârf de activitate, fluxul de lucru fiind continuu, ba chiar sugrumat de cererile în exces. La polul opus, după spusele acestuia, pentru posturile ce presupuneau muncă necalificată, salariile variau în intervalul 2006-2008 între 150 și 200 de euro, în timp ce pentru funcțiile cu un nivel moderat de responsabilitate, se acordau salarii între 400-600 euro. Totuși, nimeni nu dispunea de un tablou complet, care să ilustreze date veridice, care să fi fost probate.
Bursa zvonurilor explodase în 2008, iar cifrele salariale erau, de cele mai multe ori, deformate cu bună intenție, practicându-se o intoxicare deliberată atât de către angajații ce se prezentau la interviuri în companii concurente, cât și de patronii care trebuiau să își alimenteze respectul de sine prin declarații zgomotoase.
Cu cât se plăteau salarii mai mari, cu atât mai potente păreau companiile. Momentul intrării producției publicitare în zona salariilor premium s-a dovedit a fi însă de scurtă durată, căci criza a venit, măturând cifrele excentrice, dar și orgoliile patronilor și angajaților deopotrivă.
Ce se întâmplă acum, la un an și jumătate de când producția publicitară se confruntă cu aceleași probleme sensibile, precum întreaga zonă economică locală? Declarațiile bombastice legate de nivelul salarizării s-au transformat în răspunsuri rezervate sau refuzuri de a înainta orice fel de cifră. Deși mai marii domeniului au anunțat disponibilizări și reduceri salariale, nimeni nu se încumetă să pronunțe vreo cifră concretă. Declarațiile legate de modificările aduse structurii de personal păstrează un ton evaziv, nepunctând nicio măsură articulată.
De teama de a nu fi le decredibilizate companiile, managerii se feresc să dezvăluie scăderile de salariu sau alte intervenții în structura de personal ce pot părea brutale, însă, cel mai neconvenabil, pot trăda slăbiciune.
Întrebarea care rămâne fără răspuns este cum au reușit companiile să facă trecerea de la nivelurile de salarizare trecute la cele actuale. Se poate vorbi despre o tranziție dureroasă sau tema rămâne una derizorie, alimentată de cifre false ale trecutului și de sacrificiile exagarate ale prezentului?
Similar Posts:
0 comments
Share
Print