293Despre Wilkins s-au auzit răzleţ diverse zvonuri, însă puţini ştiu ce face o tipografie britanică tocmai la Domneşti, la marginea Bucureştiului… Pe scurt, este vorba despre unul dintre dele mai mari grupuri tipografice britanice specializate în producţia de ambalaje din carton – Wilkins Group. Cu sediul central în Nothingham, unde are o facilitate de producţie de 120.000 m2 , grupul Wilkins şi-a extins capacităţile de fabricaţie în România, Sri Lanka şi China, derulând în Marea Britanie o cifră de afaceri de 20 de milioane £ şi 43 de milioane $ la nivel internaţional.
Pe o vreme friguroasă şi stropită de burniţa toamnei târzii, mă aşteptam la un interviu scurt şi protocolar, cu un manager englez scorţos. În realitate, am petrecut mai bine de o oră în compania unui englez trecut de prima tinereţe, dar plin de umor, domnul Keith Clulow, General Manager al Wilkins Packaging Est Europe. Dialogul, deopotrivă captivant şi fără prejudecăţi, ne-a făcut să uităm până şi de tradiţionalul ceai cu lapte. Rezultatul: interviul de mai jos…
Titi Amzăr: Domnule Clulow, vreau să mă lămuresc de ce vine o tipografie britanică, precum Wilkins, tocmai în România? De ce nu în Ungaria sau Polonia, ţări despre care se spune că oferă condiţii mai atractive?
Keith Clulow: Este simplu. România este un loc foarte bine poziţionat în această zonă. De aici avem un acces facil către clienţii şi partenerii din centrul şi sud-estul continentului, precum şi pentru clienţii noştri din Anglia. Plasată oarecum „în centru”, România este o adresă foarte bună pentru afaceri.
T.A: Pe ce tip de producţie vă concentraţi activităţile din România?
K.C: Motivul iniţial pentru care Wilkins a venit aici au fost produsele textile, în special categoria lenjeriei intime. Cea mai mare parte dintre aceste produse erau fabricate în Marea Britanie însă, aşa cum au procedat şi alţi producători în tendinţa de a-şi reduce costurile, o parte din clienţii noştri tradiţionali şi-au mutat producţia în Europa de Est – în România, Bulgaria sau în Turcia. Era o nebunie ca noi să producem ambalajele în Marea Britanie, iar clienţii să-şi fabrice produsele în estul Europei, la peste 2.500 de km. Aşa că ne-am gândit că este firesc ca ambalajele să fie produse mai aproape de locul unde sunt fabricate aceste articole textile. Acesta a fost motivul iniţial pentru care am venit aici. Wilkins este un grup specializat în producţia ambalajelor din carton şi pe asta ne concentrăm întregul efort de dezvoltare. Facem ce ştim mai bine şi asta vom face în continuare: ambalaje.
T.A: Am observat că aveţi în producţie şi lucrări pentru un client din România. Aţi început să lucraţi şi pentru piaţa locală?
K.C: Echipamentele pe care le-am adus iniţial aici erau gândite să acopere nevoile specifice de ambalaje pentru clienţii britanici din industria textilă. Acum, pentru că ne-am stabilit aici de ceva vreme, este firesc să mergem înainte şi să încercăm să abordăm şi piaţa locală a ambalajelor din carton. Aşa cum bine aţi observat, avem în tipar o lucrare foarte mare de ambalaje pentru un client local din industria cafelei. Este vorba de Panfoods.
T.A: Nu este chiar un client local. Parcă Panfoods este tot o companie britanică…
K.C: De fapt Panfoods nu este o companie britanică ci una internaţională (nota redacţiei: deţinută de compania braziliană Café Iguaçu şi concernul japonez Marubeni Corporation). Din câte ştiu, ei sunt pe piaţă românească de pe la mijlocul anilor ’90 şi din 2002 au început să şi producă aici. Panfoods trage foarte tare pe brandul Amigo. De aceea au aproape un sfert din piaţa locală… Ceea ce tipărim acum face parte din efortul lor de marketing, fiind o reîmprospătare a designului ambalajului.
T.A: De ani de zile ambalajele pentru Amigo s-au tipărit în multe tipografii locale. Cum se face că la final au ajuns tot pe mâna unei companii britanice?…
K.C: Nu plecaţi de la vreo idee preconcepută… Lucrurile sunt simple. S-a făcut o licitaţie la care au participat patru tipografii. Am câştigat în primul rând datorită calităţii – un aspect foarte important. Despre standardele noastre înalte de calitate vreau doar să amintesc că Wilkins produce ambalaje pentru nume mari de pe piaţa FMCG din Marea Britanie, de la Cadbury la Marks & Spencer, şi asta spune tot. Am demonstrat că avem un nivel al calităţii superior celui oferit de competiţie, dar nu în ultimul rând pentru preţul mai bun. Iar acest lucru este determinant… Şi aici trebuie să adaug că principalul motiv pentru care putem oferi un preţ mai bun se datorează puterii de achiziţie a companiei mamă. Wilkins achiziţionează anual în Anglia multe mii de tone de carton multistrat, iar noi ne aprovizionăm direct din Anglia, la un preţ foarte competitiv, şi nu de la furnizorii locali. Nu pot să achiziţionez carton de la furnizori locali şi să am un preţ foarte competiv pentru clienţii britanici. Iar după cum vedeţi, asta contează şi pentru clienţii locali…
T.A: Asta era şi următoarea întrebare. Este preţul cartonului prea mare în România?
K.C: În România preţurile la carton sunt o nebunie… Nebunesc de ridicate. Acum trei ani vorbeam cu cei de la Map Merchant despre preţul la care achiziţionam deja cartonul din Anglia şi pe care eram dispus să-l plătesc şi lor dacă vroiau să-mi fie furnizori. Răspunsul lor a fost fără echivoc: „am putea să cumpărăm prin intermediul vostru carton, pentru că noi plătim mult mai mult deşi îl achiziţionăm direct de la fabrică?…” Desigur, comparativ, piaţa este mult mai mică în România decât în Marea Britanie. Repet, ne este imposibil să achiziţionăm carton din România la aceste preţuri…
T.A: Multe tipografii locale au probleme. Care este situaţia Wilkins?
K.C: Noi am fost într-o poziţie unică. Criza financiară a avut o influenţă nefastă pentru companiile britanice. Există o presiune imensă asupra furnizorilor din Marea Britanie pentru a reduce preţurile. Costurile sunt destul de ridicate şi, în acest context, este aproape imposibil să produci acolo. Iar România poate fi beneficiara acestei situaţii. Cel puţin noi suntem, producând aici. De exemplu, avem un contract pentru ambalaje cu un foarte mare distribuitor de produse FMCG din Nothingham, o companie cu peste 5.000 de angajaţi, materiale pe care le producem în parte aici şi le trimitem acolo. T.A: Este profitabil să produci aici şi să exporţi în Anglia? K.C: Acoperitor… Destul de acoperitor… Cu cât tipăreşti mai mult cu atât poţi să fii mai flexibil. Nu poţi avea o maşină de tipar care să producă doar lucrări cu margine foarte mare şi apoi să stai şi să aştepţi aceleaşi lucrări profitabile. Este mai bine să ai mai puţine lucrări cu profit mare şi mai multe lucrări care să-ţi acopere costurile pe care le-ai avea dacă ai sta degeaba.
T.A: În România lipseşte învăţământul tehnic poligrafic superior. Cum vă descurcaţi cu lucrătorii români din fabrică?
K.C: Lucrăm foarte bine cu angajaţii români. De exemplu maşinistul offset a fost trimis în Anglia pentru a se perfecţiona pe presa Komori şi lucrează foarte bine acum. Dacă ai timp şi răbdare să investeşti în pregătirea oamenilor atunci trebuie să spun că românii au, ca indivizi, o ofertă fantastică de forţă de muncă. Să ştiţi însă că acest gen de probleme, cu nivelul de pregătire profesională, le-am avut şi în Marea Britanie acum mai mulţi ani. Soluţia îmbrăţişată de noi sunt centrele naţionale „printing skills” – prin care se îmbină în paralel munca şi şcoala. Acumulezi în acelaşi timp experienţă profesională şi cunoştinţe teoretice. Cred că este o metodă mult mai eficientă.
T.A: Cum este pentru un manager englez să lucreze în Romania?
K.C: Eu mă consider un norocos… De foarte tânăr am ştiut cum să supravieţuiesc. Când am ajuns prima oară aici mi-a fost imposibil să mă adaptez la stilul de lucru al vechii echipe manageriale româneşti… În primul rând pentru că aveau o concepţie total diferită despre ceea ce înseamnă managementul unei afaceri, cel puţin în comparaţie cu managementul britanic. Deci, când am sosit, una dintre sarcinile mele era să-i instruiesc pe cei care urmau să opereze echipamentele de finisare şi dacă era mult de lucru chiar să-i ajut să lucreze la maşini. Era foarte mult de muncă. Iar managerii românii pe care i-am cunoscut în acea perioadă n-aveau altă grijă decât să găsească o fată tânără să le facă un ceai sau o cafea… Este o percepţie total diferită. Managementul englezesc este foarte orientat către implicarea directă în rezolvarea problemelor. Nu ne place să stăm cât este ziua de lungă în birou, ne place să fim în hala de producţie, ne place să dăm o mână de ajutor oamenilor când au nevoie…
T.A: Probabil că aţi învăţat să abordaţi lucrurile aşa din nevoie. Aţi avut totuşi un imperiu de administrat pe parcursul a câtorva sute de ani. Putem spune ca aţi avut mai mult timp la dispoziţie…
K.C: Nu asta este explicaţia… Este o problemă de abordare a lucrurilor. Daţi-mi voie să vă ilustrez această idee cu un exemplu concret. Tipul din fotografia agaţată pe perete este vărul meu şi în acelaşi timp preşedintele companiei noastre. Cu toate că are câteva sute de angajaţi şi un business destul de mare de administrat, nu are nevoie de o secretară personală „full-time”. Se foloseşte de serviciile aceleiaşi secretare care lucrează pentru mai mulţi angajaţi din administraţie. Ca preşedinte nici şofer personal nu foloseşte. Dacă mă gândesc bine, este şi scump… Este la fel de adevărat că, pe măsură ce te dezvolţi nu îţi mai este la fel de uşor să faci mai multe lucruri de unul singur. Trebuie să delegi oamenilor responsabilităţi. Dar în acelaşi timp trebuie să fii foarte implicat în activităţile echipei tale pentru a controla lucrurile şi a le face să meargă aşa cum vrei. Este o filozofie diferită…
T.A: Care credeţi că este cea mai mare greşeală pe care o fac managerii tipografiilor din România?
K.C: Cred că faptul că se gândesc prea mult la prezent şi nu privesc în viitor. Îi interesează prea mult să facă bani azi şi se gândesc prea puţin la viitor. Spuneţi-mi o tipografie în România ce are o margine de 5% pentru o lucrare sau chiar de 3% atunci când este vorba de un contract foarte mare? Este neobişnuit, nu-i aşa?!… Cum mai faci profit?… Faci profit pentru că tipăreşti lucrarea şi-l mulţumeşti pe client care va veni să lucreze cu tine din nou, şi din nou… Este anacronic să ţii coada sus şi să fi scump atunci când lucrările se împuţinează şi clienţii cer preţuri din ce în ce mai mici.
T.A: De ce folosiţi o maşină de tipar japoneză şi nu una germană?
K.C: Am folosit mulţi ani maşini de tipar nemţeşti. Tradiţional noi am lucrat cu Heidelberg, despre care toţi ştim că fac cele mai bune prese de tipar… Acum ceva vreme ne-am hotărât să achiziţionăm şi o maşină Komori. Dacă la început nu am fost perfect convinşi că am făcut pasul corect, în timp am descoperit că acest producător este capabil să ofere servicii fantastice, în adevăratul sens al cuvântului… Spre exemplu, dacă una dintre maşinile de tipar are o problemă tehnică, Komori garantează că îţi trimite un inginer de service în maximum opt ore, iar dacă acest lucru nu se întâmplă ei se angajează să-ţi plătească daune pentru timpul cât maşina stă… Atitudinea asta nu o întâlneşti la mulţi producători. Asta înseamnă service şi de asta avem nevoie. Colaborarea cu Komori durează de ani buni, Wilkins având acum patru maşini de tipar în Marea Britanie, pe care le înlocuim periodic. Funcţionăm de multe ori chiar ca un show-room pentru Komori. Dacă un client doreşte să cumpere o maşină nouă şi vrea să vadă echipamentul în producţie, Komori îl aduce la noi. Personal cred că, faţă de alţi producători, Komori sunt mai inovativi. Chiar dacă există maşini de tipar mult mai bine făcute, diferenţa se vede la sfârşitul zilei de lucru – şi asta se bazează pe un service foarte bine pus la punct.
T.A: Veţi dezvolta unitatea de producţie din România?
K.C: Cu certitudine. La început am făcut doar partea de finisare aici, apoi ne-am dat seama că trebuie să avem şi partea de imprimare în acelaşi loc, instalând maşina de tipar în 2006. Vor urma şi alte investiţii bazate pe intenţia noastră de a ne concentra şi pe piaţa locală a ambalajelor.
T.A: Vă mulţumesc şi vă doresc succes.
Similar Posts:
0 comments
Share
Print