Default

Ultimul rol de actor unic în tragicomedia tranziției

• Bookmarks: 2393


Păpușarul nu și-a pierdut îndemânarea, dar, după decenii la rând în care a făcut ce a vrut, este în sfârșit obligat să mânuiască sforile astfel încât piesa să fie pe placul celor care plătesc spectacolul. Acesta este rezumatul scenariului aplicat cu forța pentru startul la „mica privatizare” începută în acest an.

De ce scoate statul la vânzare, pe bursă, pachete de acțiuni la cele mai mari companii monopoliste, unele dintre ele cu profit sigur și constant? De ce se fac privatizăriîntr-o perioadă în care prețurile sunt încă mici, iar investitorii nu sunt largi la buzunare? Sunt întrebări firești apărute după ce Ministerul Economiei a anunțat privatizări, prin vânzarea de acțiuni, la companii mamut, precum Transelectrica, Hidroelectrica, Transgaz, dar și Nuclearelectrica.

În primul rând, trebuie precizat clar că privatizările nu au fost și nu sunt pe placul celor aflați la guvernare în perioada postdecembristă. Nu autoritatea statului a fost preocupată în mod deosebit de o astfel de acțiune. Mai exact, pentru că altfel nu prea existau șanse de inițiere a unui astfel de proces, instituțiile financiare internaționale au pus presiune pe autorități și au dat chiar și un ultimatum. Privatizarea companiilor de stat prin vânzarea pe bursă a unor pachete minoritare de acțiuni a fost inclusă în acordul stabilit cu FMI. Mai mult, s-a stabilit și calendarul privatizărilor. Aparent, un astfel de demers pare forțat și menit să rănească orgoliul unora.

Trebuie neapărat să precizăm și cum se va realiza privatizarea prin bursă a marilor societăți de stat, cele mai multe din domeniul energiei și transportului. și există și un prim exemplu, o ofertă gata lansată, Transelectrica. Prin ofertă publică, statul vinde 15% din acțiuni, iar banii se varsă în gaura neagră a bugetului consolidat. Nici măcar nu există o alocare precisă pentru investiții. Cu precizările de până acum, o astfel de privatizare pare să lezeze și mai mult ceea ce generic este denumit „interes național”.

Însă este de necontestat și suntem cu toții de acord că statul a dovedit, cel puțin în ultimele două decenii, că este incapabail să gestioneze corect resursele economiei și s-a arătat a fi și cel mai slab manager.

Și mai trebuie observat că pachetul de acțiuni scos la vânzare este de doar 15%, iar aceste procente nu se vor regăsi în portofoliul vreunui magnat, ci se vor împrăștia pentru început necontrolat, poate la câteva sute de mici investitori. Deci, nici o șansă să preia controlul altcineva, tot statul rămâne acționarul majoritar. Atunci de unde și de ce atâta deranj și amânări? Cine pierde și cine câștigă?

În realitate, lucrurile sunt mult mai simple. Faptul că vor exista și alți acționari decât statul obligă ca la nivelul companiei să se impună mai multă transparență la nivel decizional. Controlul abuziv din partea statului sau anumite influențe politice vor fi diminuate. În condițiile în care funcționalitatea și tarifele practicate de companiile de stat sunt reglementate, orice infuzie de capital e bine-venită.

Acționarii vor avea un reprezentant în consiliul de administrație și va exista și un control mai strict al achizițiilor, în general.

Mai concret spus, statul nu va mai fi actorul unic care va interpreta tot timpul un singur rol și va simți mereu în ceafă răsuflarea nemulțumirilor micilor investitori care sunt grijulii cu banii lor și așteaptă profit.

 

Similar Posts:

2 recommended
comments icon0 comments
0 notes
393 views
bookmark icon

Write a comment...