Default

Vreme trece, vreme vine…

• Bookmarks: 3256


În tumultul unei lumi care parcă stă să dea în clocot nu peste multă vreme, totul evoluează cu viteze altădată de neimaginat. Zilele trecute aflam despre o echipă de cercetători ai universităţii din Toronto care au dezvoltat cel mai eficient ecran OLED (Organic Light-Emitting Diode) pe suport din plastic. Asta înseamnă că ecranele din viitorul apropiat vor putea să fie flexibile, spectaculoase şi mult mai ieftin de produs decât ecranele rigide din sticlă.

O nouă uşă deschisă către viitorul tehnologiei. Noi posibilităţi de a crea mijloace de facilitare a comunicării, pe care să le folosim nestingheriţi indiferent dacă plouă sau e arşiţă, e zi sau noapte, suntem la Ecuator sau la Poli.
Gândiţi-vă şi la faptul că, acum câteva zeci de ani, din clipa în care porneai un televizor şi până când puteai privi ceea ce se petrece pe ecran treceau minute bune, iar televizorul însuşi era o piesă de mobilier atât de mare şi de grea încât doi oameni îşi rupeau şalele mutând-o dintr-un loc într-altul.

Însă aşteptarea era, pe atunci, ceva firesc. Ea făcea parte atât din comportamentul nostru, cât şi dintr-al televizorului.
Astăzi, tabletele noastre – pe care le purtăm prin genţi sau ghiozdane, uşoare şi compacte, de parcă nici n-ar fi – au timpi de pornire atât de scurţi încât uneori ai senzaţia că le-ai lăsat deschise şi, cu toate acestea, ni se pare că ar trebui să se mişte mai repede!

Unele dintre comportamentele noastre, adânc înrădăcinate şi extrem de valoroase în relaţia socială, cu ceilalţi, încep să se estompeze şi, mai apoi, să se piardă. Efortul de adaptare la permanenta schimbare ce ne înconjoară, îşi consolidează, pe zi ce trece, statutul de efort absolut necesar, iar oamenilor începe să le fie din ce în ce mai greu printre oameni şi din ce în ce mai uşor printre taste. Cotidianul nu mai admite decât piese scrise într-un singur act şi jucate fără prea multe repetiţii, cu săli din ce în ce mai pline cu spectatori, dar din ce în ce mai goale de oameni. Oameni care merg pe stradă îngânduraţi şi tăcuţi, cu privirile mai tot timpul aţintite către pământ şi cu gândurile împrăştiate în voia lor. Lumea alcătuită din ceilalţi de dincolo de celelalte computere pare să fie, pentru mulţi, singura forţă capabilă să le mai transmită ceva.
Orice.

Similar Posts:

3 recommended
comments icon0 comments
0 notes
256 views
bookmark icon

Write a comment...