Cu începere de la 15 aprilie 2013, mașinile de tipar offset în coală fabricate de Koenig & Bauer AG (KBA) vor costa cu 2,5% mai mult. Măsura, care ar trebui să aducă divizia KBA de mașini offset plane pe plus pentru prima dată din 2007, a fost implementată și ca răspuns la creșterea prețurilor la materii prime și utilități, așa cum scrie în comunicatul de presă publicat de Koenig & Bauer la începutul lunii februarie.
Fabrica de mașini offset plane KBA din Radebeul, lângă Dresda. Foto credit: Koenig & Bauer AG.
Singur între marii fabricanți germani de utilaje de imprimare offset care nu a înregistrat pierderi ca grup, Koenig & Bauer se chinuie din 2008 să facă din nou profitabilă divizia de mașini offset plane. Dar, deși a avut mai mult noroc decât manroland, intrat în insolvență în 2012, KBA reușise să acumuleze pierderi de 188 de milioane de euro în 2008. Pe lângă micul profit de circa 10 milioane de euro în 2010, pierderile acumultate în celelalte cicluri bugetare din perioada 2008 – 2012 au venit și ca urmare a scăderii veniturilor companiei de la 870 de milioane de euro în 2006 la 583 de milioane în 2011.
Ralf Sammek, vicepreședintele KBA responsabil pentru vânzările de mașini offset plane, a declarat pe marginea acestei majorări de preț: „Cu modelele Rapida 106 și Rapida 145, pe care le-am prezentat la drupa 2012, oferim utilizatorilor cele mai moderne și eficiente mașini offset plane de pe piața mondială, pentru format mediu și mare. Tehnologia inovativă din mașinile noastre cu un înalt grad de automatizare, cu multiplele lor opțiuni unice în materie de automatizare, cu procese rapide, aduce beneficii unice pentru utilizator și îmbunătățește valoarea pe termen lung a unei investiții, dar, firește, costă bani.
Ralf Sammek, vicepreședinte KBA. Credit Foto: Koenig & Bauer AG.
Piața a recunoscut, totuși, această valoare adăugată. Am înregistrat o creștere semnificativă atât a numărului de comenzi, dar și a veniturilor pe segmentul offsetului în coală în 2012 și ne-am consolidat poziția de al doilea producător din lume. În opinia noastră, concurența în această piață ține prea mult cont de preț. Dorind să pună în practică excesiv anumite capacități, unii producători din industrie s-au concentrat orbește numai pe păstrarea cotelor de piață, indiferent de posibilele pierderi și în dezavantajul investitorilor lor externi. Această mișcare nu are niciun sens. Creșterea moderată a prețului pentru mașinile noastre este justificată de caracteristicile lor tehnice și va contribui la îmbunătățirea sustenabilă a profitabilității noastre”, a încheiat Sammek.