Stiri

Investiție istorică la Cluj, privind digitalizarea prospectelor medicale

• Bookmarks: 17


Cum a schimbat un parteneriat de 20 de ani destinul unei tipografii clujene

În industria poligrafică, maturitatea unei companii nu se măsoară doar în ani, ci în curajul de a anticipa viitorul. Aceasta este povestea unei tipografii clujene care, pornită în anul 1997 de la o singură mașină de format mic, a ajuns să adopte prima soluție de tipar digital din rolă din România dedicată unei nișe extrem de exigente: prospectele farmaceutice.

În centrul acestei evoluții se află o investiție construită pe un parteneriat strategic de două decenii între tipografia Tipolitera și furnizorul de echipamente Pergamon.Totul a început la Cluj-Napoca, într-un atelier modest dotat doar cu o mașină de tipar Hamada de format mic și o ghilotină Ideal. Pe parcursul a peste un sfert de secol, Tipolitera a acumulat o experiență vastă în tipărirea celor mai diverse produse comerciale. Atelierul de la începuturi a crescut treptat, transformându-se într-o tipografie completă și matură. Astăzi, compania clujeană dispune de o infrastructură capabilă să acopere tipar offset până la formatul 50×70 cm, tipar flexo în cinci culori, tipar digital, ambalaje din carton și o gamă extrem de largă de finisaje, de la lăcuirea offset și UV până la laminarea lucioasă sau mată.

Ca în orice tipografie care se dezvoltă odată cu cerințele clienților, momentul în care echipamentele existente încep să limiteze ambițiile managementului a venit în mod inevitabil. Limitările principale ale tehnologiilor anterioare deveniseră presante: timpii mari de pregătire, costurile ridicate pe tirajele mici și manopera complexă de la finisare blocau eficiența. În final, decizia de a investi a fost declanșată și cântărită cel mai mult de proiectul sau cerința concretă a unui client.Decizia de a face acest pas major a urmat o logică limpede, dictată direct de cerințele pieței. Împreună cu Pergamon, Tipolitera a ales o tehnologie digitală și flexibilă, cu tipar direct din rolă. În practică, această soluție aduce eficiență, costuri reduse și o productivitate ridicată. Spre deosebire de tehnologia offset, unde pregătirea fiecărui tiraj consumă timp și material, tiparul digital din rolă permite trecerea rapidă de la o lucrare la alta. Acest avantaj rentabilizează inclusiv tirajele variabile, din ce în ce mai frecvente în zona prospectelor farmaceutice.În acest proces, rolul celor de la Pergamon nu s-a oprit doar la furnizarea utilajelor.

Colaborarea de două decenii cu partenerul care a furnizat și a integrat noile echipamente a însemnat și o consiliere profundă în alegerea configurației potrivite pentru profilul tipografiei. Specialiștii Pergamon au asigurat integrarea celor două mașini într-un flux unitar, care pornește direct de la tipar și se oprește la produsul finit. Această expertiză de lungă durată a Pergamon în echipamente de tipar și finisaj a cântărit decisiv în succesul tranziției.

 „De peste douăzeci de ani, Pergamon ne este alături nu doar ca furnizor de echipamente, ci ca partener care ne înțelege cu adevărat nevoile. De la primele mașini speciale de finisaj și până la investiția de astăzi, am primit mereu o consiliere de calitate, onestă – bazată pe ce ni se potrivește nouă, nu pe ce e mai ușor de vândut. Ceea ce prețuiesc cel mai mult este că sunt prezenți atunci când contează: la instalare, la punerea în funcțiune și ori de câte ori avem nevoie de suport tehnic. Această colaborare a fost unul dintre motoarele creșterii noastre și temelia pe care construim mai departe.”- Dumitru Sabău, fondatorul Tipolitera

„Pentru noi, succesul nu se măsoară în echipamente vândute, ci în evoluția partenerilor noștri. Să privim înapoi la drumul parcurs alături de Tipolitera, de la primele utilaje de finisaj și până la această premieră națională, este o mândrie profesională uriașă. Când am configurat soluția HanGlobal Kirin 660, nu am căutat doar eficiență pe hârtie, ci am vrut să le oferim siguranța tehnologică de care au nevoie pe o nișă atât de critică precum cea farmaceutică. Această investiție demonstrează că atunci când există încredere reciprocă de lungă durată, putem aduce viitorul industriei poligrafice direct în producția din România.” Levente Szakács, fondatorul Pergamon,

Inima acestei noi investiții, adusă în premieră în țară prin intermediul Pergamon este o mașină de tipar digital roll-to-sheet (din rolă în coală), de tip inkjet, echipată cu capete de tipărire Kyocera de înaltă performanță. Utilajul lucrează într-o singură trecere (single pass) și tipărește monocrom pe ambele fețe, folosind o cerneală sustenabilă pe bază de apă. Cu o rezoluție de 600 × 600 dpi și o viteză de lucru de până la 100 de metri pe minut, echipamentul acceptă hârtie cu o lățime maximă de 660 mm și gramaje extrem de fine, cuprinse între 45 și 165 g/m². De asemenea, lungimea maximă de tăiere a colii ajunge până la 860 mm.

Echipamentul face parte din portofoliul HanGlobal, brandul de tipar de carte și etichete din cadrul HanGlory Group. Fondat în anul 2010 la Shenzhen, în China, producătorul numără în prezent circa 900 de angajați, dintre care aproape o treime sunt dedicați exclusiv activității de cercetare-devotare, oferind servicii în peste 60 de țări. Deși modelul Kirin este proiectat să tipărească perfect pe hârtia subțire și pretențioasă specifică prospectelor medicale, el reprezintă în egală măsură o soluție puternică și flexibilă pentru tiparul digital de carte, comportându-se excelent inclusiv pe hârtii speciale, cum este cea volumică.

Prin acest pas, parteneriatul istoric dintre Tipolitera și Pergamon nu doar că marchează o evoluție internă a celor două companii, dar stabilește un nou standard de eficiență industrială pentru întreaga piață poligrafică din România.

Fondată în 2003 din dorința de a aduce servicii structurate și înalt profesionale pe piața românească, Pergamon RD își reconfirmă rolul de integrator strategic și consultant tehnic de încredere, capabil să armonizeze capacitățile de producție ale tipografiilor moderne și să le ghideze cu succes în era digitală.

Similar Posts:

comments icon0 comments
bookmark icon

Write a comment...