
Producătorul italian Burgo Group a anunțat o majorare de minimum 7-8% a prețurilor pentru întreaga sa gamă de hârtie grafică și specială, decizie care intră în vigoare imediat pentru toate comenzile noi.
Creșterea de preț este justificată de evoluția recentă a costurilor operaționale. Burgo Group a indicat că scumpirile masive la energie, logistică și diverse materii prime au pus o presiune uriașă pe profitabilitatea companiei, făcând ajustarea tarifelor inevitabilă. Implementarea noilor condiții comerciale pe fiecare piață în parte va fi gestionată direct de rețeaua de vânzări a grupului.
Impact direct în piața de tipar
Burgo Group este unul dintre jucătorii de referință din Europa, operând 10 fabrici (9 în Italia și una în Belgia) ce includ 12 mașini de hârtie. Această mutare reflectă o tendință de instabilitate pe piața materiilor prime pentru industria poligrafică, forțând furnizorii de servicii de tipar să își recalculeze bugetele pentru perioada următoare.

