Default

Ambalajele flexibile din Europa valorează 20 miliarde de Euro/an

• Bookmarks: 12449


Ambalajele flexibile reprezintă unul dintre cele mai complexe şi dinamice sectoare ale industriei ambalajelor din Europa. Un raport recent al AMI (Applied Market Information Ltd.) a detaliat pentru prima oară activităţile a 50 dintre cele mai mari companii jucătoare în această piaţă. Din această analiză, AMI estimează că piaţa ambalajelor flexibile în Europa a consumat în 2009 aproape 3,6 milioane tone de materie primă, business-ul valorând aproximativ 20 miliarde de Euro.

Această evaluare îi poate surprinde pe câţiva dintre observatorii atenţi ai industriei pentru că în trecut s-au vehiculat cifre substanţial mai mici. Cu toate acestea, AMI crede că însăşi această valoare este subestimată, valoarea industriei fiind semnificativ mai mare.

Industria ambalajelor flexibile cuprinde materialele flexibile destinate ambalajelor care au trecut printr-un proces oarecare de conversie, cum ar fi tipărirea, laminarea, aplicarea unui strat acoperitor, extrudarea. Implică folosirea unei mari varietăţi de substraturi ce include materiale filmice din plastic, hârtie şi folie, de greutăţi şi lăţimi variabile şi în variate combinaţii.

Dată fiind complexitatea materialelor, a combinaţiilor în care ele pot fi folosite şi a varietăţii proceselor de conversie care pot fi aplicate, industria implică o largă varietate de firme şi modele de afaceri. Cu toate că, prin tradiţie, industria este foarte fragmentată, un număr important de grupuri regionale şi globale s-au extins în Europa pentru a satisface necesităţile proprietarilor de mărci. Costurile în creştere, presiunea problemelor legate de mediul înconjurător şi creşterea economică redusă au dus la creşterea intensităţii competiţiei care conduce corporaţiile la restructurare şi schimbări de strategie. Se constată o atenţie crescută pentru pieţele emergente ale Europei de Răsărit şi Rusiei, împreună cu mutarea producţiei de mărfuri cu valoare mare adăugată către operaţiunile din Vest.

Cea mai semnificativă schimbare a fost, desigur, achiziţia de către Amcor a afacerilor firmei Alcan – Packaging’s Food Europe, Food Asia, Global Pharmaceuticals şi Global Tobacco, încheiată în primele luni ale acestui an. Alcan şi Amcor erau deja cei mai importanţi jucători în Europa din punctul de vedere al vânzărilor, combinaţia celor doi creând o afacere globală cu vânzări de peste 4 miliarde de dolari americani şi 14.000 de angajaţi. O parte substanţială a acesteia este situată în Europa, afacerea combinată operând peste 50 de fabrici de conversie a ambalajelor flexibile în 17 ţări (incluzând Turcia şi Rusia). Raportul AMI analizează pentru prima oară afacerea combinată incluzând o listă completă a tuturor fabricilor Europene ale grupului şi o estimare a mărimii afacerii în Europa.

Lărgirea Amcor a creat un convertor de materiale flexibile a cărui mărime este de peste două ori mai mare decât următoarea companie, ca valoare a afacerii şi cantităţii de materie primă utilizată. Aceasta a fost folosită pentru a accentua diferenţa dintre jucătorii globali şi restul pieţei.

Cei 50 de jucători mari analizaţi în raport includ şi alte grupuri precum Bemis, Mondi şi Sealed Air, împreună cu jucători semnificativi din Europa Centrală şi de Est, Turcia şi companii naţionale din Europa de Vest. Din cei 50 de producători, AMI a calculat că ei acoperă 40% din piaţa ambalajelor flexibile ca volum şi 50% ca valoare.

Similar Posts:

12 recommended
comments icon0 comments
0 notes
449 views
bookmark icon

Write a comment...