Default

O reevaluare a crizei

2011/03/17 at 12:07 pm Print Romania2011/03/17 • Bookmarks: 3415

Odată cu intrarea în 2011, cred că este benefică o examinare mai atentă a rezultatelor cu care s-a încheiat 2010 și a auspiciilor sub care am început acest an. Nu mă refer doar la problemele României, ci mai ales la climatul general, la contextul în care România va trebui să evolueze în viitorul imediat. Acest context a jucat un rol pozitiv extrem de important anul trecut, cel puțin datorită creșterii semnificative a cererii la export, și este de sperat să-l joace și anul acesta.

Anul 2011 a început sub auspicii generale favorabile, date fiind rezultatele neașteptat de bune cu care cele mai multe state au încheiat anul 2010, covârșitoarea lor majoritate ieșind din recesiune, dar, în mod evident, neputându-se vorbi în nici un caz de ieșirea din criză. Nu mai puțin importante sunt însă și pericolele majore care amenință în continuare mersul economiei. În acest sens, trebuie avute în vedere riscurile grave pe care le comportă datoriile suverane, în primul rând ale statelor europene. Nu poate fi ignorată nici creșterea excesivă a masei monetare de care responsabile sunt în special Statele Unite ale Americii. Și, în fine, 2011 a debutat cu noi pericole legate de evenimentele din nordul Africii, a căror evoluție imprevizibilă amenință cu o destabilizare a întregii regiuni, inclusiv a Orientului Mijlociu, cu riscurile crescute de escaladare militară, de afectare a pieței petrolului, pentru care era oricum de așteptat o creștere semnificativă de prețuri și, nu în ultimul rând, riscul de afectare a traficului maritim prin Canalul Suez, cu toate consecințele nefaste asupra economiei globale ce pot decurge de aici. Există însă și speranța ca evenimentele să urmeze un curs benefic, care să conducă tocmai la rezolvarea problemelor majore ale zonei. Dar aceste subiecte trebuie discutate aparte. Acum să încercăm să ne concentrăm atenția doar asupra modului specific în care diferitele state pășesc în noul an, corespunzător modului în care au încheiat anul 2010.

Pentru a realiza această trecere în revistă ne vom raporta nu numai la indicatorii economici propriu-ziși, ci vom încerca să urmărim și starea de spirit a populației, specifică fiecărei țări în parte, căci, așa cum arată majoritatea analiștilor, factorul psihologic, coeficientul de încredere al populației, este determinant pentru ieșirea din criză. În acest scop, ne vom referi în primul rând la indicatorii GfK, acesta reprezentând unul dintre cele mai mari grupuri de cercetare a pieței din lume, acoperind peste 100 de state cu ajutorul a peste 10.000 de angajați.

În 2010 s-a înregistrat o creștere economică globală, dar aceasta este încă destul de slabă pentru a conduce la o ieșire din criză. În Europa, diferențele dintre state sunt semnificative și vom încerca să le evidențiem prin câteva exemple.

În Germania, după o scădere a PIB-ului de 4,7% la începutul crizei, aceasta fiind cea mai gravă scădere de la cel de-al Doilea Război Mondial, anul 2010 a adus o creștere de 3,6%, ceea ce reprezintă cea mai mare creștere de la reunificare. Polonia a mai înregistrat o creștere comparabilă, de 3,5%, dar, în rest, creșterile au fost mult mai modeste, de 1,6% – în Franța, 1,8% – în Marea Britanie, 1,1% – în Italia, pentru a scădea cu 0,25% în Spania.

Piața muncii a înregistrat și ea o evoluție foarte bună, cu o scădere a șomajului de 5,2%, ajungând la 5,2 milioane de șomeri.

Diferențele în evoluția Germaniei par a se datora în primul rând reformelor structurale care au plasat țara într-o poziție de competitivitate ridicată. În 2009 s-a făcut tranziția către un sistem mai flexibil în privința orelor de lucru și s-au introdus programe guvernamentale de stimulare economică. Astfel, în 2010, în momentul în care a început să crească cererea globală, Germania a putut reacționa rapid. În același timp, după cum afirma prof. dr. Klaus L. Wübbenhorst, CEO al grupului GfK, populația Germaniei este acum extrem de optimistă, centrată pe calitate și dispusă să cheltuiască, cu toate că în trecut era extrem de sensibilă la prețuri și cu reacții negative la diferite semnale de alarmă. Astfel, expectanța economică a consumatorilor germani se plasează la +29 de puncte, expectanța veniturilor, la +28, iar înclinația de cumpărare, la +27, cu mult peste valorile înregistrate de celelalte state. Germanii au depășit deja din 2009 sentimentele negative induse de criză, iar din 2010 sunt marii optimiști ai Europei. Astfel, optimismul a continuat să se amplifice și în 2011, în ianuarie înclinația de cumpărare ajungând la +41,8 ceea ce reprezintă cea mai mare valoare înregistrată din decembrie 2006, și aceasta în pofida creșterii recente a expectanței în creșterea prețurilor. Creșterea nu a dat doar avânt companiilor, ci a și îmbunătățit considerabil sentimentul consumatorilor, consumul privat devenind și el o sursă vitală de suport pentru relansarea economică.

În Franța, populația privește viitorul cu mult mai puțin optimism. Aici expectanța economică a atins -11 puncte, cea a veniturilor -27, iar înclinația de cumpărare -32. Un handicap serios îl reprezintă pentru Franța și săptămâna de lucru de doar 35 de ore și plățile mai ridicate pentru securitatea socială, astfel că PIB-ul, după cum am văzut, a crescut cu doar 1,6%.

În Marea Britanie, măsurile de austeritate ale guvernului menite să consolideze bugetul și o inflație relativ mare în comparație cu Germania au condus la o scădere a nivelului de trai, înclinația de cumpărare atingând -29 de puncte, iar expectanța de venituri plasându-se la -5 puncte.

În Italia este prezentă, de asemenea, o atitudine mult mai pesimistă decât în Germania. Creșterea economică era destul de mică și înainte de criză și, chiar mai grav, Italia are o datorie națională foarte mare. În plus, șomajul a înregistrat anul trecut un maxim. Dacă observăm că piața muncii a suferit și din cauza creșterii ponderii angajărilor temporare și a joburilor prost plătite, nu este de mirare că înclinația de cumpărare a fost doar de -19 puncte, expectanța economică de -15, iar expectanța veniturilor de -19. Trebuie subliniat faptul că în aceste condiții clasa de mijloc a suferit o descreștere și a fost afectat și consumul.

În Spania, din cauza crizei economice care a afectat grav economia și în special domeniul imobiliar, șomajul s-a dublat din 2007 până în 2010 și, spre deosebire de majoritatea țărilor europene, PIB-ul a continuat să scadă ușor și în 2010, cu 0,25%. În plus, TVA a fost crescută de la 16 la 18% și au fost reduse diferite servicii sociale. Cu toate acestea, înclinația de cumpărare a fost de -8, reacția spaniolilor fiind destul de moderată față de francezi și de italieni. Expectanța veniturilor a fost de -22, iar expectanța economică a consumatorilor a fost de -18.

În Polonia, la fel ca în restul țărilor răsăritene, șomajul s-a păstrat aproximativ la același nivel din 2007, însă tendința de cumpărare a evoluat mai bine decât în restul Europei și a înregistrat una dintre cele mai mari creșteri ale PIB-ului, de 3,5%. Expectanța veniturilor a fost de -1, iar înclinația de cumpărare de +6, valori mult mai mici decât în Germania, dar mult mai bune față de celelalte țări.

Grecia și România au resimțit cel mai dur efectele crizei. În Grecia, PIB-ul a scăzut cu 4,2%, iar în România, cu 1,9%. În ambele țări, din cauza împrumuturilor de la FMI, guvernele s-au găsit sub o presiune majoră pentru a-și reduce deficitele bugetare. Expectanța veniturilor a fost de -47 de puncte în România și de -43 în Grecia, iar înclinația de cumpărare s-a plasat la -33 în România și la -38 în Grecia. Astfel, alături de Portugalia, cu -47, au fost țările cu cel mai scăzut indicator.

Cel mai îmbucurător rezultat îl reprezintă redresarea economiei americane deoarece, fiind de trei ori mai mare decât cea de-a doua economie mondială, cea a Chinei, mersul economiei americane influențează în mod esențial evoluția la nivel global. Pentru 2011, se așteaptă o creștere de 2-3%, unii fiind chiar mai optimiști. Astfel, SUA au șansa de a-și putea manageriza mai ușor problemele pe termen scurt. Oficialități FED preconizează o stagnare a șomajului în jur de 9% pentru 2011 și de 8% la sfârșitul lui 2012. Dar sunt voci care anunță un deceniu mult mai greu decât precedentul. În acest moment, în care s-ar părea că a venit timpul pentru a răsufla mai ușor după marea luptă de ieșire din recesiune, este probabil momentul să ne reamintim de cuvintele lui Richard Nixon, care spunea că perioada cea mai simplă într-o criză o reprezintă lupta însăși. Cea mai dificilă este cea a indeciziei – să lupți sau să fugi -, și cea mai periculoasă este perioada care urmează. Atunci, cu toate resursele epuizate și cu garda jos, trebuie să fii pregătit pentru reacții ciudate și judecăți greșite.

2010 a fost un an mai bun. Deflația a fost depășită, economia a crescut pe parcursul întregului an, contrazicând predicțiile crizei în „W”. Piața muncii, chiar dacă nu s-a ameliorat substanțial, a încetat oricum să se deprecieze.

În plus, 2010 a lăsat în urmă datorii publice și private de neplătit. În momentul de față sunt atâtea procese intricate care se condiționează reciproc încât orice analiză pertinentă devine laborioasă și dificilă, crescând riscul de a privi evenimentele ca aleatorii. Pentru cine privește evoluția ultimilor ani ca dominată de accidente, există riscul ca viitorii ani să îi apară la fel de impredictibili.

Prețurile pe piața imobiliară riscă să scadă mai departe, perioada de șomaj, intervalul dintre două angajări rămân încă la valori de record istoric. Creșterea PIB-ului de sub 3% este insuficientă pentru o refacere a economiei și pentru ieșirea din criză. Cu o dobândă de referință apropiată de zero, nu există șansa scăderii semnificative a acesteia, metoda folosită în anii ’80. O scădere majoră a taxelor, ca în anii ’60, nu este nici ea posibilă ținând cont de situația finanțelor publice și nici un boom imobiliar și al exporturilor, cum a fost după cel de-al Doilea Război Mondial, nu poate fi imaginat. Unele voci solicită o inflație majoră, ca la sfârșitul anilor ’70, care să genereze o creștere de peste 5%. Acum de-abia s-a ieșit din dezinflație. Creșterea rapidă a costului petrolului, începută la sfârșitul lui 2009, a condus la creșterea prețurilor în 2010. A apărut astfel semnalul de alarmă al scăpării de sub control a prețurilor la alimente în China și India, dar observabil și prin creșterea indexului oficial de prețuri cu 5% în America. Apar astfel o scădere a veniturilor și o creștere a prețurilor care fac ca unele estimări să plaseze, pentru 20% dintre americani, ponderea alimentelor și a energiei la 44% din venituri, adică la nivelul actual al Chinei.

China, reprezentând astăzi cea de-a doua economie a lumii, a continuat ritmul accelerat de creștere, chiar dacă a scăzut puțin procentul prevăzut inițial pentru 2010, și preconizează în continuare o creștere de 8% pentru 2011. Se confruntă însă cu o inflație în creștere, în special în domeniul alimentar, fiind preconizate pentru anul acesta o creștere a inflației cu un punct procentual, până la 4%, și o scădere a creditelor bancare. Se așteaptă investiții majore în educație, sănătate, tehnologie și securitate socială. China a început să joace și un rol internațional, atât economic, cât și politic, mereu mai important, fiind principalul deținător al bond-urilor americane și principalul sprijin pentru depășirea crizei actuale a datoriilor suverane ale statelor europene. Majoritatea statelor europene mizează fie pe exporturi și investiții asigurate de China, precum Polonia sau chiar Germania, fie pe un sprijin substanțial pentru depășirea crizei datoriilor suverane, precum Spania, Portugalia sau Grecia.

Astfel, anul 2011 a început sub stresul datoriilor suverane, care reprezintă o serioasă amenințare în primul rând pentru UE, dar cu repercusiuni și la nivel global, putând declanșa o criză mult mai severă decât în 2007/2008. La acest stres se adaugă și tensiunile legate de imensa datorie externă a Americii și de o presupusă lansare de noi dolari, punându-se implicit problema suportabilității pieței față de această masă monetară excedentară.

În același timp, 2011 a pornit sub auspiciile favorabile ale unei redresări economice, majoritatea covârșitoare a țărilor ieșind din recesiune. Pentru noi, marele semn de întrebare rămâne, fără îndoială, evoluția viitoare a României. Vom reuși oare în 2011 să realizăm anunțata creștere economică sau aceasta se va spulbera, ca un balon de săpun, la fel ca în 2010? Dacă s-ar reuși în mod real o reducere semnificativă a evaziunii fiscale, o stabilizare legislativă și fiscală, o absorbție rapidă a fondurilor europene și o lichidare a arieratelor, putând exploata în același timp oportunitățile oferite în prezent de piața internațională, probabil că ar exista premisele pentru o creștere economică chiar mai importantă decât cea prognozată. Rămâne să vedem ce se va întâmpla în lunile viitoare.

O reevaluare a crizei

Similar Posts:

Write a comment... Anulează răspunsul